Jocurile anului 2017 – recomăndarile Go4games (partea a V-a)

Jocurile anului 2017 - recomăndarile Go4games (partea a V-a)
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lista noastră de recomandări în ceea ce privește cele mai bune jocuri din 2017 se apropie de sfârșit, ultima sa parte fiind dedicată unor categorii speciale. Până atunci însă, să aruncăm încă o privire asupra genurilor deja prezentate în părțile anterioare: RPG, racing, strategie (prima parte), shooter, action, adventure (partea a doua), simulator sportiv, horror, open world (partea a treia), fighting, platformer și multiplayer (partea a patra).

Așadar, ultimul capitol al recomandărilor noastre se oprește asupra a doua categorii speciale, deja familiare celor care ne-au urmărit și în anii precedenți: cea mai atractivă grafică și cea mai captivantă poveste din jocurile ultimelor 12 luni. Nu în ultimul rând, avem parte de un nou debut: lista noastră se va încheia cu un „premiu de excelență”, acordat pentru compania și produsul care ne-au surprins cel mai placăt în cursul lui 2017, precum și cu dezamăgirea anului, o distincție pe care suntem siguri că nimeni dintre cei implicați în industrie nu și-o dorește.

Acestea fiind spuse, înainte de trecerea spre 2018, redacțiile Go4it și Go4games vă urează un călduros „La mulți ani!”. Nu uitați, așteptăm și alternativele și sugestiile voastre în secțiunea de comentarii de mai jos.


GRAFICĂ‚

UNCHARTED: THE LOST LEGACY
(Naughty Dog/Sony Interactive Entertainment)
PlayStation 4

Să afirmi că studioul Naughty Dog s-a autodepășit în ceea ce privește nivelul grafic prezent în Uncharted: The Lost Legacy ar fi o subestimare a calității vizuale a acestui joc. Motorul grafic folosit și pentru Uncharted 4: A Thief’s End este împins la maximum, cu peisaje vaste, reproduse în detaliu, iar mimica și trăirile personajelor sunt parcă mai realiste ca niciodată.

CUPHEAD
(StudioMDHR)
Xbox One/PC

Titlul celor de la StudioMDHR este dovada vie că nu doar tehnologia contează atunci când judeci aspectul vizual al unui joc video, stilul artistic fiind cel puțin la fel de important. Iar când vine vorba de viziune artistică, niciun titlu din 2017 nu se poate compara cu Cuphead și a sa abordare grafică, ce reproduce cu succes aspectul desenelor animate din prima parte a secolului al XX-lea.

Mențiuni: HORIZON ZERO DAWN, ASSASSIN’S CREED ORIGINS, GT SPORT


POVESTE

HELLBLADE: SENUA’S SACRIFICE
(Ninja Theory)
PS4/ PC

Cu o documentare migaloasă, cei de la Ninja Theory au reușit să transforme firul narativ din Hellblade: Senua’s Sacrifice într-un mesaj extrem de puternic, drama eroinei rezonând cu mai toți cei care au luat contact cu jocul. Mai mult, spre deosebire de alte produse de acest tip, create în principal pentru entertainment, Hellblade se dovedește a fi și o adevarăta lecție de viață, îndemnându-și publicul la mai mult respect și înțelegere față de semenii mai puțin norocoși.

NIER: AUTOMATA
(Platinum Games/Square Enix)
PS4/PC

Trecerea timpului, trăsăturile și existența noastră ca civilizație, emoția, dorința ființelor artificiale de a imita omul și, nu în ultimul rând, destinul tragic caracterizează perfect firul narativ din Nier: Automata. Și, dacă producătorii nu ne-ar fi forțat să parcurgem jocul de mai multe ori pentru a descoperi tot ce are de oferit povestea sa, probabil că Nier: Automata și-ar fi însușit „aurul” la această categorie.

Mențiuni: WOLFENSTEIN II: THE NEW COLOSSUS, HORIZON ZERO DAWN


PREMIUL DE EXCELENȚĂ‚

NINTENDO SWITCH

Trebuie să recunoaștem că, bazându-ne pe prestația dezamăgitoare a precedentei console Nintendo (WiiU), nimeni nu prea dădea șanse hibridului Nintendo Switch. Însă japonezii ne-au „înșelat așteptările” încă o dată, demonstrând că există în continuare o piață importantă pentru jocurile serioase „la purtător”. Mai mult, au avut grijă să nu mai repete greșelile trecutului, Nintendo Switch fiind acompaniat, de-a lungul anului, de o selecție impresionantă de titluri exclusive: The Legend of Zelda: Breath of The Wild, Mario Kart 8 Deluxe, Splatoon 2, ARMS, Super Mario Odyssey sau Xenoblade Chronicles 2. Acestea, alături de portări ale unor jocuri third party precum The Elder Scrolls V: Skyrim, DOOM sau FIFA 18, dar și a multor titluri indie, au asigurat noului Nintendo Switch unul dintre cei mai buni ani de debut din istorie.


DEZAMĂ‚GIREA ANULUI

ELECTRONIC ARTS

De cealaltă parte a baricadei, alegerea a fost destul de simplă, cei de la Electronic Arts luând, în cursul ultimului an, mult prea multe decizii îndoielnice. Pornind cu lansarea într-o stare precară a unui titlu extrem de așteptat precum Mass Effect: Andromeda, trecând prin închiderea mai multor studiouri precum Visceral Games și afirmațiile conform cărora jucătorii nu-și doresc o experiență Star Wars liniară, bazată pe poveste, și ajungând, în final, la sabotarea titlurilor proprii (Star Wars: Battlefront II, Need for Speed Payback), transformate în veritabile jocuri de noroc, cu mecanici de tip loot boxes implementate într-un mod mult prea agresiv.


Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea I): RPG, Racing, Strategie
Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea a II-a): Shooter, Action, Adventure
Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea a III-a): Sport, Horror, Open World
Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea a IV-a): Fighting, Platformer, Multiplayer
Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea a V-a): Grafică, Poveste, Premiul de excelență, Dezamăgirea anului

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele