Battlefield V a fost amânat!

Battlefield V a fost amânat!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cei de la studioul DICE au avut parte de un Gamescom 2018 foarte aglomerat: după finalizarea sesiunii de test closed Beta, Battlefield V a fost prezent pe scena celor de la NVIDIA, unde a fost confirmat suportul pentru noua tehnologie RTX implementată în seria RTX 2000 a celebrului producător de plăci video, a fost anunțată data la care va fi disponibilă versiunea Open Beta a jocului și au fost publicate noi trailere pentru Battlefield V.

Pe lângă toate acestea, Battlefield V a fost jucabil atât în cadrul standului Electronic Arts de la Gamescom 2018, cât și în cadrul evenimentului organizat de NVIDIA pentru anunțarea seriei RTX 2000. Astfel, în urma întregului feedback strâns cu ocazia acestor apariții publice, cei de la DICE au luat decizia să amâne lansarea lui Battlefield V. Programat inițial pentru 19 octombrie 2018, jocul studioului suedez va fi amânat cu peste o lună, noua data de lansare fiind stabilită pentru 20 noiembrie 2018.

Conform producătorilor, acest răgaz suplimentar le va permite să finiseze și ajusteze elementele de gameplay din Battlefield V pentru a veni în întâmpinarea doleanțelor fanilor. Gurile rele vorbesc însă despre necesitatea de a optimiza implementarea RTX din Battlefield V, dar și de evitarea unei perioade de lansare foarte aglomerate (inițial, Battlefield V era programat fix între Call of Duty: Black Ops 4 – așteptat pe 12 octombrie 2018 – și Red Dead Redemption 2 – programat pentru 26 octombrie 2018).

Astfel, Battlefield V va fi lansat pe 20 noiembrie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC. Sesiunea Open Beta pentru Battlefield V va porni pe 4 septembrie 2018 (pentru cei care au plasat o precomandă), urmând să devină accesibilă tuturor doritorilor începând cu 6 septembrie. În acest beta, jucătorii vor putea încerca atât proaspăt dezvăluita harta Rotterdam (în modul de joc Conquest), cât și harta Arctic Fjord (în modurile de joc Conquest și Grand Operations).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup