GRID 2 Review: arcade cu prioritate

2013 se anunță un an deosebit pentru iubitorii de jocuri cu mașini: toamna va aduce primul Need for Speed next-gen (NFS: Rivals), în timp ce atât Sony, cât și Microsoft își pregătesc artileria grea cu titluri precum Gran Turismo 6 (PS3), DriveClub (PS4) sau Forza Motorsport 5 (Xbox One). Codemasters nu se lasă mai prejos, atacând chiar din această primăvară cu GRID 2, o continuare oarecum controversată.

De ce controversată? În primul rând, Race Driver GRID (primul joc al seriei) a fost extrem de apreciat la vremea sa, reușind să găsească acel fin echilibru între simulare și accesibilitate, jocul câștigându-și astfel o comunitate de fani devotați. Ce te faci însă când rezultatele studiilor de marketing și, implicit, schimbările care au avut loc în industrie pe parcursul celor cinci ani scurși de la momentul lansării primului GRID nu se potrivesc cu gusturile acelei comunități de care aminteam mai devreme? Ajungi într-o situație relativ ingrată, în care proprii fani resping noul joc al seriei pe motivul că ar fi prea arcade… Nici decizia de a renunța la cockpit view (important pentru adepții simulărilor realiste) n-a ajutat prea mult în aplanarea acestui „conflict”.

Trecând însă peste această schimbare de direcție, mărturisesc că, deși am jucat Race Driver GRID din „scoarță în scoarță”, camera poziționată la bordul mașinii nu mi s-a parut niciodată cu adevarat utilizabilă. Astfel, eliminarea acesteia din GRID 2 mi-a fost indiferentă, altele fiind nemulțumirile mele legate de cel mai nou titlu al celor de la Codemasters. Încă de la început trebuie spus că GRID 2 este un arcade racer foarte bine realizat, iar ideile ce urmează sunt strict subiective, bazate pe preferințele personale în domeniul jocurilor cu mașini.

Porțiunea single player din GRID 2 este grupată sub denumirea World Series Racing, un competiție fictivă de sporturi cu motor care include mai multe discipline. Jucătorul este recrutat de un anume Patrick Callahan, magnat cu dare de mână și creatorul acestui campionat, pentru a atrage cât mai mulți piloți faimoți în WSR. Astfel, încet-încet, este prezentată structurarea campaniei single player din GRID 2: avem parte de cinci sezoane, primele trei dintre acestea fiind rezervate atragerii de noi talente în competiția WSR.

Pe parcursul acestor prime sezoane, jucătorii vor avea ocazia să călătorească pe trei continente (America de Nord, Europa și Asia) și să se întreacă cu o serie de cluburi de racing, fiecare dintre acestea având o anumită specializare. Spre exemplu, clubul Eliminacion din Europa se laudă cu cei mai buni șoferi ai disciplinei Eliminator, după cum era de așteptat. Odată recrutate toate cluburile de pe cele trei continente, se intră în sezoanele principale ale WSR, unde lucrurile se schimbă drastic: apar mașinile cu adevărat puternice și dificultatea destul de prost gândită se face simțită.

De ce prost gândită? Pentru că deși sezoanele introductive din GRID 2 fac o treabă destul de bună în privința familiarizării jucătorilor cu modurile de joc puse la dispoziție (race, checkpoint, time attack, eliminator, drift etc.), reacția piloților controlați de computer este jenantă, completarea tuturor acestor event-uri de pe locul 1 fiind o performanță extrem de ușor de atins. Apoi, odată trecut în sezoanele 4 și 5, încă de la primele curse simți de parcă cineva te-ar fi lovit în moalele capului: adversarii devin mult mai agresivi și conduc cu o precizie infernală, cele mai mici greșeli îndepărtându-te definitiv de locurile fruntașe.

Mai mult, pot spune fără rețineri că AI-ul trișează într-un mod cât se poate de evident în anumite probe, în care atingerea celorlalți concurenți este echivalentă cu descalificarea din cursă. Astfel, în loc ca mașinile conduse de AI să se concentreze pe depășiri și câștigarea competiției propriu-zise, acestea nu vor ezita să te lovească în plin, eliminându-te imediat din respectiva întrecere. Nici măcar opțiunea de a derula timpul înapoi, foarte folositoare în alte situații, nu mai poate fi folosită în acest caz, eliminarea fiind definitivă. Astfel, în loc să se creeze un sistem progresiv de îmbunătățire a AI-ului, în care piloții adverși să devină din ce în ce mai buni de la un sezon la altul, GRID 2 se bazează pe acest prag subit, care, cel mai probabil, va impiedica o bună parte dintre jucători să ducă la bun sfârșit campania single player.

O altă relativă dezamăgire este modul în care este realizată progresia prin sezoanele WSR. Nu există un sistem economic propriu-zis, prin care jucătorii să poată câștiga fonduri din care să-și upgradeze mașinile sau sa cumpere bolizi noi. În schimb, pe parcursul campaniei, Callahan va oferi automat anumite mașini, restul putând fi deblocate prin completarea unor probe de tip time attack. Cât despre upgrade-uri, acestea lipsesc cu desăvârșire. Ce-i drept, mașinile pot fi personalizate prin aplicarea de decal-uri, schimbarea culorilor, montarea unor jante noi etc., însă nu există niciun upgrade dedicat îmbunătățirii performanțelor sau vreo modalitate în care setările bolizilor să poată fi ajustate. Culmea este că toate aceste opțiuni sunt prezente în multiplayer, însă despre această componentă a jocului vom discuta un pic mai târziu.

Pe lângă probele desfășurate împotriva cluburilor de care aminteam mai devreme, cursele din WSR-ul propriu-zis și time attack-urile prin intermediul cărora pot fi deblocate mașini noi, mai există și o serie de event-uri promoționale, care pot aduce fani suplimentari (de numărul de fani strânși depinde deblocarea etapelor superioare ale WSR-ului). Cele mai interesante dintre acestea sunt endurance, în care câștigă pilotul care reușește să străbată cea mai lungă distanță într-un timp dat (trebuie doar să te plasezi cât mai rapid pe locul 1 și să rămâi acolo până la expirarea timpului) și overtake (un mini game foarte antrenant, în care trebuie depășite cât mai multe camionete pe parcursul unui număr fix de ture de circuit).

Cât despre oferta de mașini, GRID 2 nu se poate compara cu giganții pecum Gran Turismo, selecția de vehicule fiind totuși inspirată și bine realizată. Ajută foarte mult și sistemul de damage realizat de Codemasters, care, deși implementat într-o manieră arcade (poți câștiga curse și cu pneuri lipsă), este deosebit de spectaculos din punct de vedere vizual. Și în ceea ce privește controlul bolizilor lucrurile stau destul de bine, fiind evident totuși accentul pus pe latura arcade a genului. De altfel, întreaga componentă single player este parcă prea simplistă comparativ cu ce întâlneam în primul Race Driver GRID.

În schimb, la nivel grafic, puține lucruri îi pot fi reproșate jocului celor de la Codemasters: circuitele arată excelent și sunt suficient de variate. Este îmbucurător faptul că britanicii nu s-au limitat la Japonia atunci când au hotărât să abordeze locații din Asia, unele dintre cele mai impresionante trasee din joc fiind străzile din Dubai sau circuitul nocturn Yas Marina din Abu Dhabi. Mai mult, GRID 2 este unul dintre cele mai bine optimizate titluri pe care am avut ocazia să le încerc în ultima vreme, jocul oferind un framerate fluent la rezoluții respectabile și un nivel de detalii avansat chiar și pe sisteme modeste.

După cum aminteam mai devreme, componenta online din GRID 2 este o cu totul altă mâncare de pește, cu un sistem de progresie complet diferit față de surata sa single player. Aici avem parte de obișnuitele câștigare de experiență și avansare în nivel, precum și de răsplătirea performanțelor din curse cu bani care, mai apoi, pot fi investiți în mașini noi sau upgrade-uri pentru cele deja existente. Ca minus, trebuie menționat faptul că preset-urile de personalizare vizuală create în single player nu pot fi importate și pentru mașinile din multiplayer, jucătorii fiind nevoiți să le recreeze de la zero, în schimbul banilor câștigați.

De asemenea, pe parcursul testării, online-ul din GRID 2 s-a dovedit a fi cam pustiu, acest neajuns urmând a fi cel mai probabil corectat odată cu lansarea oficială a jocului. În schimb, nimeni nu vă oprește să vă aruncați în curse split screen pe același sistem, includerea unui asemenea mod de joc chiar și în versiunea de PC a lui GRID 2 fiind demnă de laudă.

Aș fi ipocrit să afirm că nu m-am distrat cu GRID 2, în ciuda problemelor și limitărilor menționate mai sus. Pe de altă parte, strict din punctul meu de vedere, nu mă așteptam ca accentul arcade să fie atât de pronunțat. Lăsând însă la o parte preferințele personale, GRID 2 rămâne un joc bun, oferit la un preț surprinzător de accesibil pentru țara noastră, și probabil cea mai bună alegere din genul său, cel puțin până în această toamnă.