Gear.Club Unlimited 2 Review: daună totală

În ciuda faptului că Nintendo Switch este pe piață de aproape doi ani, foarte puține jocuri de curse cu mașini au fost lansate pentru această consolă. Totuși, studioul Eden Games deja a reușit să realizeze în acest interval două titluri de curse pentru Switch, Gear.Club Unlimited 2 fiind creat în mod exclusiv pentru această platformă. Având în vedere că primul Gear.Club Unlimited, apărut anul trecut, a dezamăgit prin prisma faptului că era un titlu portat de pe telefoanele mobile și adaptat rapid la controlul cu butoane, ne-am fi așteptat ca noul joc să ofere o experiență mult îmbunătățită. Se pare însă că obiceiurile vechi mor greu, iar Gear.Club Unlimited 2 nu renunță așa ușor la rădăcinile sale de joc mobil.

Eden Games este un studio franțuzesc cu un oarecare renume în industrie, fiind responsabil în trecut pentru seriile V-Rally și Test Drive Unlimited. În ultimii ani însă, s-a concentrat pe experiențe mai limitate, iar seria Gear.Club este cea mai recentă creație a sa. Pe mobil, jocul folosește un sistem free-to-play, cu microtranzacții, iar gameplay-ul simplist și AI-ul de slabă calitate nu sunt atât de evidente acolo. Imediat ce pui un astfel de joc pe o platformă mobilă „adecvată” și ceri câteva zeci de euro pe el, pretențiile utilizatorilor cresc, iar calitatea trebuie să se îmbunătățească semnificativ.

Din păcate însă, cei de la Eden Games nu au reușit să treacă în totalitate peste limitările de pe mobil nici cu Gear.Club Unlimited 2. Jocul include un mod „Carieră” destul de stufos în conținut, integrând mai multe turnee cu multiple stagii, pe parcursul a patru clase de vehicule. Astfel, cei care au nevoie de un titlu de curse care să îi țină ocupat mult timp vor avea ce face în jocul de față, fiind disponibile destule turnee, dar și curse de sine stătătoare, pentru a oferi multe ore de joc.

Din păcate însă, acele ore de joc nu vor fi tocmai cele mai plăcute. Între Gear.Club Unlimited 1 și 2 s-a scurs numai un an, iar cei de la Eden Games nu au avut timpul necesar sau dorința de a repara toate neajunsurile titlului original. Una dintre cele mai mari probleme ale jocului este faptul că devine plictisitor foarte repede, motivele pentru care acest lucru se întâmplă fiind multiple.

În primul rând, Gear.Club Unlimited 2 încearcă să creeze o poveste în jurul turneelor, cu personaje desenate care apar pe ecran și încearcă să comunice cu jucătorul prin căsuțe de text, însă firul narativ nu este nici interesant, nici bine scris și nici relevant în cadrul turneelor. Practic, acestea pot servi mai degrabă pe post de tutorial care te învață să folosești diversele meniuri ale jocului, însă detalii precum „șeful companiei este tatăl tău”, sau faptul că în fiecare categorie de curse există un rival diferit, care apare din când în când între curse și mai zice câte ceva despre mașina lui, nu afectează cu nimic experiența de joc.

Apoi, cursele sunt foarte plictisitoare din punctul de vedere al design-ului vizual, dar și al construcției. Este evident de la o poștă că fiecare traseu în parte este realizat folosind o paletă limitată de curbe, dezvoltate probabil pe post de elemente „prefabricate” în editorul de niveluri al studioului. Apoi, acestea sunt combinate în diverse moduri pentru a realiza multe trasee, care, la sfârșit, par extrem de similare între ele. Singurele diferențe notabile sunt locațiile, dar și la acest capitol există doar patru variații. Avem o zonă deșertică, o zonă de munte cu zăpadă, o zonă cu păduri și o zonă de coastă. Toate acestea oferă însă aceleași tipuri de curbe cu același tip de gameplay, doar „skin”-ul decorațiunilor fiind diferit.

Cursele sunt atât de similare între ele încât nu poți învăța un traseu după nume. Fiecare traseu seamănă în design cu toate celelalte din locația respectivă, iar lipsa unor scurtături, rampe pe care să realizezi cascadorii sau imposibilitatea de a face orice altceva în afară de a merge înainte fac traseele extrem de plictisitoare. De fapt, toate traseele au parapete indestructibile pe margine, chiar dacă în anumite niveluri acestea par a fi simple garduri de lemn. Pur și simplu nu poți ieși din „chenar”, iar pe carosabil nu există niciun element interactiv (un stâlp sau o simplă băncuță măcar ar fi adăugat ceva în plus).

În materie de design al curselor, aș putea compara Gear.Club Unlimited 2 cu un joc Need for Speed din anii ”90, dar până și acele jocuri ofereau elemente ușor de recunoscut pe marginea traseelor și beneficiau de variație în design, încât să nu devină plictisitoare.

Nici varietatea tipurilor de evenimente nu este mare. Nu există curse pe ture, majoritatea întrecerilor fiind „sprint”-uri din punctul A în B. Avem un „Time Attack”, unde oponenții apar pe circuit ca „mașini fantomă”, fără coliziuni, fiind necesară întrecerea celui de pe locul 1 pentru a câștiga, un mod de eliminare, în care cel de pe ultimul loc este eliminat la fiecare 20 de secunde și un mod de cursă sprint cu oponenți care pot fi loviți. Atât. Aceste trei moduri pot avea însă loc pe trasee normale sau pe trasee de „raliu”, care arată la fel, doar că nu includ astfalt. În cursele de raliu mașinile se comportă diferit, fiind încurajate „drift”-urile. Din păcate, fizica jocului nu este bine pusă la punct pentru așa ceva.

Și poate că puteam trece peste aceste detalii dacă gameplay-ul era satisfăcător, iar AI-ul oponenților nu tindea spre extrem de slab. La capitolul gameplay însă, sunt mai multe aspecte greșit realizate pentru un joc de curse cu mașini. Gear.Club Unlimited încearcă să stea la granița dintre simulare și arcade, categoria în care putem încadra și titluri precum DriveClub sau Forza Horizon. Astfel, controlul mașinii este afectat de fizică, însă nu la nivelul extrem dintr-un simulator auto.

În astfel de jocuri, nu poți lua curbe fără să frânezi, impactul cu alte mașini te încetinește, iar ieșitul în decor poate să îți adauge secunde bune la timpul final al cursei. Din păcate, fiecare element de acest gen în parte este groaznic realizat în titlul de față. Întregul sistem de fizică este slab implementat, uneori oferind posibilitatea de a lua anumite curbe cu accelerația la maximum, iar alteori curbe similare aruncând mașina în decor din motive greu de explicat.

Frânarea însă este inconsistentă, iar „linia ideală”, care te poate ajuta să conduci mai bine, este acolo pusă mai mult pentru a te încurca. Îți spune să frânezi prea târziu sau atunci când nu este cazul, te poate trimite pe o traiectorie greșită la intrarea în anumite curbe și în general nu respectă codurile de culoare pe care cu toții le știm (roșu = frână puternică, galben = frână ușoară sau încetarea accelerației, iar verde = accelerație). Culorile par să fie puse la întâmplare, fiind greu de înțeles ce ar trebui să faci de fapt în majoritatea situațiilor.

Apoi, impacturile cu oponenții sau cu parapetele sunt de-a dreptul frustrante. Orice mică atingere aruncă mașina la un unghi de 45 de grade în direcția opusă și scade viteza cu o anumită valoare, fără să ia în calcul viteza și unghiul impactului, cum ne-am fi așteptat de la un joc de curse normal.

Desigur, și AI-ul poartă are o mare parte din vină: cei de la Eden Games par să fi uitat că AI-ul nu este pe traseu doar pentru a merge din punctul A în punctul B, ci și pentru a oferi jucătorului o provocare, de preferat onestă. Nu numai că mașinile adverse ignoră complet prezența jucătorului și pur și simplu îl lovesc dacă acesta apare în calea lor prestabilită, ci sunt și complet neafectate de fizică. Nu de puține ori poți vedea o mașină a unui oponent luând o curbă cu ajutorul unui parapet (da, e atât de slab încât nu se poate ține nici după linia prestabilită), însă la orice impact cu jucătorul, mașina oponentă pare că este lipită efectiv de asfalt. Abia dacă se clintește și revine pe traseu fără niciun fel de efort.

De asemenea, mașinile oponenților nu derapează în curbe. Am avut însă un șoc atunci când într-o anumită cursă, prima chestie pe care o făcea AI-ul era să se lovească de mașina mea, înainte ca eu să pot porni de pe loc. Soluția a fost să trag de stick în stânga, obținând astfel spațiul necesar pentru a porni fără a fi foarte mult afectat. Ah, și cu această ocazie mi-am amintit de încă un lucru frustrant: mașinile oponenților pleacă de la start ÎNTOTDEAUNA înaintea jucătorului.

Astfel, avem de a face cu un AI „necinstit”, care oricând te poate scoate din cursă. Din fericire există o soluție pentru a te feri de comportamentul „eratic” al oponenților: posibilitatea de derulare, ceva ce am mai întâlnit și în alte jocuri cu renume precum seriile Forza sau GRID. Acolo însă derularea era limitată, iar utilizarea ei aducea de la sine penalizări (de exemplu, mai puțini bani la sfârșitul cursei). Aici nu este cazul. Poți derula de câte ori vrei și în orice punct dorești, în limita a aproximativ 1 km, din câte mi-am putut da seama.

Această funcție nu redresează jocul, ba mai mult îl strică, făcând orice greșeală ușor de reparat. În aceste condiții este aproape imposibil să pierzi cursa, dar trebuie să te înarmezi cu răbdare și să tot derulezi până când faci totul perfect. Cei de la Eden Games par să-și fi dat seama că jucătorii vor fi frustrați dacă la fiecare curbă o mașină controlată de AI are șansa să îi scoată în decor fără niciun motiv. Este însă la fel de frustrant să stai să repeți aceeași curbă până când găsești culoarul pe care mașina din spate nu te va lovi.

Modul Carieră (singurul disponibil în single player, de altfel), te obligă să cumperi mai multe mașini de la diverși dealeri, fiecare „magazin” fiind dedicat unei anumite categorii de curse marcate cu litere de la A la D și cifre de la 1 la 3. Astfel, mașinile A1 sunt cele mai slabe, în timp ce D3 sunt cele mai puternice. Am avut răbdare însă să ating doar clasa B2 pentru acest review, fiind prea frustrat și prea plicitsit să continui până la finalul turneelor. Am observat însă că desfășurarea jocul propriu-zis nu se schimbă pe parcurs, în ciuda faptului că se tot deblochează noi tipuri de upgrade-uri.

Între curse, te poți întoarce în garajul echipei de curse, unde există un soi de componentă de construcție a unei baze. Se deblochează pe parcurs posibilitatea de a îmbunătăți motorul, cauciucurile, caroseria și chiar un tunel de vânt pentru a face mașinile mai aerodinamice. Toate acestea oferă îmbunătățiri pentru statisticile fiecărei mașini, iar unele chiar se „simt” în timpul curselor, însă upgrade-urile devin foarte scumpe pe parcurs.

Aici se văd rămășițele variantei de mobil, de la prețurile mari ale upgrade-urilor, până la necesitatea de a upgrada fiecare stație în parte, sau nevoia de a lua fiecare mașină în parte și de a o plimba asemeni unei interfețe touch de la o stație la alta cu drag & drop. Aș fi preferat niște meniuri bine structurate pentru upgrade-uri, mai ales că performanța jocului în garaj nu este tocmai grozavă, framerate-ul scăzând considerabil cu cât se aglomerează cu noi stații de upgrade și noi mașini. Dar vom vorbi despre performanță puțin mai târziu.

Este de-a dreptul fascinant să vedem însă un joc atât de slab din toate punctele de vedere, dar cu mașini licențiate. Există tot felul de mărci de mașini de la BMW la Alfa Romeo, Jaguar, Nissan, Mini, Porsche sau Vulkan, însă, în afară de aspectul exterior și probabil anumite statistici de performanță, acestea nu par să aibă prea multă treabă cu modelele reale în termeni de sunet sau comportament pe circuite. Evident, jocul nu include daune fizice, dar nici mecanice, așa că impacturile cu mediul înconjurător sau cu oponenții vor afecta doar timpii obținuți sau poziția în clasament, nu și mașinile.

Jocul oferă și câteva funcții multiplayer, însă puține și limitate. Jucătorii se pot alătura unor cluburi online, chiar și fără abonament online Nintendo, dar asta este tot. Nu poți face nimic în cadrul cluburilor. Avantajul este că fiecare membru contribuie la creșterea în nivel a acestuia, care la finalul curselor din carieră garantează creșterea câștigurilor cu un anumit procent.

Apoi, singura altă posibilitate de a juca multiplayer este cea de splitscreen, întrucât meniul pentru curse online spune „Coming Soon”, fără alte detalii. În split screen, jocul acceptă de la 2 la 4 jucători simultan, iar avantajul acestui mod este faptul că totul este deblocat. Ai acces la toate cursele și toate mașinile din joc, la performanțe maxime aparent, fiind totodată și singura metodă de a juca un soi de „single race”. Cursele splitscreen sunt lipsite de oponenți AI și în doi jucători funcționează chiar bine. Atunci când adaugi 3 sau 4 însă, framerate-ul efectiv „moare”, întreaga experiență fiind greu de descris. Estimez valori între 10 și 20 fps la o măsurătoare „ochiometrică”.

Și dacă tot am intrat în detalii tehnice, hai să discutăm despre acestea pe larg. Avem parte de o prezentare grafică slabă, însă nu oribilă. Mașinile arată la nivelul generației Xbox 360 și PS3 de la începuturi (anii 2005-2006), cu modele cvasi-realiste, însă și cu o lipsă evidentă a detaliilor. Există reflexii în timp real, dar sunt de slabă calitate, iar jocul rulează la 30 de cadre pe secundă, cu mici scăpări pe ici, pe colo. Fără o analiză cu echipament specializat à la Digital Foundry este greu de spus dacă jocul rulează la rezoluție maximă (720p în mod handheld și 1080p în mod docked), însă aspectul nu pare deloc „blurry”, așa că voi presupune că nu avem parte de rezoluții mici.

Este frustrant însă faptul că există ecrane de încărcare între fiecare lucru minor, iar acestea sunt de durată lungă. De multă vreme nu am mai întâlnit un joc care să se încarce atât de greu, pe nicio platformă, Switch fiind o consolă destul de faimoasă pentru timpii scurți de încărcare în majoritatea jocurilor. N-am avut inspirația să cronometrez, însă cursele se încarcă extrem de greu, lăsând impresia că unele perioade de „loading” depășesc chiar și un minut.

Fiecare tranziție între cursă, harta principală sau garaj vine de la sine cu un alt ecran de încărcare, unele mai scurte decât altele. Pentru a intra într-o cursă din meniul principal al consolei trebuie să suporți două ecrane de încărcare înainte de meniul principal, încă unul pentru a intra în modul Carieră și un al patrulea pentru a încărca efectiv cursa. Pentru un joc pe care l-ai putea juca în mod portabil într-o pauză scurtă la serviciu, sau la școală, acest lucru este inacceptabil. Sunt șanse mari să stai mai mult în ecrane de încărcare decât în jocul efectiv.

Am lăsat componenta audio pentru final, întrucât aceasta este cea mai puțin remarcabilă parte a jocului. Gear.Club Unlimited 2 este unul dintre puținele jocuri cu mașini care nu includ muzică în timpul curselor, fiind prezente doar două melodii de ambient disponibile: una la începutul cursei și una la final. În rest, doar sunetele motoarelor, care probabil că sunt derivate din sunete de drujbă Husqvarna, în timp ce impacturile dintre mașini sună a butoaie de metal goale care se ciocnesc. Vocile sau alte elemente auditive sunt complet absente.

Gear.Club Unlimited 2 este imposibil de recomandat în condițiile de față. Este un joc slab din toate punctele de vedere, care poate deveni frustrant foarte repede, chiar și pentru cei care în general au răbdare cu astfel de titluri. Da, Nintendo Switch duce o mare lipsă de jocuri cu mașini, însă cei care sunt tentați să cumpere Gear.Club Unlimited 2, mai ales la preț întreg, ar trebui să se gândească de două ori înainte să dea banii. De fapt, acest joc ar fi greu de recomandat chiar și la un preț de 0 lei, reușind să mă convingă să nu îmi doresc vreodată să încerc ediția gratuită pentru telefoane mobile.