Disciples III: Resurrection Review: Apocalipsa după Mortis

Apărut de ceva vreme în Rusia, pachetul stand alone Disciples III: Resurrection aduce în prim-plan o rasă foarte apreciată de fanii seriei Disciples, Undead. Scheletele, vampirii și vârcolacii au invadat Nevendaar-ul, trimiși să pună stăpânirea pe lumea celor vii la ordinul zeiței lor, Mortis. Lucrurile sunt însă ceva mai dramatice din punct de vedere narativ, în stilul întunecat al jocului, dar ceea ce începe bine și continuă decent se termină într-un fiasco destul de stupid.

În afară de poveste, Resurrection nu aduce mare lucru nou, fiind până la urmă doar un expansion pack, nu titlul cu numărul patru din serie. Elementele definitorii ale jocului sunt la locul lor: controlul teritorial dependent de „nodurile” păzite de gardieni foarte puternici; castelele în care trebuie să alegi linia de dezvoltare a trupelor, cealaltă direcție fiind automat închisă; magiile ce trebuie cumpărate, chiar dacă ai construit turnul de magie, dar aceleași vrăji pot fi folosite și pe hartă, nu doar în lupte; numărul de trupe din armată nu crește după vizita săptămânală, stil Heroes of Might & Magic, ci depinde de Leadership, una dintre numeroasele abilități ale eroului.

Bătăliile au rămas pe ture, cu precizarea că trebuie să suporți și înainte, și după, câte un ecran de încărcare, alegere de design care nu doar enervează pe termen lung, ci și rupe fluiditatea gameplay-ului cu multe secunde de așteptare. Cum nu există opțiunea de a lăsa să fugă trupele foarte slabe, ești obligat să duci la bun sfârșit orice luptă și numai puține nu sunt conflictele de pe hartă. Aproape la fiecare pas dai de un inamic, iar densitatea obiectelor de pe hartă te „ajută” mult să dai nas în nas cu o trupă pentru care nu ești încă pregătit.

Nici nivelul de dificultate nu este de luat peste picior, diferența de la Easy la Normal fiind cam de la Pământ la Lună, ceea ce s-ar putea să-i sperie pe jucătorii începători sau pe cei cu puține rezerve de răbdare. Dar, dacă te obișnuiești și cu meniurile cam încâlcite, și cu modul de acțiune al trupelor, luptele sunt un adevărat deliciu; ai și posibilitatea unui Quick Combat, un fel de fast forward în care însă poți interveni pentru a-l readuce la viteza normală dacă ți se pare că lucrurile nu indică o victorie.

În mod evident, luptele implică și acumulare de experiență și creștere în nivel, atât pentru erou, cât și pentru armata sa. Trupele își modifică și aspectul vizual pe măsură ce devin mai eficiente, iar cele care supraviețuiesc sunt veterane și pot fi recrutate în scenariul următor. Eroul primește trei puncte la fiecare nivel pentru a le distribui între atributele de bază (Endurance, Strength, Intellect, Agility, Dexterity), plus altele două pentru arborele de abilități ce include și mult necesarul Leadership pe lângă alte bonusuri pasive sau active.

Vizual, se păstrează linia întunecată a originalului, castelul Undead fiind un spectacol negru-verde-roșu din acest punct de vedere. Nu avem subteran sau apă, dar hărțile sunt foarte decorate, iar background-urile din timpul luptelor chiar te pot lăsa uneori cu gura căscată. Câteodată, însă, decorațiunile dense de pe hărți lucrează împotriva jucătorului, fiind destul de greu să te orientezi și să-ți dai seama pe unde să apuci ca să te apropii de zona misiunii.

Coloana sonoră, deși repetitivă, are valori ridicate; din păcate, în afară de vocea naratorului, nu avem alte dialoguri vorbite, ci doar casete de text. Într-un fel însă poate e mai bine așa, să ai actori ruși care vorbesc engleză cu accent ar fi fost mult mai rău din punctul de vedere al impresiei auditive. Oricum, asta nu înseamnă că monștrii nu își manifestă sentimentele prin urlete, răgete și țipete, totul însoțit de o cameră cinematică ce aduce prim-planuri combative și efecte luminoase destul de bine realizate.

În afară de campanie nu sunt de ignorat nici hărțile skirmish, nici multiplayer-ul care oferă toate patru rasele jocului. În hot seat sau contra AI-ului, maximum opt jucători pot lupta pentru controlul hărții, dar s-ar putea să dea și peste ceva probleme tehnice. De la blocajul cauzat de Alt-Tab până la crash-uri în desktop și încărcare la nesfârșit înainte de lupte, Disciples III: Resurrection mai dă pe alături când vine vorba de bug-uri. Nimic însă atât de problematic ca să-i oprească pe fanii TBS-ului și ai seriei Disciples în special să se distreze cu cele câteva zeci de ore de campanie sau cu hărțile individuale.