Bethesda confirmă participarea la E3 2019

Bethesda confirmă participarea la E3 2019
  • Publicat:
  • Actualizat:

2019 se anunță drept un an de tranziție pentru industria jocurilor video, companii importante precum Sony Interactive Entertainment (părinții consolelor PlayStation) sau Electronic Arts anunțând că fie renunță în întregime să participe la Electronic Entertainment Expo (E3) 2019, fie nu vor mai susține tradiționalele conferințe de presă cu această ocazie.

Și, chiar dacă alți jucători mai mici sau mai mari, precum Microsoft sau Devolver Digital, au confirmat totuși că vor fi prezenți la E3 2019, inclusiv cu obișnuitele conferințe de presă, situația pare mai cenușie ca oricând pentru organizatorii celui mai mare eveniment de gaming al anului. Din fericire, Bethesda vine să dea o mână de ajutor relevanței E3-ului din acest an, confirmând că, pentru al cincilea an consecutiv, va participa la eveniment și va susține și obisnuita sa  conferință de presă.

Conferința de presă a celor de la Bethesda organizată cu ocazia E3 2019 se va desfășura în Los Angeles, pe 10 iunie 2019, începând cu ora 2:30 dimineața (conform orei României). O veste bună pentru fanii din țara noastră, care nu mai trebuie să stea nedormiți o noapte întreagă sau să-și seteze alarme mult prea matinale pentru a urmări această conferință (în anii trecuți, Bethesda își susținea evenimentul în jurul a 5 dimineața, ora României).

Momentan cei de la Bethesda au confirmat că, în cadrul acestei prezentări, vom avea ocazia să aruncăm o privire amanunțită la noul DOOM Eternal (probabil că vom afla și data de lansare a acestuia). Cel mai probabil însă, publisher-ul va veni și cu alte surprize.

Conferința de presă Bethesda de la E3 2019 va putea fi urmărită pe 10 iunie 2019, de la 2:30 dimineața (ora României), chiar aici, pe Go4games.

Bethesda E3 2019

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
A murit de 8 ori! Bărbatul care i-a șocat pe medici!
A murit de 8 ori! Bărbatul care i-a șocat pe medici!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani