Un strigăt care să se audă până la Vladivostok: Da, Becali, eşti obligat să investeşti! Ştucan, despre blestemul urechilor de argint care bântuie un finanţator calic

6 aug 2015 21113 afişări Highlight
Un strigăt care să se audă până la Vladivostok: Da, Becali, eşti obligat să investeşti! Ştucan, despre blestemul urechilor de argint care bântuie un finanţator calic Foto: Dragos Savu

De aseară, site-urile de sport din România lucrează în ritm de calamitate. Mii de semne se alipesc, se despart, se transformă în rânduri, apoi în articole care umplu pagini şi pagini. Steaua a fost eliminată! La ora când jucătorii lui Rădoi intrau în vestiarul stadionului din Belgrad, tunând şi fulgerând pe scaunele şi banchetele lipsite de vină, aşa cum cerul nopţii îşi vărsa furia peste Bucureşti, la Vladivostok, pe coasta Pacificului, locuitorii începeau liniştiţi o nouă zi de muncă. Acesta este marele paradox al geopoliticii din fotbal. În actele lui Platini, oraşul din Extremul Orient face parte din Europa, iar dacă echipa locală Luch Vladivostok – aflată momentan pe locul 5 în liga a doua rusă -  va prinde cândva un loc în Europa League sau Champions League, adversarele ei îşi vor blestema zilele în faţa unui drum mamut spre capătul lumii. Închipuiţi-vi-l pe George Becali pus în faţa decontului unei asemenea călătorii de 8.000 de kilometri. Ce blestem, ce obligaţie, dar ce coşmar teoretic posibil.

În noaptea furtunoasă bucureşteană, finanţatorul se tânguia la Digi Sport: „Ceee, sunt obligat, sunt blestemat să dau banii familiei mele la Steaua!?”. Şi nimeni nu i-a strigat din toţi plămânii, să se audă de la Praga până la Vladivostok: Da, domnule, eşti obligat să investeşti în Steaua!

Dacă mâine, o mână invizibilă ar trasa două linii imaginare longitudinale, una în dreptul faimosului Pod al lui Carol din Praga şi alta care să taie Cornul de Aur din Vladivostok, tot spaţiul uriaş dintre aceste două linii ar fi al Stelei. În această zonă care ar acoperi mai bine de jumătate din suprafaţa pământului nu există o echipă mai titrată decât formaţia din Ghencea. Pentru cehi, Steaua e un gigant. Sârbii de la Partizan au plâns de bucurie că au eliminat-o, miercuri seară, bulgarii, grecii, ruşii, cecenii, kazahii şi alte seminţii ale pământului o respectă. Aceasta este adevărata moştenire a primei Cupe a Campionilor câştigate de o echipă din Europa de Est. A urmat Steaua Roşie Belgrad, dar Steaua Bucureşti a fost Columb de dincoace de Cortina de Fier. Nu discutăm aici şi acum despre metodele prin care Steaua şi Dinamo racolau jucători în acea vreme. Ele nu sunt diferite de cele folosite de ŢSKA sau Spartak Moscova, Dinamo Dresda, Sparta Praga sau Steaua Roşie.

Undeva, într-o vilă din Pipera, nu există niciun glob pământesc, după cum, probabil, nu poţi găsi nici cărţi despre exploratori celebri. Acolo sălăşluieşte omul adus şi pus să îngrijească acest bun inestimabil numit Steaua. În 1986, el era, vorba lui Cătălin Tolontan, „copilul familiei de machidoni care-şi număra banii în dimineţile reci cînd era trimis la piaţă şi visa să conducă lumea”. Nimic nu s-a schimbat de atunci. Ajuns finanţatorul Stelei, Becali continuă să-şi numere, calic, firfiricii şi să-i drămuiască – primitiv – după principiul „9 la mine în buzunar şi unul pentru băieţi”. În jurul său, argaţii - fie ei fini, naşi, fii, gineri, nepoţi şi veri - roiesc ca nişte albine dornice să-şi mulţumească stăpânul, în timp ce – în taină – speră şi ei să prindă nişte firimituri din moneda azvârlită de El. Dacă fotbalul s-ar fi născut în Evul Mediu, Steaua avea toate şansele ca în 2015 să devină un muzeu al modului de conducere al unui club.

Tot ca nişte albinuţe roiau miercuri după-amiază şi angajaţii lui West Ham United, veniţi la Chiajna pentru antrenamentul oficial al echipei londoneze. Îmbrăcaţi în tricouri şi şorturi negre, cu emblema clubului brodată în fir alb, membrii departamentului de comunicare supravegheau şi acopereau toată activitatea jucătorilor. Sophie Bradley, directorul de comunicare, îl însoţea pe Slaven Bilic, doi tineri scriau de zor pentru site-ul clubului, doi cameramani filmau, fotograful capta feţe de jucători, iar alţi câţiva forfoteau de colo-colo cu treburi nevăzute. Pe lângă ei, alţi câţiva pregăteau echipamentul, păzeau incinta şi puneau lângă piscina din complex platourile cu banane şi nectarine cerute de nutriţionistul clubului. Acasă, la Londra, zeci de angajaţi tundeau iarba, negociau contracte de vânzare, antrenau copiii şi juniorii faimoasei Academii de unde au ieşit Frank Lampard şi Rio Ferdinand, discutau proiecte de marketing şi campanii de imagine. Maşinăria, unsă cu 113 milioane de lire sterline numai din drepturile TV, funcţionează ireproşabil.

La Belgrad, pe tunelul spre vestiare, un ofiţer de presă blazat şi încruntat, sătul şi el să le răspundă mai mereu jurnaliştilor că „nu vrea antrenorul” sau „nu vrea preşedintele” se gândea pe ascuns cu groază că milioanele din Liga Campionilor nu vor mai ajunge în conturile lui Becali. Cu ochii în gol, Rădoi – antrenorul fără licenţă - revedea faze şi-şi analiza deciziile. Acasă, nu mai există nimic, iar vremurile grele se înghesuie la uşa FCSB. Pe stadionul din Ghencea vuia ploaia, iar într-o sală de la tribună, lăsată în paragină de Clubul Sportiv şi numită impropriu muzeu, replica în miniatură a Cupei Campionilor sclipea din când în când în lumina fulgerelor. Fiul lui Argăseală şi ginerele lui Becali, oamenii de marketing ai clubului, înjurau printre dinţi soarta, în timp ce suporterii agreaţi de conducere care mai ţin şi se hrănesc din unicul magazin care comercializează brandul Stelei îl blestemau pe Papp.

Ştiu, veţi spune că West Ham, un club care are acces la fondurile din Premier League, nu se compară cu Steaua. Pentru a respecta adevărul în întregime, nici salariile din Marea Britanie nu au corespondent, însă, în România. Un plan de marketing bine gândit, comandat unor specialişti din Bucureşti, este mult mai ieftin de implementat decât la Londra. În plus, din vitrina lui West Ham lipsesc urechile alea mari din argint de care – pe vremuri - trăgea ca un apucat Ilie Bărbulescu.

La Vladivostok acum e seară. Briza Pacificului flutură ierburile de pe dealurile de deasupra oraşului, în timp ce tinerii se plimbă pe faleză. Un parior, pasionat de fotbal, discută pe Messenger cu prietenii săi rezultatele din preliminariile Ligii Campionilor. „Ai văzut că Steaua a fost eliminată? Am pariat 100 de ruble pe ei”, scrie el . Literele chirilice din tastele telefonului se lipesc între ele pentru a reda, corect, numele unui club faimos, un brand valoros rămas captiv în „zona nimănui" a conflictului dintre un finanţator suficient şi un minister speculant.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.