Suporter italian pentru România U21! Mattia Montini: „Am fost supărat. România merge în semifinale pe merit. Sunt fan acum”

Redactor:
Daniel Anghel
Suporter italian pentru România U21! Mattia Montini:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Egalul dintre România și Franța, scor 0-0 în cadrul ultimei etape din Grupa C, de la Campionatul European, a eliminat reprezentativa Italiei de la turneul final. Mattia Montini (27 de ani), golgheterul lui Dinamo din sezonul precedent, spune că rezultatul era previzibil.

Acum, după ce reprezentativa țării sale a fost eliminată, atacantul italian adus de Mircea Rednic în „Ștefan cel Mare” spune că îi va susține pe tricolori în drumul spre marele trofeu: „Da, am fost supărat. E normal. Înainte de meci le-am spus băieților că dacă aș paria, chiar dacă n-am făcut-o niciodată, aș pune 0-0 rezultatul final. Pentru că la rezultatul ăsta Franța și România va trece, dar Italia stă acasă. Dar ăsta este fotbalul. Italia a pierdut un meci contra Poloniei și România nu a pierdut niciun meci. Merită. Merge în semifinală pe merit.

Este important pentru România, dar nu doar pentru U21, ci pentru tot campionatul, pentru vizibilitatea întregii Ligi 1. Asta înseamnă că fotbalul românesc crește și acest lucru este foarte important chiar și pentru mine, pentru că joc într-un campionat, într-o țară care vrea să fie una dintre cele mai bune din Europa. România acum este importantă și o mulțime de jucători vor să vină aici să joace. Cum Italia a fost eliminată, acum îmi doresc ca România să câștige EURO U21. Acum sunt cel mai mare fan. În fiecare zi văd România, România, România. Sunt fan acum”, a spus Mattia Montini, potrivit doardinamo.ro.

Singurul jucător al lui Dinamo din lotul României U21 este Ricardo Grigore. Acesta a fost convocat după ce Denis Drăguș s-a accidentat, dar nu a prins niciun minut la turneul final.

  • Mattia Montini are o singură prezență la naționala U20 a Italiei. Se întâmpla în 2011, într-un meci cu Germania, scor 3-1.

Meciul dintre România și Germania va avea loc joi, 27 iunie, la Bologna, de la ora 19:00. Spania și Franța se vor înfrunta în aceeași zi, de la ora 22.00, la Reggio Emilia. Germania a încheiat pe primul loc Grupa B, cu șapte puncte, peste Danemarca, Austria și Serbia.

Sub comanda lui Mirel Rădoi, naționala U21 nu a pierdut niciun meci oficial, bifând singura înfrângere într-o partidă de pregătire, cu Spania, scor 1-0.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…