Jocurile toamnei 2014: ce vom avea de jucat în a doua parte a anului?

  • Publicat:
  • Actualizat:

Având în vedere că Gamescom 2014 tocmai s-a încheiat și nu mai avem mult nici din vara acestui an, ne-am hotărât să aruncăm o privire asupra jocurilor ce-și vor face apariția în a doua jumătate a lui 2014.

Call of Duty Advanced Warfare

Ne-am oprit doar asupra titlurilor cu adevărat importante, fie continuări ale unor serii cu vechime, fie jocuri originale ce promit enorm. Asta nu înseamnă că doar titlurile listate aici își vor face apariția în această toamnă: în mod sigur pasionații de jocuri indie sau genuri de nișă vor găsi și alte apariții cu care să-și ocupe timpul. Totuși, titlurile menționate în continuare sunt must play-uri ale acestui an, pe care orice gamer hardcore ar trebui măcar să le încerce.

Mai mult, dacă aveți și alte sugestii pe lângă cele menționate de noi, vă încurajăm să le împărtășiți prin intermediul rubricii de comentarii de mai jos. Acestea fiind spuse, iată ce vom putea juca în toamna acestui an.


Septembrie

THE SIMS 4 (PC) – 4 septembrie 2014

Seria preferată a fetelor se întoarce chiar la început de toamnă cu The Sims 4, titlu ce va aduce numeroase adăugiri față de jocurile mai vechi ale seriei. Creatorul de simși va fi mult mai complex, iar stările emoționale prin care vor trece micuții protogoniști mult mai numeroase. Ca bonus, The Sims 4 va putea fi jucat complet offline.


DEAD RISING 3 (PC) – 5 septembrie 2014

Lansat inițial ca exclusivitate pentru Xbox One, Dead Rising 3 va fi lansat de Capcom și pentru PC în această toamnă. Grafica va fi mai bună, rezoluația mai mare, framerate-ul mai fluent, păstrând numărul impresionant de zombies afisați pe ecran. În plus, primiți și DLC-urile lansate până acum pe consolă.


DESTINY (PS4, PS4, Xbox 360, Xbox One) – 9 septembrie 2014

Destiny este probabil cel mai ambițios joc al anului, Bungie încercând să combine elementele unui shooter, cu cele ale unui action RPG și cele ale unui RPG MMO. Beta-ul a lăsat o impresie excelentă, însă rămâne de văzut cât de mult conținut va avea de oferit noul titlu de la Bungie.


FIFA 15 (PC, PS4, PS3, Xbox 360, Xbox One) – 26 septembrie 2014

Un joc care nu mai are nevoie de nicio prezentare: FIFA este cea mai populară serie sportivă de pe planetă, EA Sports promițând pentru ediția 15 îmbunătățiri grafice, animații noi și AI adaptat posibilităților oferite de platformele next gen.


FORZA HORIZON 2 (Xbox One, Xbox 360) – 30 septembrie 2014

Având în vedere că Need for Speed va lipsi anul acesta, Microsoft sunt primii care încearcă să umple acest gol cu Forza Horizon 2. Dedicat platformelor Xbox, noul Forza promite un mediu open world plasat în Europa, sute de mașini și numeroase moduri de joc, atât single player,cât și multiplayer.


Octombrie

MIDDLE-EARTH: SHADOW OF MORDOR (PC, PS4, PS3, Xbox 360, Xbox One) – 3 octombrie 2014

Avem de-a face cu un action/adventure plasat în universal Lord of The Rings, în care ranger-ul Talion se va întoarce din morți pentru a se răzbuna pe forțele lui Sauron pentru uciderea familiei sale. Producătorii promit Nemesis System, prin intermediul căruia monștrii vor fi generați aleatoriu, oferind noi experiențe de joc la fiecare rejucare a acestui titlu.


ALIEN: ISOLATION (PC, PS4, PS3, Xbox 360, Xbox One) – 7 octombrie 2014

După fiascoul numit Aliens: Colonial Marines, Creative Assembly și SEGA sunt obligați să ofere o experiență Alien de neuitat cu noul Isolation. Și se pare că obiectivul va fi atins: Aliens: Isolation va pune accent pe sentimentul de teroare atât de prezent în primul film al seriei, protagonista fiind de această dată Amanda Ripley, fiica eroinei din filme.


DRIVECLUB (PlayStation 4) – 8 octombrie 2014

DriveClub este alternativa propusă de Sony și Evolution Studios în ceea ce privește jocurile de curse arcade cu mașini exotice. Diferența o face latura socială a acestui titlu, jucătorii urmând să aibă posibilitatea de a se organiza în cluburi ce vor concura în tot felul de challenge-uri online.


BORDERLANDS: THE PRE-SEQUEL (PC, PS3, Xbox 360) – 17 octombrie 2014

Pasionații de seria Borderlands, care încă nu au făcut pasul către o consolă next-gen, vor avea la dispoziție Borderlands: The Pre-Sequel în această toamnă. Așadar, dacă shooter-ul cooperativ cu umor bine dozat și cu tone de loot vă este pe plac, nu ar trebui să ratați acest titlu.


F1 2014 (PC, PS3, Xbox 360) – 17 octombrie 2014

Fanii Marelui Circ vor avea posibilitatea să se aventureze în sezonul 2014 al competiției prin intermediul lui F1 2014. Jocul celor de la Codemasters va oferi toate circuitele, toți piloții și toate echipele aferente sezonului actual din Formula 1, precum și numeroasele modificări de regulament apărute în competiție.


THE EVIL WITHIN (PC, PS4, PS3, Xbox 360, Xbox One) – 17 octombrie 2014

Survival horror în cel mai pur stil japonez. La cârma proiectului The Evil Within nu se află nimeni altul decât Shinji Mikami, supranumit părintele genului survival horror, alături de noul său studio Tango Gameworks. Jocul îl va avea în prim plan pe detectivul Sebastian Castellanos, care, în urma intervenției la locul unei crime, își pierde cunoștința și se trezește într-o lume de coșmar.


CIVILIZATION: BEYOND EARTH (PC) – 24 octombrie 2014

Deși strategiile și-au pierdut foarte mult din strălucirea de odinioară, fanii genului se vor putea consola cu Civilization: Beyond Earth, cea mai nouă creație a legendarului Sid Meier și a studioului Firaxis. După cum o spune și numele, Civilization: Beyond Earth lasă în urmă Planeta Albastră și se concentrează pe colonizarea spațiului cosmic de către om.


ASSASSIN”S CREED: UNITY (PC, PS4, Xbox One) – 28 octombrie 2014

Seria Assassin”s Creed face un nou pas, de această dată către consolele next gen și posibilitațile grafice oferite de acestea: acțiunea din Unity se va desfășura în Paris, în timpul Revoluției Franceze, iar eroul Arno Dorian va fi nevoit să se descurce în mulțimi de mii de persoane, recreate mai realist ca niciodată. Pe lângă campania single player, jocul va beneficia și de misiuni special concepute pentru modul cooperativ.


LORDS OF THE FALLEN (PC, PS4, Xbox One) – 31 octombrie 2014

Lords of The Fallen este un RPG care a trecut ușor neobservat din cauza amalgamului de jocuri mult mai faimoase ce urmează sa apară în această toamnă. Totuși, Lords of The Fallen promite enorm, lăsând să se înțeleagă ca va oferi „alternativa vestică” la seria Dark Souls a japonezilor de la From Software. Ne vom lămuri la sfârșit de octombrie dacă așteptarea a meritat.


SUNSET OVERDRIVE (Xbox One) – 31 octombrie

Echipa de la Insomniac Games (seriile Ratchet and Clak și Resistance) se întoarce cu Sunet Overdrive, un titlu de acțiune open-world dezvoltat exclusiv pentru noua consolă de la Microsoft. O corporație malefică lansează o băutură răcoritoare care, în urma consumului abuziv, transformă oamenii în mutanți respingători. Evident, eroul principal, imun la efectele energizantului, trebuie să rezolve situația.


Noiembrie

CALL OF DUTY: ADVANCED WARFARE (PC, PS4, PS3, Xbox 360, Xbox One) – 4 noiembrie 2014

Un nou an, un nou titlu al seriei Call of Duty. Ce-i drept, de această dată, Advanced Warfare promite enorm, având la cârmă un nou studio producător – Sledgehammer Games, precum și o sumedenie de adăugiri în gameplay (cum ar fi exoscheletele ce vor conferi o libertate de mișcare sporită), dar și Kevin Spacey în rolul antagonistului.


ASSASSIN”S CREED: ROGUE (PS3, Xbox 360) – 11 noiembrie 2014

Credeați că ați scăpat de Assassin”s Creed pe anul acesta? V-ați înșelat: utilizatorii de PlayStation 3 și Xbox 360 își vor primi propriul titlu al seriei – Assassin”s Creed: Rogue. Astfel, vor avea șansa să completeze saga familiei Kenway din postura unui nou personaj principal, fost asasin și actual templier/vânător de asasini.


WORLD OF WARCRAFT: WARLORDS OF DRAENOR (PC) – 13 noiembrie 2014

Saga World of Warcraft continuă cu un nou expansion pack: Warlords of Draenor. După cum o spune și numele, noul expansion se va concentra pe rasa orcilor, urmând să adauge conținut din plin celui mai apreciat MMORPG al tuturor timpurilor. Și pentru cei care se plâng că grafica din WoW e depășită, Warlords of Draenor va aduce și un face lift binemeritat de bătrânul hit al celor de la Blizzard Entertainment.


PRO EVOLUTION SOCCER 2015 (PC, PS4, PS3, Xbox 360, Xbox One) – 13 noiembrie 2014

PES 2015 reprezintă încă o încercare a celor de la Konami de a recăpată tronul pierdut în ultimii ani în favoarea seriei FIFA. Motorul grafic FOX Engine va sta la baza edițiilor next gen ale jocului, studioul japonez lăudându-se cu o desfășurare a partidelor mai realistă ca niciodată.


LITTLE BIG PLANET 3 (PS4, PS3) – 13 noiembrie 2014

Sackboy se întoarce într-o nouă aventură amuzantă marca Little Big Planet. De această data însă, nu va fi singur, ci va beneficia de ajutorul a trei prieteni: Swoop, Oddsock și Toggle, fiecare cu propriile abilități și caracteristici. Evident, în modul cooperativ toate aceste personaje vor putea fi controlate. Mai mult, Little Big Planet 3 va fi compatibil și cu toate nivelurilor create de comunitate pentru primele două titluri ale seriei.


HALO: THE MASTER CHIEF COLLECTION (Xbox One) – 14 noiembrie 2014

Această colecție va oferi toate titluri principale ale seriei Halo într-un singur pachet: Halo: Combat Evolved, Halo 2, Halo 3 și Halo 4. Mai mult, atât primul Halo, cât și Halo 2 vor beneficia de versiunile Anniversary refăcute cu grafică și sunet aduse la standardul actual. Pachetul va include și componentele multiplayer ale tuturor celor patru jocuri.


THE CREW (PC, PS4, Xbox 360, Xbox One) – 14 noiembrie 2014

Cel de-al treilea pretendent la tronul lăsat liber de Need for Speed se laudă cu un mediu de joc deschis ce reprezintă întreaga hartă a Statelor Unite, cu zeci de mașini ce vor putea fi personalizate în detaliu, atât la nivel vizual, cât și în ceea ce privește performanța, precum și cu o integrare online în stilul jocurilor MMO, alcătuirea de „crews” cu ajutorul prietenilor urmând a fi mai ușoară ca niciodată.


FAR CRY 4 (PC, PS4, PS3, Xbox 360, Xbox One) – 18 noiembrie 2014

Ubisoft Montreal revine la seria shooterelor Far Cry după succesul înregistrat cu Far Cry 3 și Blood Dragon. De această dată vom avea de vizitat Kyrat, un stat fictiv inspirat de Nepalul zilelor noastre, în care eroul va avea de înfruntat un dictator un pic sărit de pe fix. Pe lângă mijoacele obișnuite de transport din seria Far Cry, în cel de-al patrulea episod vom avea ocazia să călărim și elefanți!


DRAGON AGE: INQUISITION (PC, PS4, PS3, Xbox 360, Xbox One) – 21 noiembrie 2014

Iubitorii de RPG-uri vor avea ocazia de a încheia anul gameristic cu Dragon Age: Inquisition, cel mai nou joc al studioului BioWare. Poate cea mai importantă modificare adusă de noul Inquisition este trecerea la motorul grafic Frostbite, care va permite implementarea unui câmp de joc open world mai întins ca niciodată.


PROJECT CARS (PC, PS4, Xbox One) – noiembrie 2014

Dacă fanii curselor arcade vor avea de ales între Forza Horizon 2, DriveClub și The Crew, iubitorii de simulatoare își vor găsi probabil alinarea în Project CARS al celor de la Slightly Mad Studios. Cu promisiunea unei grafici excepționale și a zeci de mașini și circuite recreate în detaliu, Project CARS va încerca să concureze mult mai faimoasele serii Forza Motorsport și Gran Turismo.


Decembrie

LARA CROFT AND THE TEMPLE OF OSIRIS (PC, PS4, Xbox One) – 9 decembrie 2014

Mai este destul de așteptat până la viitorul Rise of The Tomb Raider (mai ales dacă nu dețineți o consolă Xbox). Din fericire, până atunci vom primi Lara Croft and The Temple of Osiris, o nouă aventură top-down a iubitei eroine, accentul fiind pus și de această dată pe modul de joc cooperativ (până la 4 jucători simultan).


Altele

RYSE: SON OF ROME (PC) – toamna 2014

După lansarea inițială pentru Xbox One, cei de la Crytek au promis că vor oferi și o versiune pentru PC a hack and slash-ului Ryse: Son of Rome. Jucătorii vor avea ocazia să intre în pielea  generalului roman Marius Titus, pe parcursul ascensiunii sale în rândurile armatelor Imperiului Roman.


GRAND THEFT AUTO V (PC, PS4, Xbox One) – toamna 2014

La un an diferență de la apariția versiunilor pentru PlayStation 3 și Xbox 360, iată că și deținătorii de PC-uri și console de nouă generație se vor putea bucura de Grand Theft Auto V. Ca și cum Los Santos-ul extins, cele trei personaje principale și modul multiplayer GTA Online nu ar fi fost suficiente, noua ediție de GTA V promite o prezentare grafică mult îmbunătățită, special adaptată posibilităților oferite de platformele actuale.


Cam acesta este calendarul de lansare a celor mai importante titluri ce-și vor face apariția în toamna acestui an. După cum am amintit și la început, dacă aveți sugestii referitoare la alte jocuri ce ar merita adăugate acestei liste, le așteptăm în rubrica de comentarii de mai jos.

Știri despre
Cea mai zgârcită mireasă din lume! Câți bani le-a cerut invitaților, drept dar de nuntă
Cea mai zgârcită mireasă din lume! Câți bani le-a cerut invitaților, drept dar de nuntă
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000…
Bookmakerii sunt siguri: FCSB nu poate scăpa calificarea în play-off-ul Conference League
Bookmakerii sunt siguri: FCSB nu poate scăpa calificarea în play-off-ul Conference League
„Arăți cu 10 ani mai tânăr lângă ea”. Cine e modelul de 21 de ani cu care s-a pozat Jose Mourinho
„Arăți cu 10 ani mai tânăr lângă ea”. Cine e modelul de 21 de ani cu care s-a pozat Jose…
George Buhnici, încă un derapaj grav cu privire la minore care a scandalizat internetul. „Ce glumă proastă!” / „De ce? Nu e pedofilie”
George Buhnici, încă un derapaj grav cu privire la minore care a scandalizat internetul. „Ce glumă proastă!” / „De ce?…
Ce se întâmplă cu CREIERUL NOSTRU? Este POSIBIL ca acesta să se MICȘOREZE?
Ce se întâmplă cu CREIERUL NOSTRU? Este POSIBIL ca acesta să se MICȘOREZE?
Ce a pățit o româncă, după ce a rezervat 3 camere într-un hotel de 4 stele din Halkidiki. Când a ajuns la recepție, să cadă din picioare
Ce a pățit o româncă, după ce a rezervat 3 camere într-un hotel de 4 stele din Halkidiki. Când a…
ANUNŢ URIAŞ despre Traian Băsescu! S-a aflat TOT ce a făcut fostul preşedinte
ANUNŢ URIAŞ despre Traian Băsescu! S-a aflat TOT ce a făcut fostul preşedinte
Coșmarul trăit de doi români în Sunny Beach. Ce le-au dat bulgarii să mânânce la all inclusive: 'Toxiinfecție alimentară'
Coșmarul trăit de doi români în Sunny Beach. Ce le-au dat bulgarii să mânânce la all inclusive: 'Toxiinfecție alimentară'
20 de semne de ciroză. Ce indicii îți dă corpul când ai ficatul distrus. Ficatul gras e stadiul 1 al cirozei
20 de semne de ciroză. Ce indicii îți dă corpul când ai ficatul distrus. Ficatul gras e stadiul 1 al…
Ce s-a întâmplat cu MILF-ul care a înnebunit adolescenții în „American Pie”: Am făcut-o de 200 de ori
Ce s-a întâmplat cu MILF-ul care a înnebunit adolescenții în „American Pie”: Am făcut-o de 200 de ori
China intensifică relaţiile cu Rusia şi consideră SUA
China intensifică relaţiile cu Rusia şi consideră SUA "principalul instigator" în criza din Ucraina
BANCUL ZILEI: Un tip și-o tipă în lift. El îi atinge bustul voluptos: “Doamnă, dacă și inima este…”
BANCUL ZILEI: Un tip și-o tipă în lift. El îi atinge bustul voluptos: “Doamnă, dacă și inima este…”
EXCLUSIV Bărbatul cu
probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese
evaluat de o comisie din 2004
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Cele mai sexy posterioare de pe Instagram! Cum arată fetele care au răvășit internetul
Cele mai sexy posterioare de pe Instagram! Cum arată fetele care au răvășit internetul
Banca Transilvania vinde un Mercedes Clasa E la preț de Dacia Logan
Banca Transilvania vinde un Mercedes Clasa E la preț de Dacia Logan
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!