Apărut aproape simultan cu mult mai seriosul The Witcher 2: Assassin of Kings, Fable III continuă linia simplistă a seriei, fără a-și bate capul prea mult cu gameplay complex, poveste impresionantă sau măcar cu un sistem RPG bine dezvoltat. De fapt, Fable II nici măcar nu a ajuns pe PC, iar Fable III este în mod evident o portare a titlului apărut la sfârșitul anului trecut pentru Xbox 360.
Povestea, atâta cât este, o continuă pe cea din al doilea titlu al seriei: unul dintre copiii regelui se află pe tronul Albionului, doar că faptele sale tiranice îl împing pe fratele său (sau sora, alegerea genului e doar o problemă de estetică) să se revolte și să unească țara în jurul lui pentru a-și detrona ruda malefică. Prezentat ca o imagine a revoluției industriale din secolul al XIX-lea, Fable III are de toate de combătut, exact ca un politician pe scena românească: sărăcie, foamete, copii la muncă și cerșit, exploatare, crimă organizată și baroni locali.
De cealaltă parte, tu, eroul, trebuie să convingi diverși lideri că ești persoana ideală care să le îndeplinească doleanțele, chiar semnezi pentru asta, dar sistemul jocului nu te obligă să te și ții de cuvânt. La final, după ce devii rege, lucrurile nu se opresc: trebuie să iei decizii ca un adevărat monarh și depinde doar de tine dacă redeschizi biblioteca sau o transformi în bordel, dacă transformi o minune naturală în groapă de gunoi sau lași poporul sa moară de foame în timp ce tu strângi milioane în cuferele personale în loc să asiguri condiții ideale de trai.
Până la a ajunge rege însă, calea e grea și presărată, evident, cu nevoia de a îndeplini o lungă serie de misiuni: unele din cele mai mai banale (omoară monștrii care amenință satul, distruge cuibul de bandiți, cară pachete și scrisori), dar și idei chiar originale (ești erou într-un joc de D&D cu un Dungeon Master obsedat de moarte, o fantomă te obligă să joci în piesa ei de teatru, nobilii orașului iau parte la un spectacol de circ unde tu ești personajul atacat de valuri nesfârșite de monștri – supraviețuirea nu e opțională!).
Sistemul de creștere în nivel este tipic unui joc de consolă: trebuie să aduni „guild seals”, niște discuri de cheltuit pe cufere cu upgrade-uri pentru arme (sabie, topor, pușcă sau pistol) sau magii (gheață, foc, fulger sau o combinație între oricare două), plus o serie de pachete ce deblochează acțiuni comportamentale sau mini-jocuri (de la jucat fripta și făcut plăcinte până la dans, săruturi, cumpărat de magazine și case pentru a scoate bani din comerț și chirii).
Poți să te căsătorești, să faci copii sau să omori tot ce mișcă, poți fi îngerul păzitor al națiunii sau călăul ei, jocul practic nu are nicio reacție deosebită la alegerile tale, chiar dacă ele există. Astfel nu prea ești tentat să experimentezi sau cu atât mai puțin să reiei jocul; mai mult, luptele sunt un festival de click-uri la grămadă, magii overpowered și AI inamic practic inexistent. Nici măcar nu mori (doar ești inconștient), iar nivel mai mare de dificultate vei compensa cu poțiuni faptul că viața nu se mai regenerează automat. Nici măcar companionul canin, de ajutor (teoretic) în lupte nu ajunge să-ți trezească cine știe ce sentimente, fiind util mai mult să latre pentru a semnaliza cufere și comori îngropate.
Colac peste pupezele total neatrăgătoare ale gameplay-ului, mai există și o listă lungă de bug-uri, probleme de coliziune, scăderi de framerate, plus salvări care decid că sunt corupte, deci irecuperabile. Dintre toate, ultima este cea mai enervantă și am pățit-o după vreo 10 ore de joc, când aveam chef să o iau de la capăt cum îi e câinelui a linge sare. Noroc că am prieteni amabili și am făcut rost de alte salvări, nu înainte de a spune chestii inexprimabile aici despre Lionhead, Microsoft și Games for Windows Live.
Practic, singurul lucru într-adevăr bun este grafica, extrem de variată și cu peisaje spectaculoase, chiar dacă numărul de poligoane nu rupe gura târgului. Codri periculoși, vile impresionante și colibe sărăcăcioase, fabrici și cartiere industriale afumate, peșteri și subterane misterioase au fiecare un ceva aparte care aduc un plus la lipsa de imersiune. Coloana sonoră se remarcă și ea, doar replicile eroului sunt cam seci, iar restul NPC-urilor dau din gură ca țațele la supermarket: mult și fără rost. Modul cooperativ este util doar pentru lupte, în rest fiecare poate face ce vrea, astfel că parte mai mult o adiție forțată decât un adevărat plus.
Deși mult dorit pe PC, Fable III rămâne în esență un joc de consolă, simplist pentru a se potrivi pe un controller, fără profunzime, un „must have” doar pentru fanii înrăiți sau jucătorii casual fără pretenții.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER