Fist of the North Star Lost Paradise Review: sufletu” pereche n-are

  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu am ascuns niciodată faptul că suntem fani ai serie Yakuza. SEGA a facut o treabă excelentă în ultimul timp, lansând inclusiv vechile titluri cu haine noi și prezentând publicului din vest una dintre cele mai frumoase povești spuse vreodată prin intermediul acestui mediu. Cum asemănările dintre jocurile Yakuza și Fist of the North Star: Lost Paradise sunt mai mult decât evidente, bineînțeles că ne-am pus pe treabă cu așteptări destul de mari. Am descoperit însă ca titlul ne comunică mai mult decât aveam impresia la prima vedere. Nu au pierdut doar paradisul, ci și jocul pe undeva prin dunele apocaliptice ce înconjoară orașul Eden. Dar hai să o luăm cu începutul.

Eroul principal, Kenshiro, pleacă în căutarea iubitei lui, Yuria. Dragostea îl poartă prin tot felul de locuri și îl determină să ucidă spectaculos, folosind un stil de arte marțiale denumit Hokuto Shinken. De fapt, el este chiar maestrul acestui stil, stăpânind o serie de tehnici mortale cu care vă veți familiariza rapid. După un timp relativ scurt prin sălbăticie, Kenshiro ajunge în Eden, orașul în care se petrece acțiunea principală. Va evolua de la statutul de deținut până la cel de apărător al acestui oraș și al locuitorilor săi, trecând printr-o grămadă de aventuri și descoperindu-i secretele bine păstrate.

Fist of the North Star: Lost Paradise

Fist of the North Star: Lost ParadiseFist of the North Star: Lost Paradise

La bază, Fist of the North Star: Lost Paradise nu se îndepărtează prea mult de Yakuza. Străbați orașul de-a lung și de-a lat pentru a rezolva tot felul de probleme care apar pe parcurs și, din când în când, te bați cu personaje denumite generic villain A și villain B. Nu am avut neapărat o problemă cu asta și nici cu faptul că toți sunt practic identici. Dimpotrivă, aceste scurte momente de luptă sunt extrem de folositoare pentru a exersa tehnicile deblocate și a câștiga experiență. Din nefericire, nu ai posibilitatea să alegi o tehnică anume pentru a o folosi într-o anumită situație. De exemplu, una dintre cele mai eficiente tehnici presupune rotirea prin aer a unui inamic pentru ca, mai apoi, să-l arunci și el să explodeze. Dacă se află și alți inamici în jurul tău, îi vei lovi și pe ei.

Din păcate însă, nu poți să-ți alegi tehnica pe care Kenshiro urmează să o folosească, așa că, dacă ai noroc să fie fix asta când ești înconjurat de inamici, atunci te bucuri ca un copil mic care primește o acadea. Dacă nu, înghiți în sec și îți zici că poate data viitoare o să fie altfel. Neavând niciun control asupra tehnicilor speciale este deosebit de frustrant uneori, dar, pe de alta parte, sistemul de luptă este unul simplu și accesibil tuturor. Putem deci înțelege oarecum decizia pe care producătorii au luat-o în acest sens.

Fist of the North Star: Lost Paradise

Fist of the North Star: Lost ParadiseFist of the North Star: Lost Paradise

Fist of the North Star: Lost ParadiseFist of the North Star: Lost Paradise

Fist of the North Star: Lost ParadiseFist of the North Star: Lost Paradise

Fist of the North Star: Lost ParadiseFist of the North Star: Lost Paradise

Modul în care personajul se dezvoltă va fi unul familiar dacă ați mai jucat și alte titluri din seria Yakuza. Până și meniul este aproape identic, fiind extrem de ușor să folosești consumabilele pe care le obții sau să deblochezi tehnici noi și să-ți îmbunătățești anumite caracteristici. Vei obține pe parcurs sfere de mai multe tipuri care îți permit să-ți alegi calea pe care mergi. Vrei să deblochezi tehnici noi? Poți. Vrei să-ți mărești bara de viață sau puterea atacurilor? Poți. Vrei să aduni energie pentru a-ți manifesta aura de războinic mai repede? Poți și asta. Și nu doar atât. Învingând anumite personaje primești și niște pietricele pe care le poți folosi pentru a fabrica talismane puternice.

Sistemul funcționează și realizezi destul de repede că, în ciuda luptelor repetitive, vei putea să-l dezvolți pe Kenshiro fix așa cum dorești și cum ți se pare ție că te descurci mai bine. Vrei să stăpânești doar câteva tehnici esențiale, însă vrei ca atacul tău să fie unul devastator? Sau te bazezi pe cât mai multe tehnici și ai inventarul plin de provizii ca să-ți refaci viața în timpul unei lupte mai dificile? Vei fi nevoit să te gândești la asta înainte să te apuci să investești sferele pentru că, apoi, nu mai ai cale de întoarcere și vei fi nevoit să reiei jocul de la început.

Fist of the North Star: Lost Paradise

Fist of the North Star: Lost ParadiseFist of the North Star: Lost Paradise

Fist of the North Star: Lost ParadiseFist of the North Star: Lost Paradise

Fist of the North Star: Lost ParadiseFist of the North Star: Lost Paradise

Fist of the North Star: Lost ParadiseFist of the North Star: Lost Paradise

În spiritul Yakuza, Kenshiro va rezolva diverse probleme prin Eden și se va împrieteni cu o serie de personaje, care îl vor ajuta în căutarea lui. Pe de altă parte, jocul îți „aruncă” aproape în fiecare capitol câte un nou răufăcător cu care te vei lupta mai mult ca sigur în secțiunea respectivă. Modul în care aceștia apar este puțin forțat și, la un moment dat, stai și te întrebi care este practic diferența dintre Kyo-oh și Ken-oh sau între celelalte stiluri de arte marțiale de a căror existență tot afli pe parcurs. Jocul nu prea își pune problema backstory-ului pentru personajele negative și, din cauza asta, nu prea îți pasă de ei. Așa cum apar, așa și dispar, în general în același capitol al jocului. Și e păcat pentru că un antagonist puternic dă întotdeauna forță unei povești.

La un moment dat îți spui că mai rău de atât nu se poate. Ba se poate. În joc avem parte și de misiuni secundare. În seria Yakuza însă ele erau opționale. Le observai în jurul tău și te duceai să te bagi în vorbă cu cei care aveau diverse probleme. Însă nu te obliga nimeni să faci asta. În Fist of the North Star: Lost Paradise, ele îți sunt băgate pe gât. Suntem invadați. Trebuie să te duci urgent să rezolvi problema de la porțile orașului și să oprești invazia. Dar vai, s-a pierdut un cățeluș și tu trebuie să pui pauză încercării de a salva orașul pentru a găsi potaia. Nu, nu este o situație din joc, însă fix așa te simți. Nu dai doi bani pe acea poveste secundară, însă nu poți să avansezi până când nu se termină. Înțeleg că povestea principală a jocului este relativ scurtă, dar nu este cazul să o lungești artificial în felul asta.

Fist of the North Star: Lost Paradise

Fist of the North Star: Lost ParadiseFist of the North Star: Lost Paradise

Fist of the North Star: Lost ParadiseFist of the North Star: Lost Paradise

Fist of the North Star: Lost ParadiseFist of the North Star: Lost Paradise

Fist of the North Star: Lost ParadiseFist of the North Star: Lost Paradise

Din fericire, poți să ieși din oraș cu o mașină pe care o obții la un moment dat. Deșertul apocaliptic este oarecum sărăcăcios, însă vei găsi diverse materiale pe care le poți folosi pentru crafting, te poți bate cu găști imense de răufăcători și poți vizita câteva locații interesante. Vei avea parte din fericire și de un fast travel către anumite puncte de pe hartă deja descoperite, deci nu putem spune că te încurcă plimbările de genul ăsta, dar nici nu ni s-au părut extrem de folositoare. Iar până când nu dezvolți puțin mașina, mai ales cauciucurile, controlul este pur și simplu infect.

În ciuda unor probleme evidente, Fist of the North Star: Lost Paradise este distractiv dacă nu ai așteptări prea mari. Pe de alta parte, nici nu ai cum să nu ai așteptări de la un studio și un publisher care au livrat până acum doar titluri pline de substanță, cu multiple fire narative care se intersectează și cu personaje care evoluează pe baza unor valori puternice. Probabil că fanii înrăiți, care au urmărit seria manga pe care se bazează jocul, îl vor privi cu totul altfel, însă pentru noi ceilalți, Fist of the North Star: Lost Paradise este un joc care și-a pierdut și sufletul undeva prin deșert.

Fist of the North Star: Lost Paradise

Medicii au rămas șocați! Ce și-a introdus o femeie în organul genital întrece orice imaginație
Medicii au rămas șocați! Ce și-a introdus o femeie în organul genital întrece orice imaginație
Krejcikova a luat bani cu lopata: Cu ce sumă pleacă de la French Open, după ce a făcut „dubla“
Krejcikova a luat bani cu lopata: Cu ce sumă pleacă de la French Open, după ce a făcut „dubla“
Avertisment al Chinei pentru G7: Zilele în care grupurile „mici” de ţări decideau soarta lumii au apus de mult timp
Avertisment al Chinei pentru G7: Zilele în care grupurile „mici” de ţări decideau soarta lumii au apus de mult timp
Manchester City si Barcelona se pregatesc de schimbul anului! Presa din Anglia a facut anuntul
Manchester City si Barcelona se pregatesc de schimbul anului! Presa din Anglia a facut anuntul
Poate o lovitură puternică să ducă la cheag de sânge? Ce semne dau cheagurile periculoase
Poate o lovitură puternică să ducă la cheag de sânge? Ce semne dau cheagurile periculoase
Ion Țiriac a spus de ce nu a vrut niciodată să se însoare cu Andreea Marin. Ce făcea aceasta în secret (EXCLUSIV)
Ion Țiriac a spus de ce nu a vrut niciodată să se însoare cu Andreea Marin. Ce făcea aceasta în secret (EXCLUSIV)
Pepe nu se mai ascunde! Artistul și noua sa iubită, surprinși în ipostaze intime în public. Cine e femeia care l-a făcut să o uite pe Raluca
Pepe nu se mai ascunde! Artistul și noua sa iubită, surprinși în ipostaze intime în public. Cine e femeia care l-a făcut să o uite pe Raluca
Imagini cu ultimele momente din viața fetiței de 3 ani, din Constanța, care a fost sfâșiată de animalele sălbatice
Imagini cu ultimele momente din viața fetiței de 3 ani, din Constanța, care a fost sfâșiată de animalele sălbatice
Relația care a divizat TikTok-ul. El are 23 de ani, ea 60. Cum arată Cheryl: „Unii o critică, dar eu o iubesc”
Relația care a divizat TikTok-ul. El are 23 de ani, ea 60. Cum arată Cheryl: „Unii o critică, dar eu o iubesc”
Noi tensiuni între MARILE PUTERI! Incidentul aerian dintre SUA și RUSIA care dă FIORI alianței NATO
Noi tensiuni între MARILE PUTERI! Incidentul aerian dintre SUA și RUSIA care dă FIORI alianței NATO
Un băiat de 11 ani a chemat-o în pădure pe fetița de 9 ani cu care se juca online. Ce a urmat e terifiant
Un băiat de 11 ani a chemat-o în pădure pe fetița de 9 ani cu care se juca online. Ce a urmat e terifiant
EXCLUSIV: Loredana Chivu a mințit că și-a cumpărat singură Lamborghini-ul! El e proprietarul din acte al mașinii de 380.000 €
EXCLUSIV: Loredana Chivu a mințit că și-a cumpărat singură Lamborghini-ul! El e proprietarul din acte al mașinii de 380.000 €
Raluca Pastramă lovitură uriaşă după divorţul de Pepe. Uluitor ce se întâmplă acum în viaţa ei
Raluca Pastramă lovitură uriaşă după divorţul de Pepe. Uluitor ce se întâmplă acum în viaţa ei
Klaus Iohannis e în stare de ȘOC! Anunțul făcut de un PROCUROR
Klaus Iohannis e în stare de ȘOC! Anunțul făcut de un PROCUROR
România se va confrunta cu al patrulea val al pandemiei
România se va confrunta cu al patrulea val al pandemiei
ATENȚIE la brânza falsă din piață!  Ce trebuie să se întâmple cu telemeaua după ce o pui în apă
ATENȚIE la brânza falsă din piață! Ce trebuie să se întâmple cu telemeaua după ce o pui în apă
BMW Seria 7, de luni de zile la vânzare. Arată ca nou, totuși nimeni nu vrea să-l cumpere
BMW Seria 7, de luni de zile la vânzare. Arată ca nou, totuși nimeni nu vrea să-l cumpere
Lidl: Selecție de produse interesante din oferta actuală a magazinelor
Lidl: Selecție de produse interesante din oferta actuală a magazinelor
Barbora Krejcikova scrie istorie la Roland Garros şi intră într-un club select în care se află şi sportiva română Virginia Ruzici
Barbora Krejcikova scrie istorie la Roland Garros şi intră într-un club select în care se află şi sportiva română Virginia Ruzici
BANCUL ZILEI – Necuratul își caută soție cuminte, frumoasă, deșteaptă
BANCUL ZILEI – Necuratul își caută soție cuminte, frumoasă, deșteaptă
Agresorii activistului alergat şi bătut în stil mafiot, lăsaţi liberi. Victima se teme de o răzbunare VIDEO
Agresorii activistului alergat şi bătut în stil mafiot, lăsaţi liberi. Victima se teme de o răzbunare VIDEO
Ce oferă cea mai scumpă mașină din lume, cumpărată de Jay-Z și Beyonce
Ce oferă cea mai scumpă mașină din lume, cumpărată de Jay-Z și Beyonce
Start la plajă! S-a dat proba costumelor de baie și avem cele mai HOT imagini
Start la plajă! S-a dat proba costumelor de baie și avem cele mai HOT imagini
Ai lucra vreodată într-o vulcanizare? Iată ce salariu are cel care îți schimbă anvelopele într-un service de roți
Ai lucra vreodată într-o vulcanizare? Iată ce salariu are cel care îți schimbă anvelopele într-un service de roți
FOTO. Otniela, fosta vedetă de la PRO TV, apariție incendiară pe plajă! Și-a arătat complet corpul în costum de baie
FOTO. Otniela, fosta vedetă de la PRO TV, apariție incendiară pe plajă! Și-a arătat complet corpul în costum de baie
FOTO. Imagini incendiare cu Ana Baniciu! Cum arată în costum de baie fata celebrului cântăreț Mircea Baniciu
FOTO. Imagini incendiare cu Ana Baniciu! Cum arată în costum de baie fata celebrului cântăreț Mircea Baniciu