România U21 la EURO 2019 | Momentul în care un suporter îi pupă mâna lui Gică Hagi! VIDEO

Autor: Dan Mirea Publicat: 24 Jun. 2019, 15:09 Actualizat: 24 Jun. 2019, 15:34 Highlight
România U21 la EURO 2019 | Momentul în care un suporter îi pupă mâna lui Gică Hagi! VIDEO

Gică Hagi a fost înconjurat de fanii români la finalul victoriei cu Anglia U21, scor 4-2. România U21 a marcat prin intermediul lui Florinel Coman, de două ori, și prin George Pușcaș și Ianis Hagi, iar la final Gică Hagi a fost asaltat de suporterii români. 

Imediat după ce cele 90 de minute ale meciului s-au scurs, Gică Hagi a fost suprins în afara stadionului, iar unul dintre fani i-a pupat mâna. „Regele”, vizibil surprins, a încercat să se ferească, dar nu a reușit. 

În jurul stadionului din Cesena s-a dat startul petrecerii, mai ales că la meci au asistat aproximativ 10.000 de suporteri, care au făcut o atmosferă superbă. 

Cum se califică România U21 în semifinalele EURO 2019. Scenariile posibil!

10.000 de suporteri români la meciul cu Franța!

Cu aproape 24 de ore înainte de meci, frf.ro scrie că s-au vândut aproximativ 12.000 de bilete din cele 14.000 puse în vânzare, iar aproximativ 10.000 au fost achiziționate de suporterii români, astfel că echipa lui Rădoi va benefizia de un suport masiv din partea suporterilor și la meciul cu Franța, așa cum s-a întâmplat și la partidele cu Croația (4-1) și Anglia (4-2).

Un rezultat pozitiv ar califica România de pe primul loc în semifinalele competiției, unde tricolorii vor înfrunta câștigătoarea Grupei B, adică, cel mai probabil, Germania.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Viitorul_Constanta_fp (@ianis.hagi.fp) on

Autor: Dan Mirea Publicat: 24 Jun. 2019, 15:09 Actualizat: 24 Jun. 2019, 15:34 Highlight
Pe aceeași temă
Vulpita a ajuns de nerecunoscut, de cand este vedeta! Oamenilor nu le-a venit sa creada cum arata acum sotia lui Viorel
Vulpita a ajuns de nerecunoscut, de cand este vedeta! Oamenilor nu le-a venit sa creada cum arata acum sotia lui Viorel
Cele mai frecvente metode de înşelăciune cărora le cad victime românii: „străinul“, „deratizarea“ sau „detergentul“
Cele mai frecvente metode de înşelăciune cărora le cad victime românii: „străinul“, „deratizarea“ sau „detergentul“
Ultima ora! Coronavirusul afecteaza Romania. S-a intamplat in urma cu putin timp! ALERTA MAXIMA
Ultima ora! Coronavirusul afecteaza Romania. S-a intamplat in urma cu putin timp! ALERTA MAXIMA
Unul dintre cele mai mari fluvii din lume este în pericol de a seca. Zeci de milioane de oameni ar putea rămâne fără sursă de apă
Unul dintre cele mai mari fluvii din lume este în pericol de a seca. Zeci de milioane de oameni ar putea rămâne fără ...
Aproape sa fie din nou cel mai bun! Ce nota a primit Ianis Hagi dupa ultimul meci la Rangers si ce scrie presa din Scotia
Aproape sa fie din nou cel mai bun! Ce nota a primit Ianis Hagi dupa ultimul meci la Rangers si ce scrie presa din Scotia
Ce păţeşti dacă spargi un furuncul
Ce păţeşti dacă spargi un furuncul
Ce înseamnă 10:10, 9:15 sau 69 pe înțelesul tuturor?
Ce înseamnă 10:10, 9:15 sau 69 pe înțelesul tuturor?
Poze INTIME cu amanta lui Dan Bittman! Cum arată dezbrăcată femeia care i-a furat mințile
Poze INTIME cu amanta lui Dan Bittman! Cum arată dezbrăcată femeia care i-a furat mințile
VIDEO A murit în direct! Imaginile crunte văzute de telespectatori
VIDEO A murit în direct! Imaginile crunte văzute de telespectatori
BREAKING! Panica provocată de Coronavirus ajunge la Bucureşti
BREAKING! Panica provocată de Coronavirus ajunge la Bucureşti
PEDEAPSA sexuală pe care PUTERNICUL Ginghis Han le-o aplica femeilor care îl enervau
PEDEAPSA sexuală pe care PUTERNICUL Ginghis Han le-o aplica femeilor care îl enervau
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
ŞOC pentru fani! Schimbarea totală SUFERITĂ: ce i s-a întâmplat FOTO
ŞOC pentru fani! Schimbarea totală SUFERITĂ: ce i s-a întâmplat FOTO
Noi informaţii privind femeia suspectă de coronavirus din Buzău! Unde a fost dusă
Noi informaţii privind femeia suspectă de coronavirus din Buzău! Unde a fost dusă
BNR a făcut anunțul! Milioane de români vor fi afectați. Ce se întâmplă chiar astăzi
BNR a făcut anunțul! Milioane de români vor fi afectați. Ce se întâmplă chiar astăzi
ANUNT DE ULTIMA ORA DE LA UNIUNEA EUROPEANA despre CORONAVIRUS: Nu vom mai iesi deloc din case?!
ANUNT DE ULTIMA ORA DE LA UNIUNEA EUROPEANA despre CORONAVIRUS: Nu vom mai iesi deloc din case?!
Situaţia ciudată după explozia de îmbolnăviri din Italia. Ce îi îngrijorează pe oamenii de ştiinţă de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii
Situaţia ciudată după explozia de îmbolnăviri din Italia. Ce îi îngrijorează pe oamenii de ştiinţă de la Organizaţia ...
Scene halucinante la iUmor! Violeta Niculae a renunțat la lenjerie, și-a introdus o trompetă în zona intimă și a cântat. Jurații au fost uimiți: “Nu există așa ceva pe Pământ!”
Scene halucinante la iUmor! Violeta Niculae a renunțat la lenjerie, și-a introdus o trompetă în zona intimă și a cântat. ...
Această tânără a mers cu un bărbat pe o stâncă înaltă pentru o şedinţă foto. Ce a ieşit după aceea este INCREDIBIL [FOTO]
Această tânără a mers cu un bărbat pe o stâncă înaltă pentru o şedinţă foto. Ce a ieşit după aceea este INCREDIBIL ...
Mama a trei copii care a transformat meseria de menajeră într-o afacere cu senzaţii tari şi reguli stricte
Mama a trei copii care a transformat meseria de menajeră într-o afacere cu senzaţii tari şi reguli stricte
Stare de alertă! Un pacient bolnav cu Coronavirus a fugit dintr-un spital din BUCUREȘTI
Stare de alertă! Un pacient bolnav cu Coronavirus a fugit dintr-un spital din BUCUREȘTI
Ce se întâmplă cu corpul uman după ce este infectat cu coronavirus
Ce se întâmplă cu corpul uman după ce este infectat cu coronavirus
APARIȚIE DE SENZAȚIE! Cum arată cizmele de 10k euro purtate de Adelina Pestrițu la Milano Fashion Week
APARIȚIE DE SENZAȚIE! Cum arată cizmele de 10k euro purtate de Adelina Pestrițu la Milano Fashion Week
APARIȚIE BOMBĂ! La 48 de ani arată ca la 20! Cine este DIVA LATINO care a cucerit o lume întreagă
APARIȚIE BOMBĂ! La 48 de ani arată ca la 20! Cine este DIVA LATINO care a cucerit o lume întreagă
Horoscop Camelia Pătrășcanu 24 februarie – 1 martie 2020, emoții mari pentru 3 zodii
Horoscop Camelia Pătrășcanu 24 februarie – 1 martie 2020, emoții mari pentru 3 zodii
Care sunt piesele care pică cel mai des la o MAȘINĂ ELECTRICĂ? N-are nicio legătură cu mașinile normale
Care sunt piesele care pică cel mai des la o MAȘINĂ ELECTRICĂ? N-are nicio legătură cu mașinile normale
Daniela Crudu, UMILITĂ GRAV, după ce s-a întors la iubitul care a călcat-o în picioare: "Aşa trebuie, bătute!"
Daniela Crudu, UMILITĂ GRAV, după ce s-a întors la iubitul care a călcat-o în picioare: "Aşa trebuie, bătute!"
Carmen Brumă, FOTOGRAFIATĂ DEZBRĂCATĂ la munte. Vedeta a recunoscut că nu Mircea Badea a pozat-o așa: 'El mi-a făcut multe altele'
Carmen Brumă, FOTOGRAFIATĂ DEZBRĂCATĂ la munte. Vedeta a recunoscut că nu Mircea Badea a pozat-o așa: 'El mi-a făcut ...
Nutriţionistul Wasim Nazer: ”Bărbaţii trebuie să bea mai multă apă decât femeile”
Nutriţionistul Wasim Nazer: ”Bărbaţii trebuie să bea mai multă apă decât femeile”