Tim Krul: „Mi-am îndeplinit un vis și mi-am calificat țara în semifinalele CM”

  • Publicat:
  • Actualizat:
Tim Krul:

Portarul Tim Krul, intrat în teren în minutul 120 al meciului cu naționala statului Costa Rica, a declarat că și-a îndeplinit un vis prin faptul că a reușit să apere două lovituri de departajare la partida din sferturile Cupei Mondiale și să califice Olanda în semifinalele competiției.

„Știam că dacă sunt lovituri de departajare, există șanse să intru în joc. Deci, m-am pregătit. Mi-am îndeplinit un vis și mi-am calificat țara în semifinalele CM. Dar Jasper Cillessen (n.r. – celălalt portar) a fost eroic în ultimele minute și fără el nu am fi ajuns la lovituri de departajare. Plec de multe ori pe colțul bun pentru că pur și simplu aștept ultimul moment până să aleg”, a declarat Krul.

Reprezentativa Olandei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale, în urma victoriei de sâmbătă, de la Salvador, din meciul cu selecționata statului Costa Rica, scor 4-3, după executarea loviturilor de departajare.

După cele 90 de minute de joc și cele două reprize de prelungiri, scorul a fost egal 0-0.

La loviturile de departajare pentru Olanda au marcat Van Persie, Robben, Sneijder și Kuyt.

Pentru Costa Rica au transformat Borges, Gonzalez și Bolanos, în timp ce Ruiz și Umana au ratat.

Mediafax

Știri despre
Imagini INTERZISE! Carmen Brumă şi-a băgat mâna în slip şi 🙊...

Cum au fost ajutaţi din exterior luptătorii care au rezistat două luni în subteranele combinatului Azovstal din Mariupol

Adrian Sârbu: Digi a dobândit, cu sprijinul statului, monopolul absolut al pieţelor audiovizualului

Kylian Mbappe s-a decis în legătură cu viitorul său: „Decizia mea e luată!” Când anunță atacantul francez ce va face

Bomba bombelor în showbiz! Cu ce bărbat s-a afişat Prodanca după ce amanta lui Reghe a născut

PROFESIA cu cel mai mare RISC de SINUCIDERE din lume! Este o criză neștiută de mulți!

ANUNȚUL a fost făcut în urmă cu puțin timp!   Vladimir Putin s-a VINDECAT de cancer!

Vladimir Putin, LA UN PAS DE MOARTE! Informația momentului despre liderul de la Kremlin (SURSE)

'Putin, închis la SANATORIU!' Ce se întâmplă, de fapt, la Kremlin

Lista alimentelor care pot fi contaminate cu bacterii periculoase. Cum să te asiguri că sunt bune de consum

Momente incredibile la tv: Și-a pierdut virginitatea în fața telespectatorilor

Ţara care anunţă tot mai multe cazuri de variola maimuţei. Contacţii cu risc ridicat sunt sfătuiţi să se izoleze trei săptămâni
Ţara care anunţă tot mai multe cazuri de variola maimuţei. Contacţii cu risc ridicat sunt sfătuiţi să se izoleze trei…
BANCUL ZILEI – Afaceristul își anunță soția de idila cu secretara: Tu nu-mi mai poți satisface anumite nevoi

Revoltă în masă la un concert din Sankt Petersburg. „La naiba cu războiul lui Putin”, au ţipat spectatorii - VIDEO

Porecla pe care rușii le-au dat-o ucrainenilor, care i-au numit „orci”: Nu-i prea duce capul?

Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu

Un VOLVO XC90, ”MAȘINIA ÎN CARE NU A MURIT NIMENI”, se vinde la un preț imbatabil

FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!

FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!