Un nou moment uriaș marca „Mihai Neșu”: victoria obținută de fostul jucător al Stelei: „Este cea mai mare bucurie din viața mea”

Redactor:
Andrei Pal
Redactor:
Dan Mirea
Un nou moment uriaș marca
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul fotbalist al Stelei, Mihai Neșu, a reușit o victorie în noua etapă a vieții sale. Sâmbătă seară, într-un restaurant din centrul Oradei, 70 de notari publici s-au adunat pentru a-i sprijini pe cei 60 de copii cu probleme neuromotorii tratați și sprijiniți de fundația lui Mihai Neșu, anunță ebihoreanul.ro

La evenimentul caritabil a luat parte și Mihai Neșu, în jurul căruia s-au strâns aproximativ 70 de persoane care au licitat pentru diferite obiecte. O minge cu semnăturile fotbaliștilor de la echipa națională a fost cumpărată cu 7.000 de lei. Toți banii strânși în urma evenimentului vor fi direcționați spre fundația lui Mihai Neșu, care se ocupă de îngrijirea și tratamentul copiilor cu probleme neuromotorii.

„Este bucuria cea mai mare din viața mea, pot să zic. Acești copii sunt de fapt un exemplu pentru noi, unul foarte mare, fiindcă luptă extraordinar în fiecare zi. Iar pe mine mă ajută foarte mult când îi văd ce putere de luptă au, ce ambiție, ce bucurie, ce veselie au tot timpul. Ar trebui să luăm și noi exemplu de la ei și, când întâmpinăm greutăți, să le întâmpinăm și noi așa, cu zâmbetul pe buze, la fel ca ei, iar atunci viețile noastre ar fi mult mai frumoase și mai fericite”, a declarat Mihai Neșu, conform ebihoreanul.ro

Camera Notarilor Publici Oradea va contribui cu o sumă din fundația proprie, notează aceeași sursă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele