Driver: San Francisco Review: Pierdut în vis

Există numeroase jocuri care pur și simplu nu inspiră încredere: fie părțile anterioare ale seriei au fost foarte slabe, fie campania de marketing realizată de publisher nu atrage cu mai nimic. în unele cazuri, o eventuală versiune demo mai puțin reușită reușește să amplifice genul acesta de impresie inițială negativă. Cele mai rare sunt însă jocurile, care deși „beneficiază” de un asemenea start nefericit, reușesc până la urmă să-ți schimbe complet părerea, dovedindu-se a fi produse neașteptat de bune. Din această categorie face parte Driver: San Francisco.

Ce diferențiază însă creația celor de la Ubisoft Reflections de vechile titluri ale seriei și, mai ales, de oferta concurenței, care se zbate să ofere jocuri cu mașini cât mai variate (vezi Need for Speed, DiRT, Gran Turismo etc.)? Dacă ar fi să ne limităm la comparația cu vechile titluri Driver, San Francisco este pur și simplu un joc mult mai finisat, mai bine gândit, cu un fir narativ mai bine închegat. Totuși, în noul Driver: San Francisco, povestea îmbunătățită merge mână în mână cu anumite inovații de gameplay, care diferențiază fără doar și poate titlul produs de studioul Reflections de restul concurenței.

În Driver: San Francisco, jucătorii au ocazia să reintre în pielea detectivului John Tanner, a cărui obsesie – criminalul Charles Jericho – nu-i dă nici acum pace. După ce Tanner s-a chinuit să-l captureze pe Jericho, acesta din urmă reușește să scape din vehiculul blindat care-l transporta către o altă închisoare. Bineînțeles, are loc o urmărire ca-n filme pe străzile denivelate ale metropolei americane, aceasta sfârșindu-se cu un accident tragic, în urma căruia Tanner ajunge pe patul de spital, într-o comă profundă.

Din acest punct, Tanner își va trăi frustrările de zi cu zi prin intermediul unui vis, în care, ca de obicei, detectivul încearcă să dejoace planurile malefice ale lui Jericho. Lumea din vis nu este însă constrânsă de limitările celei reale, Tanner descoperindu-și foarte rapid un nou „talent”. Astfel, pe lângă faptul că detectivul din San Francisco este un șofer înnăscut, acum acesta are și posibilitatea de a-și părăsi propriul corp și de a „poseda” orice șofer din trafic. Această abilitate, numită de producători „shift”, deschide calea unui gameplay variat, cu „mijloace de exprimare” nemaivăzute în acest tip de jocuri.

Să luăm drept exemplu clasica urmărire a unor nelegiuiți, la bordul unei mașini de poliție. În alte titluri similare, șoferul virtual trebuie să conducă cât mai bine, să ajungă mașinile urmărite și apoi să le ciocnească/blocheze pentru a le opri. În Driver: San Francisco nu te forțează nimeni să rămâi blocat în mașina poliției. Poți foarte bine să apeși butonul de „shift”, moment în care camera va urca undeva în nori, oferind o perspectivă completă asupra scenei urmăririi. Apoi, fără probleme, se poate lua controlul unei mașini care merge pe contrasens față de poliție și urmăriți. Următorul pas este manevrarea respectivului vehicul drept în mașina criminalilor. Misiune îndeplinită cu succes.

Acesta este doar unul dintre scenariile gândite de Ubisoft Reflections, campania single player din Driver: San Francisco fiind plină ochi de tot felul de misiuni care profită de posibilitățile aproape nelimitate oferite de mecanica „shift”. Campania este împărțită în două parți destul de bine delimitate între ele: misiunile legate de povestea propriu-zisă și cele ce pot fi jucate „la liber”, doar pentru a dobândi cât mai mult Will Power (moneda de schimb folosită în visul lui Tanner). Cu ajutorul acestui Will Power, Tanner își poate achiziționa noi garaje, noi mașini și tot felul de astfel de bonusuri. Folosirea acestora este însă limitată la misiunile facultative ale jocului (curse prin oraș, realizarea de tot felul de trucuri etc.), povestea principală fiind o experiență mult mai atent regizată.

Astfel, aventura lui Tanner se desfășoară pe parcursul a opt capitole, parcurgerea acestora (fără a zăbovi prea mult prin misiunile secundare) putând fi realizată în cam 8 ore de joc efectiv. Progresia jocului se realizează într-un mod oarecum asemănător cu ce întâlneam în primul titlul al seriei Assassin’s Creed. Fiecare capitol are un scop, o misiune principală, care se poate debloca abia după ducerea la bun sfârșit a unor obiective secundare. Acestea se împart în trei mari categorii: misiuni în care trebuie realizate felurite cascadorii cu ajutorul mașinilor controlate, diferite tipuri de curse pe străzile din San Francisco sau misiuni ce implică rezolvarea de cazuri pentru poliție.

Merită menționate cursele în doi, în care Tanner capătă accesul la două mașini înscrise în aceeași competiție, obiectivul fiind plasarea ambilor bolizi pe primele două locuri ale întrecerii. Odată adusă una dintre mașini într-o poziție favorabilă, se poate face „shift” pe a doua, cea dintâi fiind lăsată în grija AI-ului. Acesta nu este însă îndeajuns de performant pentru a menține mașina în fruntea plutonului, jucătorul fiind astfel nevoit să comute destul de des între cele două vehicule controlate. Este unul dintre puținele cazuri când un AI deficitar chiar aduce o experiență în plus, fără a fi extrem de enervant, cum se întâmpla în alte jocuri.

Chiar dacă toate modelele de mașini sunt licențiate, nu vă închipuiți că Driver: San Francisco este un joc prea serios: însăși mecanica „shift” îndreaptă creația celor de la Reflections către segmentul arcade, în care vitezele nebunești și accidentele spectaculoase primează în fața unei eventuale simulări realiste a comportamentului mașinilor. Totuși, într-o oarecare contradicție cu orientarea arcade a jocului se află modul în care anumite mașini răspund la comenzi. Acestea sunt fie mult prea sensibile, fie prea greoaie, controlul stângaci, alături de scriptarea excesivă a unor misiuni, putând duce la momente destul de frustrante pe parcursul campaniei.

Acestea sunt totuși îndulcite de umorul din Driver: San Francisco, destul de reușit pentru un joc cu mașini. Atunci când Tanner intră în corpurile altor șoferi, are ocazia să participe la discuțiile purtate de aceștia cu pasagerii din mașinile lor. Reflections a profitat din plin de această ocazie, implementând în Driver: San Francisco mai toate scenariile posibile: elevul de la școală de șoferi care-și îngrozește instructorul, studenții asiatici care-și pierd banii de facultate la curse, soțul naiv care-și scapă nevasta de poliție etc.

Aceasta notă de lejeritate este prezentă din plin și în multiplayer-ul din Driver: San Francisco. Mecanica „shift” este și aici în prim plan, jocuri de tipul leapșa (Tag) căpătând o nouă dimensiune atunci când jucătorii pot „sări” în ce mașină vor. Există și un sistem de acumulare de experiență, noi abilități pentru mașină, precum și moduri suplimentare de joc putând fi deblocate prin avansarea în nivel. Pe parcursul testării, comportamentul jocului online pe PlayStation Network a fost ireproșabil. Mai mult, pe lângă componenta online, multiplayer-ul din Driver: San Francisco poate fi jucat fără probleme și în split-screen, pe aceeași consolă.

Un rol foarte important îl joacă și motorul grafic al jocului, al cărui principal atu nu este neapărat fidelitatea vizuală. Jocul arată suficient de bine pentru a nu deranja, cel mai important aspect fiind însă legat de framerate-ul său. Cei de la Ubisoft Reflections s-au dat peste cap și au reușit să pună la punct o tehnologie care, în ciuda posibilității de a sări din mașină-n mașină într-un San Francisco foarte aglomerat, rulează constant la 60FPS, indiferent de platformă.

De asemenea, este demn de laudă modul în care producătorii au reușit să realizeze secvențele cinematice care punctează momentele-cheie ale poveștii – o combinație inedită de filme precalculate (care arată excelent) și scene realizate cu ajutorul motorului grafic.

Așadar, în ciuda aparențelor, Driver: San Francisco s-a dovedit a fi o experiență proaspătă în peisajul actual al jocurilor cu mașini. Mecanica „shift” demonstrează că mereu pot fi aduse inovații într-un domeniu care stagnează nepermis de mult, iar abordarea nepretențioasă, cu accent deosebit pe factorul distracție, plasează noul Driver pe un loc fruntaș în topul celor mai reușite titluri de curse ale anului. Need for Speed: The Run va avea mult de tras pentru a întrece creația celor de la Ubisoft Reflections.