RPG-urile reprezintă unul dintre genurile fundamentale ale jocurilor video, care a suferit multiple transformări de-a lungul anilor. Ele au devenit, dintr-o categorie rezervată celor mai elitiști jucători, un termen cool („elemente de RPG”) adăugat jocurilor de acțiune sau strategie de către departamentul de marketing. Și, dacă există vreo companie care aplică toate tacticile pentru a convinge jucătorii că jocurile sale (să ne gândim doar la Assassin”s Creed sau la Just Dance) nu sunt vaci de muls, aceasta este Ubisoft. Tocmai din acest motiv s-a dovedit a fi o surpriză deosebit de plăcută strategia companiei de a-și diversifica oferta prin reînvierea unor francize ca Rayman sau crearea de IP-uri noi precum Watch Dogs sau The Division. Printre aceste titluri noi se regăsește și Child of Light, o adevărată bijuterie, care, în pofida aparențelor, nu este un platformer 2D, ci un RPG adevărat.
Chiar dacă ne erau livrate folosind diferite metode prezentare, RPG-urile clasice au avut întotdeauna în comun un element esențial: povestea. Child of Light relatează aventurile Aurorei, fiica ducelui de Austria, care cade victimă unei vrăji misterioase și devine captivă în cadrul unui vis. Pentru a se putea întoarce în lumea ei, copilul cu părul de foc trebuie să readucă pe cerul din Lemuria stelele, Luna și Soarele, furate de o vrăjitoare malefică. De-a lungul aventurii sale eroina noastră va fi ajutată de diferiți companioni, cel mai util și mai des folosit dintre acestea fiind un fel de licurici, Igniculus. Fiecare tovarăș de ispravă vine cu propria poveste secundară, având nevoie de ajutorul tău pentru a ieși din vreo încurcătură sau alta.
Încă din primele momente, Child of Light ne duce cu gândul la poveștile magice ale copilăriei, spuse în șoaptă înainte de venirea lui Moș Ene. Atât narațiunea principală, cât și misiunile secundare evocă lumea basmelor europene, momentele fericite alternându-se cu cele triste pentru a țese o atmosferă fermecătoare. Acest sentiment este întărit și de faptul că dialogurile jocului sunt prezentate sub formă de rime, producătorii incluzând mii și mii de linii de dialog în joc. Farmecul inițial este însă oarecum știrbit de câteva întorsături mult prea previzibile ale firului epic și de lipsa voice actingului, majoritatea dialogurilor din joc fiind mute.
Drumul către deznodământul jocului durează în jur de 12 ore, timp în care vei putea explora fiecare colțișor al Lemuriei dând piept cu o serie de creaturi malefice. Curba de asimilare a sistemului de joc și a controlului este una foarte lină, noile elemente fiind introduse treptat și la intervale de timp care permit acomodarea cu ele. Veteranilor cu experiență s-ar putea să li se pară chiar prea lung timpul până întâlnesc o provocare reală, cel puțin în modul de joc normal.
Sistemul de lupte pe ture este unul ingenios care amintește de titluri precum Disgaea sau Grandia. Acțiunile personajelor aflate sub comanda ta, cât și cele ale oponenților tăi, sunt aliniate de-a lungul unei singure bare de progres, pe care o parcurg cu viteze diferite în funcție de trăsăturile de bază. Ajungând în ultima zonă a barei denumită „Cast”, poți să alegi din mai multe acțiuni, execuția fiecăruia necesitând o anumită perioadă de timp. De exemplu, luarea posturii defensive este instantă, în timp executarea unei lovituri de săbie care să afecteze toți oponenții poate dura câteva secunde bune. Ajunși în porțiunea de Cast, personajul care reușește să execute primul mișcarea ofensivă va anula acțiunea oponentului, acesta fiind nevoit să reia întreaga etapă de începutul barei de progres. Pentru a evita acest lucru poți activa postura defensivă care nu doar te apără de atacurile adversarilor, dar îți garantează și o viteză sporită pentru tura următoare.
Asul din mânecă este Igniculus, care deși nu are abilități ofensive, poate să-i orbească pe oponenți, astfel încetinindu-i considerabil. În teorie, de aici ar trebui să rezulte o profunzime tactică, cu multiple opțiuni pentru jucători și pentru AI deopotrivă și care ar trebui să te facă mereu să te gândești dacă se merită să-ți asumi riscul unui atac sau mai bine mergi pe calea sigură. În realitate însă, luptele sunt atât de ușoare, încât rar vei întâlni pericolul de a cădea pradă oponenților. În general bătăliile, deși sunt plăcute, nu reprezintă o provocare reală, nici măcar când vine vorba de boși. Fiecare bătălie câștigată aduce după sine puncte de experiență din belșug, personajele făcând level-up destul de des. Deși la luptă participă doar Aurora alături de Igniculus și un companion ales de tine, și tovarășii lăsați de banca de rezerve câștigă experiență, iar astfel nu există riscul sa rămână în urmă. Odată cu creșterea în nivel punctele pot fi investite, existând mai multe seturi de abilități, fiecare cu beneficiile proprii. Deși numărul mare de abilități poate părea copleșitor la început, în scurt timp îți vei da seama că multe dintre acestea sunt pasive și cresc punctele de viață sau îmbunătățesc abilitățile defensive ori ofensive, cele active nefiind atât de diferite precum te-ai aștepta.
Abilitățile active sunt cele care îți definesc stilul de joc din timpul luptelor, inventarul fiind redus la diferite poțiuni cu efecte temporare sau definitive asupra abilităților. Lipsa armelor și armurilor echipabile de personaje se vrea contrabalansată de un sistem de crafting destul de rudimentar. Având la dispoziție trei sloturi poți făuri diferite pietre prețioase combinând cioburi de diferite culori. Rezultatul se traduce în puncte de experiență bonus, puncte de viață suplimentare sau atacuri care beneficiază de puterile elementelor. Diferitele bucăți de nestemate le primești în urma confruntărilor sau le găsești ascunse în lăzile de comori răspândite în toată Lemuria. Explorarea lumii și descoperirea colțișoarelor secrete rămâne o activitate deosebit de plăcută, mai ales după ce Aurora dobândește abilitatea de a zbura.
Plăcerea de a explora se datorează și stilului grafic care ne duce cu gândul la ilustrațiile din volumele de basme. Engine-ul aflat la baza jocurilor Rayman Origins și Legends își demonstrează versatilitatea, punând în scenă excelent aventurile Aurorei. Datorită stilului artistic diferit, nici nu ai zice că ambele jocuri folosesc același motor grafic, Child of Light având o personalitate distinctă de Rayman. Combinarea diferitelor planuri bidimensionale cu elemente 3D dă naștere unei lumi fascinante, plină de colțișoare ascunse care tăinuiesc diferite comori.
Coloana sonoră se află în concordanță perfectă cu stilul vizual, contribuind la crearea atmosferei de poveste. Păcat că dialogurile sunt mute, vocile ar fi ajutat să stabilești o relație mai bună cu personajele din joc. Chiar dacă Child of Light nu include multiplayer, producătorii au conceput o idee ingenioasă care permite implicarea unui prieten în joc. Igniculus poate fi controlat de un al doilea jucător, atât în lupte, cât și de-a lungul explorării Lemuriei. Satisfacția celui de-al doilea jucător este însă la fel de limitată ca acțiunile micului licurici, care servesc mai mult pe post de suport pentru a ușura viața Aurorei.
În pofida minusurilor amintite, Child of Light este un joc remarcabil care, deși crează iluzia că se adresează doar copiilor, este o producție care poate fi savurată de orice gamer, fără limită de vârstă. Este o experiență care evocă RPG-urile de acum 15 de ani și le combină cu basmele copilăriei, rezultând o aventură magică într-un tărâm învăluit de mister.
Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER