Dangerous Driving Review: Burnout cu buget redus

Pe vremuri, sigla celor de la Electronic Arts afișată la începutul unui joc era o garanție a calității respectivului titlu; în ziua de azi însă, EA a devenit un soi de „piază rea”, căpătând alura unui veritabil devorator de studiouri și francize, numeroase echipe și serii de tradiție fiind fie desființate de publisher, fie trecute într-un obscur plan secundar. Nici cei de la Criterion Games nu au scăpat neafectați, iar jocurile care au definit acest studio – cele ale deosebit de apreciatei serii Burnout – au rămas uitate într-un ungher întunecat, pe unde mai umbla poate doar fantomele celor nostalgici. Ce-i drept, cel mai recent titlu Burnout a primit o recentă ediție remasterizată – Burnout Paradise Remastered -, însă, după cum o zice și proverbul, cu o floare nu se face primăvară.

Din fericire, nu toți foștii membri ai Criterion Games au decis să depună armele, un mic studio independent – Three Fields Entertainment – ridicându-se din cenușa celor care, parcă în altă epocă, ne încântau cu termeni precum takedown, road rage sau dominator. Noul început nu a fost tocmai facil pentru Three Fields Entertainment (echipă formată din numai șapte persoane), primele lor jocuri lansate sub noua titulatură nefiind tocmai demne de laudă. Însă au fost suficiente pentru a bune bazele lui Dangerous Driving, titlu pe care îl putem numi, fără rezerve, un adevărat succesor spiritual pentru seria Burnout.

Mai mult, în loc să reinventeze roata, cei de la Three Fields Entertainment au mers pe o formulă deja consacrată, Dangerous Driving inspirându-se puternic din cel de-al treilea titlu Burnout (considerat de mulți drept apogeul seriei): Burnout 3: Takedown. Și putem spune că „inspirându-se” este o exprimare extrem de elegantă, Dangerous Driving fiind mai degrabă o copie la xerox a mai vechiului titlu de la Criterion Games: totul, pornind de control, gameplay, modul în care mașinile sunt împărțite în diferite clase, structurare a campaniei, ba chiar unele elemente de interfață și anumite sunete, aduce aminte de Burnout 3.

Și, chiar dacă în unele momente ai senzația că te-ai întors în timp și joci Takedown, această abordare, până la urmă, nu este deloc rea. Jocurile cu mașini din ultima vreme, chiar și cele arcade, au devenit parcă un pic prea serioase, iar titluri precum Dangerous Driving merg în direcția exact opusă, aducând un pic de echilibru în peisaj. Este o veritabilă plăcere să conduci din nou un SUV greoi, construit parcă ca un tanc, și să-ți lovești oponenții în stânga și în dreapta în modul Road Rage sau literalmente să zbori la bordul unui hypercar către linia de sosire, încercând cu disperare să nu ocupi ultimul loc, în modul Eliminator. Ba chiar, câteodată, vitezele amețitoare din joc și abundența de accidente au un oarecare efect terapeutic…

Deși majoritatea covârșitoare a jocului este „preluată” din Burnout 3, Dangerous Driving vine cu cu câteva elemente noi, unele inspirate, iar altele mai puțin finisate. La bile albe putem pune faptul că, în urma accidentelor, în Dangerous Driving epavele respectivelor mașini vor rămâne pe circuit, apărând astfel noi obstacole pe care participanții la cursă trebuie să le evite în tururile ce vor urma. Întrecerile capătă o nouă dinamică, jucătorul fiind forțat să gândească de două ori înainte de a trimite un adversar în parapet: un avantaj imediat se poate transforma într-o piedică suplimentară în viitorul apropiat, iar aceasta poate face diferența dintre câștigarea unei medalii sau eliminarea din cursă.

O altă adăugire plăcută este modul Pursuit, în care jucătorii au ocazia de a conduce câteva mașini de poliție, în încercarea de a elimina de pe circuit o serie de adversari. Inspirat oarecum de Need for Speed: Hot Pursuit (tot de la Criterion Games), acest mod este totuși mai simplist decât în acel joc, singura metodă prin care oponenții pot fi eliminați fiind prin lovirea lor repetată, neexistând gadget-uri sau alte astfel de elemente ajutătoare.

Din categoria noutăților nu neapărat inspirate putem aminti traficul din Dangerous Driving, în toate modurile de joc din titlul celor de la Three Fields Entertainment circuitele fiind împânzite și de simpli șoferi controlați de AI, pe care participanții la cursă trebuie să-i evite. În mai vechile Burnout-uri, în schimb, acest trafic circula dupa unul sau mai multe șabloane predefinite, pe care jucătorul, după ce exersa suficient, ajungea să le învețe. În Dangerous Driving lucrurile sunt mult mai haotice, traficul pare tot timpul aleatoriu, iar abordarea asta, combinată cu vitezele amețitoare la care se ajunge și condițiile extrem de restrictive de progresie fac obținerea unor medalii în fazele avansate ale jocului o chestiune ce ține mai mult de șansă decât de priceperea jucătorului.

În Dangerous Driving își fac apariția și numeroase glitch-uri, mai ales în partea a doua a campaniei. Unele sunt amuzante, mașina lovindu-se câteodată de „obiecte invizibile”, decolând peste jumătate de circuit sau prăbușindu-se în hăul de sub hartă. Altele devin însă de-a dreptul frustrante, când vitezele exagerate îți aruncă bolidul în afara „cadrului” aferent liniei de sosire, iar jocul nu înregistrează respectivul tur drept completat, când, după un accicent, mașina este regenerată într-o secțiune „restricționată” a circuitului, intrând într-o buclă de explozii și respawn-uri pe care doar opțiunea de restart o mai poate rezolva și multe astfel de situații deranjante.

Până la urmă însă, aceste neplaceri sunt și ele o consecință a resurselor probabil foarte limitate pe care cei de la Three Fields Entertainment le-au avut pentru realizarea acestui joc. Bugetul nu foarte generos ce a stat la baza lui Dangerous Driving este evident încă de la prima pornire a jocului, meniurile fiind simpliste și urâțele, circuitele repetitive și fără o puternică identitate vizuală, iar opțiuni de bază, precum posibilitatea de a aborda o cursă în afara campaniei principale, lipsind cu desăvârșire. Mai mult, jocul nu are nici multiplayer în momentul de față, producătorii promițând însă că această scăpare va fi corectată prin intermediul unui viitor DLC gratuit.

Și aspectul grafic pare în permanență amenințat de această veritabilă sabie a lui Damocles, cea a resurselor reduse pe care producătorii le-au avut la dispoziție. În timp ce mașinile arată totuși decent, circuitele au un aspect monoton și fără elemente memorabile. Jocul este construit pe motorul grafic Unreal Engine, abordare inedită, până la urmă, pentru un titlu de curse. Problemele apar însă când alegeți să rulați Dangerous Driving pe consolele standard PlayStation 4 sau Xbox One, unde jocul rulează la doar 30 de cadre pe secundă, framerate absolut insuficient pentru a „simți” viteza așa cum trebuie și a putea controla cu exactitate mașinile.

Abia pe PS4 Pro și Xbox One X framerate-ul urcă la 60fps, permițând un feeling și control adecvat. Și în aceste cazuri există însă inconstanțe, existând momente când numărul de cadre pe secundă scade alarmant, afectând posibilitatea de a reacționa a celui care joacă. Din fericire, acestea nu sunt foarte frecvente, pe aceste console îmbunătățite Dangerous Driving rulând, cam în 90% din timp, la framerate-ul optim. Evident, pe PC nu veți avea asemenea limitări, însă această ediție a jocului este disponibilă, momentan, doar prin Epic Games Store, ceea ce poate reprezenta o problemă pentru utilizatorii care nu agreează această metodă de distribuție.

Bugetul de producție redus este trădat și de alte elemente grafice nu atât de rafinate pe cât erau în titlurile mai recente ale seriei Burnout – deformarea caroseriilor din Burnout Paradise nu există, oferind accidentelor din Dangerous Driving un aspect mult mai „rigid”, iar camera care scoate în evidență adversarii ce au căzut victime manevrelor de takedown nu beneficiază de tranzițiile line din jocurile Burnout (oricum, vă recomandăm să o dezactivați, mai ales în fazele avansate ale campaniei).

Din păcate, și componenta sonoră din Dangerous Driving a avut de suferit, multe dintre sunete fiind parcă preluate direct din Burnout, iar altele nefiind tocmai reușite (cum este cel de foc arzând care se aude constant când boost-ezi). De asemenea, în afara melodiei din meniul principal, producătorii au luat decizia de a nu include niciun fel de muzică în Dangerous Driving. Cei care dețin un cont premium de Spotify îl pot folosi în joc cu playlist-urile preferate. Nu la fel de norocoși sunt cei abonați însă la un alt serviciu de music streaming, cum ar fi Apple Music sau Deezer.

Per total, Dangerous Driving este un joc al contrastelor: pe de-o parte, reînvie o formulă arcade clasică, cu un gameplay fluent, rapid, satisfăcător, un veritabil tribut adus titlurilor Burnout de altădată; reversul medaliei este reprezentat însă de bugetul de austeritate pe care producătorii l-au avut la dispoziție pentru acest titlu, evident mai peste tot, pornind de la sărăcia meniurilor, trecând prin aspectul grafic mediocru, lipsa muzicii și culminând cu numeroasele bug-uri și glitch-uri. În aceste condiții, luând în considerare și costul un pic cam piperat al jocului (30€), nu putem recomanda Dangerous Driving cu inima deschisă decât fanilor înrăiți ai seriei Burnout. Cel puțin până la inevitabila reducere de preț și apariția DLC-ului multiplayer.