Mario + Rabbids Kingdom Battle Review: tactică și strategie în Regatul Ciupercilor

Nintendo este o companie care are foarte mare grijă de licențele sale, Mario fiind practic imaginea publică a japonezilor. Astfel, este ciudat să joci un titlu numit Mario + Rabbids: Kingdom Battle și să vezi pe cutia sa logo-ul Ubisoft, numele Nintendo fiind menționat doar ca deținător al licențelor și mărcilor înregistrate proprii. Povestea despre cum a ajuns Ubisoft să folosească unele dintre cele mai importante personaje ale companiei japoneze a fost spusă în ultimele luni în mai multe interviuri și prezentări, însă rezultatul este atât de bun, încât toată discuția din jurul acestei întâmplări nici nu mai contează. Mario + Rabbids este unul dintre „cele mai Nintendo” jocuri produse de un studio care nu a acționat sub tutela Nintendo, lucru care sugerează că am putea vedea și alte astfel de parteneriate în viitor.

Ciocnirea a două universuri nu este un concept tocmai nou. L-am întâlnit de-a lungul timpului între lumile din benzi desenate (DC și Marvel), în filme de la Hollywood (Freddy vs. Jason, Aliens vs. Predator) și chiar în jocuri video (Marvel vs. Capcom, Mortal Kombat vs. DC Universe), însă cu greu am fi putut ghici că următorul astfel de eveniment va reuni universul Mario de la Nintendo și pe cel al Iepurilor cretini (Rabbids se numesc în limba franceză „Les Lapins Crétins”) de la Ubisoft. Totuși, combinația celor două lumi funcționează și mă face să mă întreb de ce nu vedem mai multe astfel de „împerecheri” în gaming.

Jocurile Nintendo nu au niciodată o poveste foarte dezvoltată, iar Mario + Rabbids nu pierde timpul cu o introducere foarte lungă. Există un clip introductiv care prezintă modul în care cele două universuri au fost contopite într-unul singur, Rabbids punând mâna pe un dispozitiv care poate combina oricare două elemente, însă vorbim despre o secvență cinematică atât de scurtă încât, după câteva minute de joc, uiți aproape complet de existența ei. Desigur, acest lucru nu s-ar întâmpla dacă personajele și peisajele nu ar fi foarte familiare, însă Ubisoft a preferat să păstreze „aroma” clasică a Regatului Ciupercilor (Mushroom Kingdom), aplicând peste aceasta un filtru de „nebunie”, caracteristic iepurilor.

Stabilirea unui mediu de joc coerent a fost doar una dintre barierele pe care Ubisoft le-a avut de depășit. Genul în care este încadrat jocul este unul în care nu am mai văzut niciunele dintre personajele folosite. Vorbim despre un titlu tactic, care împrumută multe elemente de la noile jocuri XCOM, pe care le combină cu un mod de explorare simplist. Castelul Prințesei Peach joacă rolul unui „hub” central, unde eroii se pot întoarce între capitole pentru a investiga bonusurile deblocate sau pentru a îmbunătăți abilitățile personajelor. Din fericire, acest hub este complet opțional, multe dintre aceste activități putând fi realizate oriunde.

Partea de explorare constă în parcurgerea distanței din punctul A în punctul B, într-un mediu de joc inspirat de ecranul de selectare a nivelurilor din jocurile cu Mario. Noutatea în Mario + Rabbids este că mediile din „overworld” sunt aceleași cu cele din lupte, tranziția între explorare și lupte fiind instantă, fără ecrane de încărcare. Fiecare dintre cele patru lumi disponibile este împărțită în mai multe capitole. Între lupte, în modul de explorare, personajele sunt nevoite să rezolve diverse puzzle-uri simple sau să caute obiecte, bănuți și puncte de upgrade ascunse peste tot. Nu avem de a face cu un „collectathon” în stilul Ubisoft, însă sunt destule melodii, modele 3D și imagini de concept art pentru cei care își doresc să găsească tot. Acestea pot fi apoi accesate din hub-ul central.

Jucătorul poate alege trei personaje dintre cele opt disponibile, acestea fiind „conduse” de un roboțel similar cu un aspirator Roomba numit Beep-0. Practic, acesta este personajul controlat de jucător, cei trei membri ai echipei urmându-l pe Beep-0.

Echipa pe care o controlezi poate fi formată dintr-o combinație de personaje Mario și Rabbids. Îl avem pe titularul Mario, pe Luigi, Peach și Yoshi, din Regatul Ciupercilor, și variante „Rabbid” ale acestora. Practic, patru iepuri au ales să facă cosplay cu cei patru eroi: Rabbid Mario, Rabbid Luigi, Rabbid Peach și Rabbid Yoshi. Fiecare personaj și versiune Rabbid beneficiază de propriul arsenal, propriile puteri speciale și o listă de abilități care pot fi îmbunătățite pe parcurs.

Personajele beneficiază de două arme pentru atac, două abilități speciale și multe moduri în care pot fi upgradate pentru a fi mai eficiente în luptă. Nu este greu de descoperit că Mario este personajul cel mai echilibrat, în timp ce Luigi joacă rol de Sniper. Peach și Rabbid Peach sunt medicii, în timp ce Yoshi joacă rol de tanc și DPS (damage-per-second). Desigur, fiind un joc realizat prin parteneriatul a două companii, există niște limitări.

În party-ul de trei personaje, jucătorul poate alege doar două dintre ele. Mario este conducătorul echipei, deci rămâne întotdeauna pe prima poziție, iar cel puțin unul dintre celelalte două personaje trebuie să fie un Rabbid. Poți astfel realiza o echipă formată din Mario și alți doi Rabbids, sau Mario, un personaj Nintendo și încă un Rabbid. Nu există posibilitatea de a forma o echipă doar din personaje Nintendo sau doar personaje Rabbids. Din fericire, aceste limitări încurajează experimentarea atât cu forma echipelor, cât și cu „build”-ul fiecărui personaj în parte, întrucât alegerile făcute pot fi anulate oricând și poți reinvesti toate punctele de upgrade pentru fiecare personaj în parte.

Beep-0 este și unul dintre puținele personaje care are replici în joc, unele dintre acestea fiind chiar puțin „exagerate” pentru un joc cu personaje Nintendo. Acesta este primul joc în care Mario asistă la înjurături cenzurate și la rostirea cuvântului „hell” (iad), ceva ce Nintendo nu ar include într-o creație proprie. Desigur, toate aceste replici sunt în format text, jocul fiind în mare parte lipsit de voci. Spun în mare parte, pentru că există câteva secvențe interesante (printre cele mai bune din joc, de altfel), în care vocile sunt un adevărat deliciu. Nu, Mario și ceilalți membri ai echipei nu zic mai mult decât replicile lor obișnuite, iar Iepurii se rezumă la clasicul „BWAH!” cu diferite intonații.

Cea mai mare parte a „poveștii” are loc în modul de explorare, personajele întâlnind fiecare inamic în parte într-o secvență cinematică introductivă. Unele personaje importante, precum mini-boșii și boșii principali, sunt inspirate din univerul Nintendo. Avem astfel iepuri combinați cu plantele carnivore din Mario, un boss care poartă cravata lui Donkey Kong, dar și simpli iepuri cu diverse abilități (pot să își vindece coechipierii, să se teleporteze, unii au scuturi care îi protejează împotriva atacurilor din față etc.).

Odată ce începe lupta, cei care au jucat XCOM sau orice alt titlu tactic, știu cam la ce să se aștepte. Terenul de luptă este împărțit în pătrățele, fiecare personaj în parte putând fi mișcat pe o anumită rază. Luptele sunt realizate pe ture, astfel, jucătorul este nevoit să își miște toate personajele din echipă, după care inamicii, controlați de AI au voie să facă același lucru. Fiecare personaj în parte poate să se miște, să atace și să folosească o abilitate specială pe fiecare tură, lucru valabil și pentru inamici. Ordinea acestor acțiuni nu este însă importantă. Poți alege să tragi mai întâi și apoi să te retragi în spatele unui perete pentru protecție, sau poți mai întâi să fugi către locul ideal și apoi să folosești orice abilitate dorești. Această structură „liberă” a luptelor este unul dintre principalele avantaje pentru accesibilitatea și posibilitatea de experimentare în fiecare scenariu în parte.

Mobilitatea este un alt lucru pe care Mario + Rabbids îl oferă peste alte jocuri de acest gen. Fiecare personaj poate să tragă de la orice distanță parcursă, fără limitări, iar în cazul în care locul ideal de „cover” este puțin mai departe, dar unul dintre coechipieri este în drum, poți folosi coechipierul pentru a fi aruncat câteva căsuțe mai departe. Nu în ultimul rând, fiecare personaj are un atac „melee”, pe care îl folosești alergând spre poziția inamicului. Dacă distanța parcursă este mai mică decât aria maximă posibilă, poți fugi apoi în spatele unui perete sau poți folosi săritura cu ajutorul unui coechipier. Odată ce avansezi în joc și personajele primesc câteva upgrade-uri, unele vor putea folosi atacul melee de mai multe ori pe fiecare tură, iar Mario va putea sări direct în capul unor inamici, de unde va putea să își extindă și mai mult distanța parcursă. Alte personaje precum Rabbid Mario primesc efecte explozibile la atacul melee, sau posibilitatea de a extrage puncte de viață de la inamici pentru a se vindeca, în cazul lui Rabbid Luigi.

Abilitățile speciale ale personajelor pot varia de la simpla acțiune de vindecare, ca în cazul lui Rabbid Peach, la un soi de mod „overwatch” din XCOM, în care atunci când un inamic din raza sa se mișcă, eroul îl atacă, chiar dacă nu este rândul lui (Mario, Luigi și Peach). Alte abilități speciale pot crește damage-ul coechipierilor, pot atrage inamicii spre personaj (sau îi pot îndepărta), pot activa scuturi sau pot porni un atac mai puternic decât cel posibil cu armele obișnuite.

Și că tot veni vorba despre arme, fiecare erou dispune de câte două: una principală și una secundară. Cea principală este de obicei pentru atac de la distanță, de tipul unui pistol (Mario, Rabbid Luigi și Rabbid Peach), a unui Sniper Rifle (Luigi), a unui shotgun (Rabbid Mario și Peach) sau a unui gatling gun (Yoshi și Rabbid Yoshi), în timp ce armele secundare pot varia de la ciocane cu rază de efect, aruncătoare de rachete care distrug mai repede pereții după care se ascund inamicii, sau mine teleghidate care urmăresc poziția inamicilor.

Deblocarea armelor mai puternice se face fie prin parcurgerea poveștii, fie prin găsirea lor în modul de explorare. Odată deblocate, acestea pot fi cumpărate cu monedele clasice din jocurile Mario, pe care le câștigi după fiecare luptă în parte, dar și atunci când explorezi lumile din joc. În același mod se câștigă și punctele de upgrade pentru personaje, unele fiind ascunse în cufere, altele fiind dobândite prin înfrângerea inamicilor. Fiecare armă în parte are și un efect secundar, care are damage mai mare și care adaugă un efect asupra inamicului (echivalentul unui critcal shot). Mierea va ține personajul în loc pentru următorul tur, în timp ce gheața îl va împiedica să își folosească abilitățile speciale.

Cerneala orbește inamicii, deci nu vor putea să atace, iar efectul de „vampir” transformă un procent din damage în viață pentru personajul tău. În cele din urmă, focul face personajele să alerge frenetic pe câmpul de luptă, de multe ori rămânând expuși altor atacuri. Desigur, focul poate fi transmis de la un personaj la altul, inclusiv la personajele jucătorului. Armele personajelor principale nu sunt singurele care beneficiază de aceste efecte, inamicii putând folosi aceleași abilități. Și, nu în ultimul rând, da, există friendly fire. Atunci când atacul are un efect extins, trebuie să fii atent să nu afectezi unul dintre membrii echipei.

Din fericire, Battle HQ, locul în care toate cumpărăturile, upgrade-urile și modificările echipei sunt realizate, este disponibil la o simplă apăsare de buton. Poți realiza orice modificări atât timp cât personajele nu sunt implicate în luptă, lucru util în special atunci când dai peste un câmp de bătălie și nu ești echipat corespunzător. Jocul este foarte permisiv cu posibilitatea de a reseta luptele, sau chiar capitole, lucru care adaugă la capitolul accesibilitate. Spre comparație, un titlu precum XCOM, în care fiecare „deces” este permanent, nu este la fel de abordabil, în ciuda faptului că face parte din același gen.

Desigur, sistemul de luptă nu este tocmai perfect. Există două feluri de „cover”, unele mici, care protejează personajul doar 50% din timp, sau cele înalte, care protejează personajul de toate atacurile. Nu există posibilitatea de a fi în raza de atac și de a nu răni inamicul, atunci când există o cale directă către el, cum se întâmplă în alte titluri de acest gen. Fie lovești sigur (100% șansă), fie nu lovești deloc (0% șansă), fie ai o șansă din două să lovești (50%). Această simplificare poate fi în detrimentul jucătorului într-o situație critică, în care câștigul stă într-o singură lovitură, iar aceasta are o șansă de 50% să nu fie eficientă. Un alt lucru care poate fi enervant pentru mulți este faptul că nu există o confirmare pentru fiecare acțiune. Odată ce ai apăsat pe A pentru a mișca un personaj într-un loc, începe animația, ducând la multe mutări realizate din greșeală.

După parcurgerea unei lumi, jucătorii se pot întoarce pentru a câștiga pentru fiecare capitol titlul „perfect” (terminarea capitolul fără a pierde niciun personaj în luptă, iar fiecare confruntare să fie terminată într-un anumit număr de ture), sau să exploreze pentru obiecte ascunse și pentru diverse challenge-uri. Acestea din urmă sunt confruntări complet noi, cu obiective și scenarii mai speciale (în general mai grele), care au loc pe aceleași câmpuri de luptă pe care le-ai parcurs deja. Fiecare lume are și un capitol ascuns, care mai oferă câteva confruntări destul de bine realizate.

Am menționat de atât de multe ori lumile din joc, însă n-am specificat care sunt acestea. Vorbim despre patru medii complet diferite în design. Jocul începe în clasicul Regat al Ciupercilor combinat cu o junglă, apoi continuă într-un deșert înghețat, ne duce într-o lume inspirată de sărbătorile de Halloween, cu fantome și felinare din dovleci, și sfârșește într-o zonă industrială plină de metal topit și lavă. Fiecare dintre aceste lumi este decorată cu elemente din universul Rabbids, precum toalete, desfundătoare de țevi, statui cu iepuri și tot felul de iepuri care fac lucruri ieșite din comun. Beep-0 va avea de comentat pe baza fiecărui element interacționabil, adăugând puțin umor experienței. Puzzle-urile din modul de explorare pot deveni însă repetitive după primele două lumi, dificultatea lor crescând direct proporțional cu cea a luptelor din joc. Acesta puzzle-uri puteau fi reduse în cantitate, sau puteau să beneficieze de o varietate mai mare decât apăsarea unor butoane în ordinea corectă, sau conectarea unor țevi pentru a accesa următoarea zonă.

Jocul beneficiază și de un mod cooperativ, separat de cel principal, cu câteva scenarii noi de joc, în care doi jucători controlează o echipă de patru personaje. Acesta nu este foarte bine pus la punct, întrucât nu ar trebui să necesite două controllere. Ar fi putut fi realizat și cu unul singur, care putea fi pasat de la unul la altul. Desigur, pentru cei care, după terminarea jocului și challenge-urilor, mai vor ceva în plus, scenariile din modul coop pot fi destul de distractive.

Din punct de vedere tehnic, jocul nu strălucește, însă nici nu este complet dezamăgitor. Motorul grafic Snowdrop, dezvoltat de studioul Massive pentru The Division, a fost portat pe platforma Switch cu succes, fără multe compromisuri. Avem umbre în timp real, antialiasing de calitate, texturi arătoase și medii de joc vaste, cu ecrane de încărcare doar la întoarcerea la hub-ul principal sau la intrarea într-o lume. Singurul dezavantaj este faptul că, în modul docked, jocul rulează în 900p cu 30 de cadre pe secundă, în timp ce în modul handheld rulează în 540p. Da, rezoluția scăzută afectează puțin grafica jocului, totul fiind puțin neclar, însă faptul că marginile obiectelor sunt netede, iar framerate-ul este stabil, conferă jocului atmosfera unui film de animație cu Mario și Rabbids.

Secvențele cinematice în care sunt introduse personaje noi sunt excelente, iar personalitatea fiecăruia este perfect redată doar prin animații, fără replici. Există însă câteva momente în care jocul nu poate să susțină framerate-ul de 30 de cadre pe secundă, însă niciodată atunci când ai control direct asupra personajelor. Din când în când, în lupte, camera se apropie foarte mult de Mario și coechipierii săi atunci când realizează un atac mai special, lucru care uneori duce la un framerate scăzut. Din fericire, aceste momente nu se întâmplă de fiecare dată, framerate-ul scăzut fiind mai degrabă legat de numărul de inamici de pe ecran și cantitatea de efecte speciale.

Personajele Nintendo arată exact la fel ca în orice alt titlu Nintendo, lucru uimitor, având în vedere că acestea au fost realizate de la zero în studiourile Ubisoft. Muzica este de asemenea surprinzătoare, fiind foarte apropiată este de creațiile originale Nintendo. Compozitorul Grant Kirkhope, responsabil pentru coloane sonore „legendare” precum Bajo-Kazooie, Goleneye 007, Perfect Dark sau Donkey Kong Land 2, a reușit să abordeze stilul Nintendo perfect, adăugând și propria sa influență în mix. Rezultatul este un soundtrack foarte plăcut, care se potrivește perfect cu jocul de față.

După mai bine de 35 de ore de Mario + Rabbids: Kingdom Battle, pot spune că sunt impresionat. În primul rând pentru că cele două licențe se potrivesc atât de bine, apoi pentru că genul de joc abordat chiar funcționează și încă foarte bine, în timp ce platforma pentru care a fost dezvoltat este perfectă pentru acest stil. Poți sta ore întregi în fața televizorului să joci Mario + Rabbids în modul docked, sau îl poți lua oriunde pentru câteva lupte rapide, sau pentru a explora cele patru lumi. Nu există un mod „corect” pentru a juca Mario + Rabbids, acesta fiind perfect pentru ambele tipuri de utilizatori. Având în vedere cantitatea de conținut oferită și calitatea prezentării și a gameplay-ului, este greu să nu recomand acest joc pentru oricine are un Nintendo Switch. Acesta este, alături de Zelda: Breath of the Wild și Splatoon 2, unul dintre cele mai bune jocuri de pe această platformă și unul dintre cele mai surprinzătoare titluri ale anului.