Actorul principal din seria Devil May Cry a fost victima unui atac armat

  • Publicat:
  • Actualizat:

Reuben Langdon, actorul ce și-a împrumutat vocea unor personaje faimoase din jocuri video (cum ar fi Dante din seria Devil May Cry sau Ken din titlurile recente Steet Fighter), precum și mișcările pentru realizarea motion capture-ului pentru personajul Chris Redfield din Resident Evil 5 și Resident Evil 6, tocmai a trecut prin momente deloc plăcute, viața sa fiind pusă în pericol.

Aflat in Guatemala, unde lucra la documentarul Vision of the Ages alături de regizorul Steve Copeland, Langdon a fost atacat de un om înarmat. Atacatorul s-a apropiat de mașina în care erau atât Langdon, cât și Copeland; din fericire, aceștia au avut prezența de spirit necesară și au demarat în trombă, omul înarmat deschizând focul însă asupra mașinii. Astfel, nu mai puțin de șase gloanțe au lovit mașina în care se aflau Langdon și Copeland. Din fericire, deși câteva dintre gloanțe și-au ratat cu puțin ținta, nimeni nu a fost rănit, Copeland povestind în clipul de mai jos firul evenimentelor.

Devil May Cry 5, cel mai recent proiect legat de industria jocurilor video la care Reuben Langdon și-a adus aportul, va fi lansat pe 8 martie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC (Steam).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii

IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗

Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…