Lansarea noului GRID a fost amânată

Lansarea noului GRID a fost amânată
  • Publicat:
  • Actualizat:

Codemasters a anunțat amânarea noului joc al seriei GRID: astfel, reboot-ul GRID, așteptat inițial în septembrie, va mai întârzia aproximativ o lună, fiind programat acum pentru 11 octombrie 2019. După cum a fost promis, cei care optează pentru achiziția variantei Ultimate Edition vor primi jocul cu trei zile mai devreme, pe 8 octombrie. De asemenea, GRID rămâne unul dintre titlurile „de lansare” ale serviciului Google Stadia, ce va debuta mai târziu în cursul acestui an.

De această dată, producătorii au fost sinceri, recunoscând că motivul amânării nu a fost neapărat timpul suplimentar necesar pentru finisarea jocului, ci faptul că echipa crede foarte mult în noul GRID și dorește să-i ofere o „fereastră” mai potrivită pentru lansare, luna septembrie anunțându-se deja foarte aglomerată.

GRID va oferi posibilitatea de a concura în cadrul mai multor discipline ale sportului cu motor, la bordul bolizilor din clasele Touring Cars, Stock Cars, Tuner Cars, GT Cars, Formula J, Prototype și Group 7 Specials. În total, cei de la Codemasters promit peste 70 de mașini pentru noul GRID, dintre acestea nelipsind modele precum Porsche 911 RSR, Ferrari 488 GTE, Ford GT40 sau Pontiac Firebird.

Întrecerile se vor desfășura pe circuite reale sau imaginare din țări precum China, Malaezia (Sepang), Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii (Brands Hatch, Silverstone), Spania, Statele Unite ale Americii (Indianapolis), Cuba sau Australia. Sistemul de damage realist va afecta mașinile (atât cele conduse de jucători, cât și pe cele controlate de AI) din punct de vedere vizual, cât și mecanic, urmând să existe și posibilitatea ca damage-ul produs mașinii să impiedice finalizarea cursei (terminal damage).

Noul GRID va fi lansat pe 11 octombrie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Trebuie SĂ PRIMEASCĂ BANII de urgență. Decizia uriașă care se pregătește în ROMÂNIA
Trebuie SĂ PRIMEASCĂ BANII de urgență. Decizia uriașă care se pregătește în ROMÂNIA
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv din trecut. „Se luptă între viață și moarte”
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv din trecut. „Se luptă între…