Spania-Italia sau finala coincidențelor nefericite care anunță succesul!** Ambele reprezentative au avut parte de aceleași semne negre la ultimele victorii majore din istorie

Spania și Italia se vor înfrunta în finala Euro 2012, aceasta urmând a fi cea de-a 32-a întâlnire dintre cele două reprezentative. Palmaresul în competițiile le este favorabil italienilor, care au cedat de doar două ori în fața ibericilor, o dată la JO din 1920 și la penalty-uri la CE 2008. Dincolo de cifre, duelul va fi marcat însă de coincidențe. Pe de-o parte, spaniolii revăd scenariul din 2008 și 2010, când au cucerit Campionatul European, respectiv Campionatul Mondial, după ce în prealabil fuseseră zguduiți de decesele tragice ale fotbaliștilor Antonio Puerta și Dani Jarque. În 2012, turneul final din Ucraina și Polonia a fost prefațat pentru spanioli de o altă tragedie, moartea fotbalistului Miki Roque, care nu a făcut față luptei cu cancerul. În ciuda aspectului destul de sumbru al acestei coincidențe, ibericii speră că vor reuși să obțină succesul și în finala de la Kiev, pentru a dedica succesul memoriei fostului fotbalist de la Liverpool, așa cum au procedat și în cazul celorlalte două episoade tragice din istoria recentă a fotbalului spaniol. De cealaltă parte, Italia simte de asemenea că se află sub zodia întâmplărilor nefericite, dar care pot prefața succesul. Peninsularii au fost loviți la începutul acestui an de scandalul Calcioscomesse, care s-a lăsat cu mai multe sancțiuni pentru fotbaliștii și echipele bănuite a fi fost implicate în meciuri trucate de mafia pariurilor. Precedentele două scandaluri majore din fotbalul italian, Totonero (1980) și Calciopoli
Spania-Italia sau finala coincidențelor nefericite care anunță succesul!** Ambele reprezentative au avut parte de aceleași semne negre la ultimele victorii majore din istorie

Spania și Italia se vor înfrunta în finala Euro 2012, aceasta urmând a fi cea de-a 32-a întâlnire dintre cele două reprezentative. Palmaresul în competițiile le este favorabil italienilor, care au cedat de doar două ori în fața ibericilor, o dată la JO din 1920 și la penalty-uri la CE 2008.

Dincolo de cifre, duelul va fi marcat însă de coincidențe. Pe de-o parte, spaniolii revăd scenariul din 2008 și 2010, când au cucerit Campionatul European, respectiv Campionatul Mondial, după ce în prealabil fuseseră zguduiți de decesele tragice ale fotbaliștilor Antonio Puerta și Dani Jarque. În 2012, turneul final din Ucraina și Polonia a fost prefațat pentru spanioli de o altă tragedie, moartea fotbalistului Miki Roque, care nu a făcut față luptei cu cancerul. În ciuda aspectului destul de sumbru al acestei coincidențe, ibericii speră că vor reuși să obțină succesul și în finala de la Kiev, pentru a dedica succesul memoriei fostului fotbalist de la Liverpool, așa cum au procedat și în cazul celorlalte două episoade tragice din istoria recentă a fotbalului spaniol.

De cealaltă parte, Italia simte de asemenea că se află sub zodia întâmplărilor nefericite, dar care pot prefața succesul. Peninsularii au fost loviți la începutul acestui an de scandalul Calcioscomesse, care s-a lăsat cu mai multe sancțiuni pentru fotbaliștii și echipele bănuite a fi fost implicate în meciuri trucate de mafia pariurilor. Precedentele două scandaluri majore din fotbalul italian, Totonero (1980) și Calciopoli (2006) au avut loc înaintea anilor în care „squadra azzurra” s-a încununat campioană mondială, la turneele finale din Spania și Germania.

Astfel, din două națiuni care au printre argumente și faptul că au de partea lor coincidențele, numai una va continua să creadă și după finala de la Kiev că episoadele de tristă amintire prefațează succesul. Cine va fi, vom afla duminică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro