Assassin”s Creed Liberation HD Review: aceeași asasină cu trei pălării

Assassin''s Creed Liberation HD Review: aceeași asasină cu trei pălării
  • Publicat:
  • Actualizat:

Assassin”s Creed este fără dubiu una dintre cele mai de succes francize lansate în timpurile recente, iar drept urmare jocurile din această serie se vând indiferent de platforma pe care sunt lansate. Însă „de ce să ne limităm la o singură platformă și aceea portabilă” au zis probabil oficialii companiei Ubisoft. Astfel, au pus la cale o versiune remasterizată a lui Assassin”s Creed III: Liberation, joc ce inițial a fost lansat pe consola portabilă PlayStation Vita. Și s-a născut Assassin”s Creed: Liberation HD.

Care este cel mai interesant aspect legat de acest joc? Liberation este primul titlu din seria Assassin”s Creed al cărui personaj principal este o femeie. Aveline de Grandpré, căci așa o cheamă, este o femeie cu origini nobile europene din partea tatălui și africane din partea mamei sale naturale, ce nu este nici mai mult nici mai puțin decât o sclavă. Jocul se petrece cam în perioada lui Assassin”s Creed III, în 1765-1777 iar acțiunea are loc în Louisiana – o combinație perfectă pentru a prezenta o situație zbuciumată, plină de conflicte, grație evenimentelor istorice din acea perioadă.

Assassin's Creed Liberation HD

Grație originilor atipice ale Avelinei , aceasta are câteva avantaje foarte mari în cariera ei de asasin. Acest lucru se datorează faptului că rasa și statutului social curent se contrazic în cazul protagonistei, așa că atunci când iese pe străzile orașului ea se poate decide să se deghizeze ori într-o doamnă respectabilă, ori într-o sclavă. O a treia deghizare posibilă este aceea de asasin.

Deghizările nu sunt doar de ordin estetic, ci au un efect major asupra gameplay-ului. În calitate de lady, Aveline poate seduce gardieni care vor veni după ea oriunde aceasta îi va conduce, ei devenind practic o cartelă de intrare în zone securizate. Dar cum cu orice avantaj vine și un dezavantaj, atunci când este o lady, Aveline are mobilitatea redusă și nu se poate lupta sau cățăra. În schimb, poate folosi ca armă niște săgeți destul de eficiente, cel puțin până mai târziu în joc când arsenalul se mai diversifică puțin.

Assassin's Creed Liberation HD

Deghizată ca sclav, Aveline stârnește mult mai repede suspiciuni din partea gărzilor, însă dacă se preface că muncește (cărând o cutie), totul este cum trebuie. Când nu cară cutiii, sclava Aveline poate alerga, poate sări și se poate lupta cu mare talent, însă nu are la dispoziție tot arsenalul pe care îl deține atunci când își dă arama pe față prin costumația de asasin.

Aveline este în formă maximă și are o putere de luptă foarte mare atunci când este deghizată în asasin. În cazul acestei costumații, gărzile intră în stare de alertă foarte repede.

Assassin's Creed Liberation HD

Interesant la acest sistem de „persona” este faptul că oricum ar fi deghizată, Aveline poate realiza acțiuni care să-i scadă notorietatea fiecărei deghizări. Pentru a scădea notorietatea deghizării lady trebuie uciși martorii atât de incomozi, pentru sclavă trebuie rupte afișe cu „wanted” de pe pereți, iar pentru asasină trebuie oferiți niște bănuți autorităților.

Misiunile versiunii HD a Liberation au rămas în general neschimbate față de cele de pe PlayStation Vita, cu excepția celor specifice touch screen-ului/touchpad-ului consolei portabile, acestea fiind eliminate din joc. Din păcate acest lucru nu este de ajuns pentru a oferi o experiență coerentă, de top, pe platforme precum PC-ul și consolele de sufragerie. Misiunile sunt scurte și simpliste.

Assassin's Creed Liberation HD

Luptele, deși la început distractive și cu mișcări impresionante, devin repetitive după o scurtă perioadă și nu mai oferă o experiență satisfăcătoare, ci una destul de plictisitoare. Există contre, există quick-time event-uri pentru ucis animale, exisistă până și cățăratul în copaci atât de iubit în Assassin”s Creed III, dar la o scară mai mică. În schimb, varianta HD a jocului a introdus o armă nouă, nu neapărat folositoare – biciul.

Spuneam că grafica jocului a fost îmbunătățită și așa este. Assassin”s Creed: Liberation HD arată mult mai bine decât varianta sa de PS Vita, texturile, obiectele și efectele fiind îmbunătățite. Nu vorbim despre o calitate asemănătoare AC III sau Black Flag, dar nici extrem de departe nu este. Motorul grafic utilizat este de fapt cel folosit pentru jocurile menționate mai devreme și există opțiuni de scalare a calității grafice în meniul jocului (versiunea PC).

Assassin's Creed Liberation HD

Sunetul este în permanență într-un „du-te-vino”, fluctuând de la o calitate decentă  la una execrabilă. Poate cel mai dezamăgitor aspect este acela că voice acting-ul a rămas același din versiunea Vita. Nu este inerent un lucru rău că este de pe o consolă portabilă – lucrul rău s-a făcut înainte de lansarea pe portabilă, odată cu colaborarea cu actorii neconvingători ce și-au introdus vocile în acel joc. În continuare am senzația pe care o aveam în timp ce am jucat Liberation pe Vita – cred că dialogurile au fost înregistrate în grabă, pe ultima sută de metri.

Assassin”s Creed: Liberation HD este la bază un joc destinat unei console portabile, iar în consecință întreaga abordare (de la misiuni și până la dimensiunea terenului explorabil) este una care cel mai probabil nu îi va ține lipiți de ecran pe cei care utilizează platformele ce au avut parte de multe jocuri bune din serie, precum Assassin”s Creed IV: Black Flag.

Assassin's Creed Liberation HD

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele