Revanșa Rusiei. Echipa României la floretă masculin, eliminată după primul duel

Revanșa Rusiei. Echipa României la floretă masculin, eliminată după primul duel
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Echipa României, formată din Radu Dărăban, Valentin Niță, Iulian Teacă și Teofil Moisuc – rezervă, a fost eliminată de Rusia, scor 21-45, în primul tur al probei de floretă masculin, în penultima zi a Campionatului European de scrimă, de la Strasbourg.

Rusia a echilibrat balanța în disputa cu România, ducând scorul general la 1-1 în duelurile echipelor la Europenele din Franța. Joi seara, „cvartetul” feminin condus de Octavian Zidaru câștiga medalia de aur la spadă feminin, chiar în fața liderelor din Cupa Mondială. Cu doi sportivi între primii 20 de floretiști ai lumii, Alexey Cheremisinov (locul 6 în clasamentul general al Cupei Mondiale) și Dmitry Rigin (locul 18), rușii au dominat duelul, adjudecându-și opt dintre cele nouă schimburi.

Radu Dărăban, cel mai bine clasat dintre tricolori în competiția individuală disputată luni, a punctat de 12 ori pe tabelă, obținând și singura mini-victorie tricoloră, în releul al cincilea, în fața mult mai tânărului Timur Safin, cel care îl eliminase în turul secund, la individual, cu 7-5.

Rusia, a treia favorită a competiției, s-a calificat astfel în sferturile de finală, acolo unde va intra pe planșă împotriva Marii Britanii. În ultima zi a Campionatelor Europene de scrimă – sâmbătă, 14 iunie, România trage în probele pe echipă la floretă feminin și sabie masculin.

2 medalii a obținut România la Strasbourg, în Franța – ambele în competiția feminină de spadă: bronz la individual prin Simona Gherman și aur la echipe

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen