Call of Duty: Black Ops 2 Review: viitor schimbat în bine?

Nu mai este o noutate: Call of Duty a devenit cel mai popular nume din actuala industrie a jocurilor video, titlurile seriei celor de la Activision înregistrând vânzări de zeci de milioane de exemplare în fiecare an. Pentru a ține pasul cu popularitatea enormă a acestor jocuri, Activision a însărcinat nu mai puțin de trei studiouri cu realizarea iterațiilor Call of Duty anuale. Și, dacă în 2011 am avut parte de Call of Duty: Modern Warfare 3 (coproducție a celor de la Infinty Ward și Sledgerhammer Games), anul acesta, prin intermediul proaspăt lansatului Call of Duty: Black Ops 2, seria a revenit în mâinile veteranilor de la Treyarch.

În ciuda denumirii previzibile, Call of Duty: Black Ops 2 nu se mulțumește doar cu continuarea subseriei Black Ops, ci încearcă lucruri complet noi pentru franciza Call of Duty, mai ales în ceea ce privește componenta sa single player. Să începem cu povestea. Sau mai bine zis cadrul de joc definit de firul narativ din Black Ops 2, pentru prima oară plasat și în viitor. Ce-i drept, vorbim de un viitor destul de apropiat, așa că nu vă așteptați la cine știe ce nave spațiale, bătălii intergalactice sau invazii extraterestre.

Ce primim în schimb este accesul la anumite „jucării” futuristice, cum ar fi dronele telecomandate, apariția unui soi de roboți pe câmpul de luptă (ambele aduc aminte de recentul Ghost Recon: Future Soldier), puști cu lunetă ce pot identifica țintele prin pereți (în genul railgun-ului din vechiul film Eraser) etc. Dar asta nu e tot: campania din Call of Duty: Black Ops 2 nu se limitează doar la acest presupus viitor ultra militarizat, ci aruncă o privire și către trecutul mai mult sau mai puțin autentic, readucând în prim plan personajele principale din primul Black Ops: Alex Mason și Frank Woods.

Nu lipsesc din peisaj Raul Menendez (un foarte longeviv terorist latino-american) și nici David Mason, fiul eroului din Black Ops, la fel de încăpățânat și dispus către fapte eroice precum tatăl său. Pleiada de personaje secundare și desele flashback-uri ce-și fac apariția pe parcursul jocului transformă povestea din Black Ops 2 într-un soi de înșiruire destul de confuză de misiuni, care începe să capete ceva sens abia după jumatatea campaniei. Însă, la fel ca în cazul primului Black Ops, măcar cei de la Treyarch încearcă și la capitolul poveste, chiar dacă rezultatul nu este întotdeauna cel sperat.

Strâns legată de poveste este și natura ceva mai deschisă a unora dintre nivelurile jocului, cu mai multe posibilități de abordare, care duc la apariția unor evenimente capabile să schimbe deznodământul final al jocului. Aceste momente colorează universul relativ monocrom al titlurilor Call of Duty, știrbind din sentimentul de liniaritate excesivă, atât de caracteristic seriei.

La această condimentare a experienței de joc își aduc aportul și două alte noutăți: posibilitatea de a personaliza echipamentul înainte de începerea unei misiuni single player și operațiunile de tip Strike Force. Dacă în cazul primeia modul de funcționare este evident, misiunile Strike Force sunt cu adevărat un lucru inedit pentru seria Call of Duty. Jocul pune la dispoziție o echipă formată din câțiva soldați, un robot de luptă CLAW (Cognitive Land Assault Weapon) și turete, cu ajutorul căreia trebuie îndeplinite anumite obiective (protejarea unei baze de atacurile inamice, scufundarea unui vapor etc.).

Jucătorii pot alege fie controlarea directă a acestor unități (cu posibiliteatea de a le da ordine celorlalte), fie o abordare de tip RTS, în care harta este privită de sus, unitățile fiind comandate printr-o interfață simplistă. Din păcate, AI-ul nu este grozav, cea mai eficientă metodă de rezolvare a acestor misiuni fiind controlul direct.

Misiunile Strike Force s-ar putea să nu încânte foarte mult o anumită categorie de public, dovedindu-se a fi un pic prea complexe pentru cei obișnuiți doar cu simplele „focuri de artificii” din vechile titluri ale seriei. Din fericire, parcurgea lor este opțională, iar campania poate avansa chiar și în condițiile în care nu se reușește atingerea acestor obiective secundare. Așteptați-vă însă la consecințe pe partea narativă.

Avem parte de modificări și în ceea ce privește multiplayer-ul, chiar dacă nu atât de radicale precum cele din campania single player a lui Call of Duty: Black Ops 2. Jucătorii pasionați de personalizarea în amanunt a claselor vor fi probabil cei mai fericiți: Treyarch a introdus un nou sistem numit Pick 10, prin intermediul căruia configurarea echipamentului devine mai flexibilă ca niciodată. Există zece lăcașe, în fiecare dintre acestea putând fi plasată orice armă, accesoriu sau perk se dorește. Astfel, spre exemplu, se poate renunța la arma secundară în favoarea unui perk suplimentar, fiecare fiind liber să-și particularizeze personajul așa cum doreste.

O altă modificare este înlocuirea Killstreaks cu Scorestreaks, fiind favorizat astfel jocul în echipă în detrimentul alergăturii neîncetate după frag-uri. Chiar și în aceste condiții, experiența multiplayer din Call of Duty: Black Ops 2 rămâne una recomandată în principal fanilor acestei serii, lipsind vastitatea hărților sau complexitatea din Battlefield 3. Iar dacă sunteți fanul unui alt gen de first person shootere (de tip Quake sau Unreal Tournament), nu vă faceți iluzii că multiplayer-ul din Black Ops 2 ar putea fi capabil să vă schimbe gusturile.

O surpriză plăcută a venit însă dinspre componenta Zombies prezentă în Call of Duty: Black Ops 2, popularizată de World at War, precum și de primul Black Ops. Deși există în continuare modul clasic ce implică baricadarea și respingerea asalturilor morților vii, noua modalitate de joc TranZit face diferența. Practic, acum avem de-a face cu o întreagă campanie, supraviețuitorii călătorind cu ajutorul unui autobuz prin mai multe locații infestate de zombies, într-un stil ce aduce aminte de Left 4 Dead.

Din punct de vedere grafic, Call of Duty: Black Ops 2 folosește același engine îmbătrânit, cu mici modificări și adiții. Pe parcursul campaniei single player se fac remarcate câteva hărți mai mari și mai deschise, acestea neputând însă rivaliza cu spectacolul vizual caracteristic unor tehnologii mult mai noi, precum Frostbite 2. Din fericire, framerate-ul nu are de suferit, dovedindu-se a fi fluent atât pe PC, cât și pe console.

De asemenea, ca noutate chiar și pentru seria Call of Duty, unele personaje au fost modelate după actorii ce le interpretează, Activision folosind în distribuția jocului nume grele precum Sam Worthington (Avatar, Clash of The Titans), Tony Todd (Candyman, Final Destination) sau Michael Rooker (Cliffhanger, Days of Thunder). Nici în ceea ce privește muzica nu s-au făcut compromisuri, pe coloana sonoră din Black Ops 2 făcându-și apariția artiști precum Trent Reznor sau Avenged Sevenfold.

Nu toate elementele noi din Call of Duty: Black Ops 2 pot fi catalogate drept inspirate, povestea câteodată confuză și AI-ul dezamăgitor din timpul misiunilor Strike Force fiind exemple elocvente în acest sens. Totuși, este demn de laudă faptul că Treyarch nu s-a mulțumit să recicleze formula clasică a seriei, încercând să-i adauge ingrediente de gameplay suplimentare. Astfel, chiar dacă nu sunteți un fan al jocurilor anterioare, poate că ar trebui să dați o șansă noului Call of Duty: Black Ops 2.

Joc oferit spre testare de Altex