Destiny 2 la E3 2017: trailer nou și date de lansare actualizate

Activision a avut o prezență discretă la E3 2017, cele mai importante anunțuri ale companiei fiind legate de conferința de presă a celor de la Sony. Astfel, pe scena PlayStation, a fost prezentat un nou trailer din Destiny 2, fiind dezvăluită și noua dată de lansare a jocului: 6 septembrie 2017, pentru versiunile de PlayStation 4 și Xbox One, cu două zile mai devreme față de planificarea inițială.

De asemenea, cei de la Activision si Bungie s-au folosit de ocazia oferită de E3 2017 pentru a dezvălui, în premieră, data de lansare pentru versiunea de PC a jocului: Destiny 2 va fi disponibil prin intermediul Battle.net începând cu 24 octombrie 2017. Mai jos aveți ocazia de a admira și câteva minute de gameplay din versiunea pentru PC a jocului, în rezoluție 4K și framerate de 60 de cadre pe secundă.

Nu în ultimul rând, sesiunea de testare beta promisa pentru Destiny 2 va începe pe 18 iulie 2017 pentru cei care au efectuat o precomandă pentru versiunea de PlayStation 4 și pe 19 iulie pentru cei cu precomenzi pentru ediția de Xbox One. Începând cu 21 iulie, toti jucătorii interesați vor putea încerca beta-ul Destiny 2 pe console (open beta). Sesiunea beta pentru PC va avea loc în a doua parte a lunii august, datele exacte urmând să fie anunțate în curând.

Destiny 2 va fi lansat pe 6 septembrie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4 și Xbox One. Ediția pentru PC, o premieră pentru serie, va fi disponibilă pe 24 octombrie 2017, prin intermediul serviciului Battle.net al celor de la Blizzard Entertainment.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]