Șeicii îi fac viața grea lui Rabiot. Decizia prin care l-au pus la colț

Șeicii îi fac viața grea lui Rabiot. Decizia prin care l-au pus la colț
  • Publicat:
  • Actualizat:

Siatuația lui Adrien Rabiot la PSG se complică. Potrivit publicației L’Equipe, mijlocașul francez nu s-a alăturat echipei pregătite de Thomas Tuchel. Jucătorul care este la un pas să semneze cu Barcelona s-a antrenat cu echipa a doua a campioanei din Ligue 1.

Rabiot nu a făcut nici deplasarea cu echipa în Qatar, acolo unde PSG a jucat un mini-turneu. Potrivit anunțului făcut de oficialii clubului, absența fotbalistului a avut la bază anumite probleme de familie,

Joi, 17 ianuarie, PSG s-a întors la Paris, iar vineri, în timp ce Neymar & Co. se antrenau pe terenul principal, Rabiot, alături de Kevin Rimane, un alt jucător care este pe picior de plecare de la formația pariziană, s-au pregătit cu echipa a doua.

Jurnaliștii din Franța scriu că dorința tehnicianului Thomas Tuchel este să îl folosească pe Rabiot până la finalul sezonului, în cazul în care acesta nu va pleca în această iarnă, însă președintele Nassir Al-Khelaiffi și directorul sportiv, Antero Henrique, vor să îl vadă pe Rabiot în afara lotului.

Adrien Rabiot este un jucător crescut de PSG. În 2011 a început la echipa Under 17 a campioanei Franței, a ajuns la Under 19, iar în 2012 a făcut pasul către echipa mare. Un an mai târziu a fost împrumutat la Toulouse, ca în vara anului 2013 să rămână la PSG.

Mijlocașul de 23 de ani are nu mai puțin de 19 trofee la echipa de pe Parc des Princes: 5 titluri de campion, 4 Cupe ale Franței, 5 Cupe ale Ligii Franței și 5 Supercupe.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen