Știrile ProSport | FCSB a urcat pe podium, Hagi vrea să „scape” de coroană: „Eu nu sunt rege, regii nu muncesc!” Ultima lovitură dată de PSG | VIDEO

Mihaela Măncilă vă așteaptă în fiecare zi de luni până vineri, cu începere de la ora 13:30, la Știrile ProSport

Mihaela Măncilă vă așteaptă în fiecare zi de luni până vineri, cu începere de la ora 13:30, la Știrile ProSport

  • FCSB  a urcat pe podium în campionat. Este pe trei, la egalitate de puncte cu CS U Craiova, și la un punct distanță de liderul CFR Cluj. Pe Arena Națională steliștii lui Dică au învins-o cu 2-0 pe Botoșani. Încă din prima repriză, roș-albaștrii au închis tabela. Budescu a spart gheața. A transformat o lovitură liberă. Moldovenii au alergat după egalare, dar fără noroc. Tănase a punctat și el în poarta apărată de Cobrea. În repriza a doua Denis Mann a fost aproape de golul cu numărul 4 în acest sezon. Mijlocașul a nimerit bara. S-a încheiat 2-0, iar Botoșani a coborât pe 4 cu 16 puncte.
  •  „M-am săturat. Îmi vine nu știu unde să mă duc, ce să fac. Eu nu sunt Rege. Regii nu muncesc”. Aceasta a fost declarația lui Hagi la finalul partidei Concordia – Viitorul. Echipa sa nu a pierdut meciul. Viitorul a reușit prima victorie după 7 etape. A marcat 3 goluri, dar scorul a fost 2-1. Eric a dat primul gol de când s-a transferat la echipă. Râmniceanu a greșit și a băgat mingea în propria poartă. Victoria a adus-o Țucudean. Viitorul este pe locul 9 cu 8 puncte adunate, în timp ce Chiajna nu s-a desprins de zona fierbinte a clasamentului. Este pe 13 cu două puncte.
  • Echipa românilor din Belgia, Anderlecht, nu se regăsește în noul sezon. A remizat, 0-0, cu Gent. Chipciu a jucat până în minutul 66, iar Stanciu a stat toată partida pe banca de rezerve. Anderlecht este pe locul 11, cu 5 puncte după tot atâtea etape.
  • Este oficial. PSG a dat din nou lovitura. Mbappe este jucătorul vicecampioanei Franței. 180 de milioane de euro plus bonusuri este suma de transfer. Pentru a dribla fair-play-ul financiar impus de UEFA, atacantul ar putea rămâne sub formă de împrumutat în acest sezon la AS Monaco. Mbappe se va alătura lui Neymar și Cavani vara viitoare. 18 milioane de euro va câștigat francezul pe Parc des Princes.
  • Real Madrid a pierdut primele puncte din noul sezon de La Liga chiar pe teren propriu. Fără Cristiano Ronaldo pe teren, echipa lui Zidane a remizat cu Valencia, 2-2. Suspendat până pe 20 septembrie, portughezul urmărește meciurile din tribună și se relaxează alături de familie. A postat pe contul său de instagram o poză cu logodnica lui și cei 3 copii. Ronaldo se va alătura naționalei Portugaliei, care o va întâlni pe reprezentata Insulelor Feroe, joi, în preliminariile Campionatului Mondial din Rusia. 
  • Simona Halep va sparge gheața la US Open. Cântăreața din Canada Shania Twain va deschide turneul. Imediat după recitalul artistei, vor intra pe scenă Simona Halep și Maria Șarapova. Este șansa româncei să își ia revanșa în fața rusoaicei. S-au mai întâlnit de 6 ori și a pierdut de fiecare dată. La conferința de presă susținută înaintea turneului de Grand Șlem, Simona s-a ținut de glume.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania