Dying Light: The Following – iată cum va arăta harta jocului

Techland a lansat un nou trailer pentru The Following, noul expansion pack pentru Dying Light, de această dată dedicat noului mediu de joc din acest pachet de conținut suplimentar. Noua regiune, denumită Countryside, va fi de două ori mai întinsă decât hărțile prezente în jocul inițial.
Dying Light: The Following - iată cum va arăta harta jocului

Techland a lansat un nou trailer pentru The Following, noul expansion pack pentru Dying Light, de această dată dedicat noului mediu de joc din acest pachet de conținut suplimentar. Noua regiune, denumită Countryside, va fi de două ori mai întinsă decât hărțile prezente în jocul inițial.

Povestea din The Following se va învârti în jurul unui clan de cultiști periculoși, a cărui denumire – The Following – dă și titlul expansion-ului, iar jucătorii vor avea posibilitatea de a călători în afara zonei de carantină din orașul Harran. Pentru transport rapid, se va putea apela de această dată și la vehicule, ce vor putea fi personalizate după cum dorește jucătorul.

Progresia în acest expansion va avea o natură neliniară, fiind bazată pe un Trust System. Acesta va contoriza încrederea pe care membrii cultului o capătă față de erou în urma îndeplinirii a tot felul de misiuni și quest-uri; evident, prin această metodă se vor debloca misiunile noi, care vor împinge povestea mai departe.

The Following va fi lansat pe 9 februarie 2016, la un preț echivalent cu 19,99$ / 19,99€ / 15,99£. Deținătorii unui Season Pass pentru Dying Light vor primi acest expansion în mod gratuit.

Alături de The Following, tot pe 9 februarie va fi disponibil și Dying Light: The Following Enhanced Edition pentru PlayStation 4, Xbox One și PC, un pachet ce va include jocul original, toate DLC-urile, noul expansion, precum și numeroase îmbunătățiri grafice și de gameplay. Aceste bonusuri vor fi de asemenea gratuite pentru cei care dețin deja Dying Light și Season Pass-ul acestuia.

Dying Light

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]