Call of Duty WWII Review: al Doilea Război Mondial pentru o nouă generație

Call of Duty a revenit la origini. Sau cel puțin asta a încercat să ne sugereze campania de marketing a proaspăt lansatului Call of Duty: WWII. Câți dintre cei care au prins primele titluri ale seriei se mai joacă însă activ? Și oare câți din generația tânără pot înțelege cu adevărat ororile prin care s-a trecut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial? Aș îndrăzni să afirm că fix această lecție de istorie, adaptată pentru noua generație, încearcă să o relateze Sledgehammer Games cu noul titlu Call of Duty.

Cam acesta este mesajul pe care încearcă să-l transmită campania single player din World War II, anumite etape importante ale războiului fiind dramatizate, în sensul teatral al termenului, cu ajutorul unei distribuții de personaje ce vor aduce aminte de serialul Band of Brothers. Și după cum ne-au obișnuit deja cei de la Sledgehammer, din rolurile principale nu lipsesc actori destul de cunoscuți, memorabile fiind personajele interpretate de Josh Duhamel (sergentul William Pierson) și Jonathan Tucker (soldatul Robert Zussman).

Și chiar dacă povestea este previzibilă în mare parte, accentul pus pe factorul uman o ridică peste medie. În privința gameplay-ului, avem și părți bune, dar și elemente nu atât de fericite. Pe de-o parte, chiar dacă campania nu este prea lungă (7 ore sunt suficiente pentru a o termina pe nivelul mediu de dificultate), oferă un grad de varietate neașteptat: pe lângă clasicele schimburi de focuri de tipul „boots on the ground”, avem parte de porțiuni stealth, de o misiune de infiltrare în centrul de operațiuni nazist din Paris, precum și de secvențe în care putem conduce un tanc sau un avion de vânătoare.

De asemenea, drept semn al revenirii la originile seriei, pe parcursul campaniei single player nu vom mai avea parte de viață regenerabilă (concept introdus de Call of Duty 2), personajul principal beneficiind de o băruță de sănătate, ce trebuie monitorizată atent pentru a putea progresa. Evident, se pot colecta medipacks, fie găsite prin niveluri, fie provenite de la colegii de pluton. De altfel, rolul aliaților este ceva mai accentuat și în gameplay, pe lângă medipacks, aceștia putând să te ajute cu muniție și grenade suplimentare, airstrike-uri sau evidențierea inamicilor față de mediul înconjurător.

Nu vă așteptați însă la cine știe ce experiență realistă: noul Call of Duty prezintă evenimentele într-o manieră cât se poate de arcade, specifică seriei, această abordare implicând și prezența unor secvențe scriptate la sânge, în care libertatea de mișcare și decizie a jucătorului este mult diminuată, acesta fiind forțat să aleagă singura cale de progres impusă de producători. Un alt element oarecum deranjant este familiaritatea excesivă pentru cei care au trecut deja prin vechile jocuri ale seriei sau prin Medal of Honor: debarcarea din Normandia am mai văzut-o, aproape identică, în MoH: Allied Assault, iar biserica din Marigny am mai capturat-o și în Call of Duty 3…

Însă, după cum spuneam și la început, Call of Duty: WWII încearcă să spună aceste povești pentru o nouă generație, în acest sens făcându-se simțită și prezentarea grafică, modernizată și semnificativ îmbunătățită chiar și față de titlurile recente ale seriei. Fie că rulezi jocul pe PC, fie că alegi pseudo 4K-ul de pe PlayStation 4 Pro sau Xbox One X, ai parte de o experiență vizuală plăcută, autentică și fluentă, cu un framerate constant de 60 de cadre pe secundă.

Iar în ceea ce privește multiplayer-ul, componenta preferată de majoritatea fanilor seriei, aș îndrăzni să afirm că lucrurile stau de la bine în sus. Ce-i drept, apare o ușoară confuzie inițială atunci când dai peste sistemul oarecum stufos de personalizare și progresie, precum și peste Headquarters, noul spațiu social din Call of Duty: WWII, foarte asemănător ca funcționalitate cu omologul său din Destiny.

Treci repede însă peste aceste aspecte atunci când ajungi în mijlocul luptei și realizezi că revenirea la formula originală de joc, fără jetpack-uri, wallrun-uri sau alte elemente SF, nu face decât să evidențieze caracterul direct, rapid și accesibil al multiplayer-ului din Call of Duty. Un plus, la acest capitol, merge și către design-ul hărților, mult mai „plate”, fără prea multe elemente de verticalitate, o abordare cât se poate de potriviăa pentru cei care aleg să joace cu ajutorul unui gamepad (multiplayer-ul din Call of Duty este foarte popular în special în rândul utilizatorilor de console).

O altă noutate este reprezentată de modul multiplayer War, ce aduce aminte de Assault-ul din clasicul Unreal Tournament, dus la un nou nivel. Pe scurt, pe o hartă de dimensiuni apreciabile, una dintre echipe are o serie de obiective de îndeplinit (capturarea unei locații, construcția unui pod etc.), în timp ce echipa adversă încearcă să-i pună bețe în roate. După terminarea unei runde, rolurile se inversează. Cele trei scenarii de tip War incluse adaugă o binevenită latură strategică abordării altfel frenetice a confruntărilor multiplayer din joc.

Și, bineînțeles, pentru fanii modurilor de joc cooperative, din Call of Duty: WWII nu putea lipsi componenta Nazi Zombies, bazată pe rețeta deja îndrăgită de fanii seriei. Este suficient să amintesc că în cadrul evenimentului Game On!, desfășurat la începutul lunii în București, majoritatea vizitatorilor standului Call of Duty au preferat să-și petreacă timpul jucând Nazi Zombies.

Un aspect mai puțin plăcut al laturii multiplayer din Call of Duty: WWII este reprezentat de supply drops (loot box-urile din alte jocuri), ce pot fi achiziționate și cu ajutorul banilor reali. Și, deși se insistă asupra faptului că acestea nu oferă decât elemente de personalizare decorative, unele pot conferi bonusuri de XP, avantajând evident jucătorii care sunt dispuși să plătească suplimentar în fața celorlalți. Recent, imaginea celor de la Electronic Arts a avut mult de suferit din cauza scandalului iscat de loot box-urile din Star Wars: Battlefront II; ar fi de preferat ca și Activision să ia aminte și să elimine astfel de practici din jocurile lor.

Per total însă, Call of Duty: WWII rămâne un joc solid, cu conținut generos (campanie, multiplayer clasic, mod War, mod co-op Nazi Zombies), care, din orice punct de vedere l-am privi, se achită de sarcini într-o manieră mai mult decât mulțumitoare.