Vamos în optimi! Mexic defilează într-o gurpă cu Germania, Suedia și Coreea de Sud. Asiaticii, ultimele „victime” ale americanilor. Cronica partidei

Redactor:
Dan Mirea
Vamos în optimi! Mexic defilează într-o gurpă cu Germania, Suedia și Coreea de Sud. Asiaticii, ultimele
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mexic defilează la Campionatului Mondial și momentan face legea în Grupa F, din care mai fac parte Suedia, Germania și Correa De Sud. De altfel, asiaticii au fost ultimele victime ale americanilor, pe care i-au învins cu 2-1 și au ajuns astfel la trei goluri marcate și doar unul primit. 

După ce a produs unul dintre șocurile turneului final din Rusia învingând Germania, Mexic e din ce în ce mai aproape de calificarea în optimile de finală ale competiției, datorită celor șase puncte acumulate. Ultima victorie a obținut-o la Rostov împotriva Coreei de Sud, într-o partidă în care elevii lui Juan Carlos Osorio au dat impresia că au totul sub control și că formează o națională greu de trimis acasă de la Campionatul Mondial.

Cu cel mai accesibil adversar din grupă, Mexic a început perfect și și-a făcut partida ușoară datorită unei mâini ridicate prea sus de Jang Hyun-Soo, în propriul careu. Portarul Cho Hyun-Woo a atras de timp, a băut apă, a „dansat” pe linia porții, totul pentru a-l scoate din ritm pe Vela, dar experimentatul fotbalist mexican a tras aproape pe mijloc și a deschis scorul în minutul 26.

Au urmat câteva acțiuni moi ale sud-coreenilor, care nu au amenințat poarta lui Ochoa, linie pe care asiaticii au mers de-a lungul întregii partide. Mexicanii și-au ținut la respect adversarii și au reușit să pucteze din nou prin fostul jucător al lui Manchester United, Chicharito Hernandez. Americanii au scos la înaintare principala armă, agilitatea, și au dus un contraatac școală până în poartă.

Din doar câteva pase, mexicanii au ajuns în careu, Lozano a întors până la Chicharito, care l-a învins pentru a doua oară în meci pe portarul asiaticilor.

„Bijuteria” lui Son a salvat imaginea coreenilor

Cu siguranță, coreeni vor rămâne într-un TOP la actuala ediție a Campionatului Mondial. Dacă nu au putut emite pretenții la calificarea din grupe, măcar au rămas cu golul superb al lui Son, jucătorul lui Tottenham. Atacantul a luat o acțiune pe cont propriu și văzând că nu are vreo continuare cu colegii din atac a tras puternic din poziție centrală direct în plasa laterală a porții lui Ochoa, care doar a fost spectator. 

Coreea de Sud – Mexic 1-2 (Son 90+1 / Vela 26, Chicharito 66)

Echipele de start:

  • Coreea de Sud: Cho – Lee Yong, Jang Hyun-Soo, Kim Young-Gwon, Kim Min-Woo – Moon Seon-Min (Jung Woo-Young 77), Ju Se-Jong (Lee Seung-Woo 64), Hwang Hee-Chan – Lee Jae-Sung, Son Heung-Min
  • Rezerve: Hong Chul, Jung Seung-Hyun, Jung Woo-Young, Kim Jin-Hyeon, Kim Seung-Gyu, Kim Shin-Wook, Ko Ja-Cheol, Lee Seung-Woo, Beom-Seok Oh, Park Joo-Ho, Yun Young-Sun
  • Mexic: Ochoa – Alvarez Velazquez, Salcedo, Moreno, Gallardo – Layun, Herrera, Guardado (Marquez 68) – Vela (dos Santos 77), Chicharito, Lozano (Corona 71)
  • Rezerve: Aquino, Ayala, Corona J, Corona, G. Dos Santos, J. Dos Santos, Fabian, Gutierez, Jimenez, Marquez, Peralta, Talavera

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele