Acasa » Fotbal Extern » Euro 2012 » UEFA explică eroarea din meciul Anglia – Ucraina:** „Așa ceva se întâmplă o dată la o mie de cazuri!”

UEFA explică eroarea din meciul Anglia – Ucraina:** „Așa ceva se întâmplă o dată la o mie de cazuri!”

Secretarul general al UEFA, italianul Gianni Infantino, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că golul nevalidat Ucrainei în meciul cu Anglia este "o eroare în 1.000 de cazuri" în cei trei ani ai experimentului cu cinci arbitri, informează AFP.
UEFA explică eroarea din meciul Anglia - Ucraina:** "Așa ceva se întâmplă o dată la o mie de cazuri!"

Secretarul general al UEFA, italianul Gianni Infantino, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că golul nevalidat Ucrainei în meciul cu Anglia este „o eroare în 1.000 de cazuri” în cei trei ani ai experimentului cu cinci arbitri, informează AFP.

Este o eroare în 1.000 de cazuri în trei ani de experimente cu cinci arbitri. Este o eroare umană, de câțiva centimetri, dar per total suntem mulțumiți de acest experiment. Aveam prevăzută această conferință pentru astăzi și aseară (n.r. – marți) a apărut această problemă. Cu toate acestea trebuie să fim mulțumiți și trebuie să-l felicităm pe Pierluigi Collina pentru munca sa. O decizie în privința tehnologiei video pe linia porții se va lua la 5 iulie. Două sisteme sunt testate în acest moment, dar niciunul nu este fiabil 98 la sută„, a spus Infantino.

UEFA și președintele Michel Platini se opun introducerii tehnologiei video pe linia porții, militând pentru varianta cu cinci arbitri, în timp ce președintele FIFA, Joseph Blatter, s-a declarat de acord cu folosirea noii tehnologii.

În minutul 62 al meciului Anglia – Ucraina, scor 1-0, ucraineanul Marko Devici a șutat la poartă, iar John Terry a scos balonul de după linia porții. Arbitru ungur Viktor Kassai a lăsat jocul să continue, după ce asistenul suplimentar Istvan Vad nu i-a semnalizat că mingea depășise linia porții cu întreaga circumferință.

MEDIAFAX