ProSport LIVE 2 iulie. VIDEO | Costel Gâlcă a dat cărțile pe față: „Nu regret nimic!” Totul despre sezonul în care Steaua a reușit tripla

  • Publicat:
  • Actualizat:

Costin Ștucan vă așteaptă în fiecare zi, de luni până joi, de la 10:30, la ProSport LIVE, primul și singurul talk-show pe teme sportive din online-ul românesc.

Invitatul ediției de joi, 2 iulie, a fost  Costel Gâlcă, fostul antrenor al Stelei. Tehnicianul a vorbit despre situația în care a fost pus la finalul campionatului trecut când deși a câștigat toate trofeele puse în joc nu i s-a propus prelungirea contractului, despre cele mai tensionate momente pe care a fost nevoit să le gestioneze în vestiarul echipei campioane și despre planurile sale de viitor.

Urmărește emisiunea în playerul video

ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.

La ProSport LIVE ne vom bucura împreună pentru performanțele obținute de sportul românesc, vom analiza din toate punctele de vedere cele mai importante competiții, vom critica desele derapaje ale personajelor din sportul românesc și ne vom distra pe seama lor, atunci când este cazul.  Iar pe voi vă așteptăm să participați la realizarea emisiunii din toate punctele de vedere: cu texte, opinii, fotografii sau clipuri video și chiar intervenții LIVE prin Skype, Google Hangouts, FaceTime sau Whatsapp. În fiecare ediție a emisiunii sunteți invitați să comentați cu reporterii ProSport evenimentele zilei.

Nu rata ProSport LIVE, de luni până joi, de la 10:30, pe www.prosport.ro!

Delia Matache, cu totul la vedere. Imagini 'perverse' la piscină

Medic: OMS a intrat în panică, văzând cerbicia dacilor liberi, de la vlădică la opincă. Clocim o tulpină autohtonă

Uciderea deputatului conservator David Amess, calificată drept act terorist

Gigi Becali s-a răzgândit! Schimbarea recentă apărută în viața patronului FCSB: „Am încercat asta, dar nu se poate!”

Pedeapsa primită de șoferița din Buzău care a lovit intenționat un polițist pe motocicletă - VIDEO

Elev decedat, vaccinat cu prima doză și diagnosticat cu COVID

Anamaria Prodan a făcut MARELE ANUNŢ cu lacrimi în ochi. Este cutremur în showbiz

Ora de iarnă 2021. Ziua a fost schimbată față de anul trecut

Dieta antiinflamatorie. Alimentele care luptă cu îmbătrânirea, durerea și bolile cronice

I se spunea CĂLĂUL și a fost cel mai mare CRIMINAL al tuturor timpurilor. Cum a gândit SOLUȚIA FINALĂ pentru a...

Fiica unui mare sportiv era live când s-a întâmplat „dezastrul”. Fanii au încremenit, iar ea a crezut că moare de rușine

Gina Pistol și-a luat fetița și A PLECAT din casa lui Smiley!

Anamaria Prodan, în LACRIMI la TV! E DISTRUSĂ! 'Mi-a cerut să renunț la numele de Reghecampf

KLAUS IOHANNIS detonează bomba pe scena politică! Decizia pe care ar fi luat-o președintele României (SURSE)

Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic

10 fructe și legume pe care nu merită să le cumpărăm BIO. Recomandarea Mihaelei Bilic

S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Marți, 19 octombrie: Selecție de produse aflate la promoție în magazinele Dedeman

VIDEO Trucuri pentru a avea mai multe locuri în avion

BANCUL ZILEI – Fetele de măritat și detaliile picante din dormitor

Djokovici, scârbit de ce a ajuns lumea: Discurs acid al sârbului despre vaccinare

O multinaţionala americană se extinde agresiv în România. ”Vrem sa ne dublam numărul de angajaţi în următoarele 6 luni”

Pompieri, chemați să salveze o femeie care atârna de o stâncă. Au rămas perplecși la fața locului

Anamaria Prodan, atac dur la iubita lui Laurențiu Reghecampf. Sexy impresara a răbufnit:
Anamaria Prodan, atac dur la iubita lui Laurențiu Reghecampf. Sexy impresara a răbufnit: "Ea nu vrea scandal în presă, dar era la tv că era violată"
Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța

5 modele de mașini păguboase pe care nu trebuie să le cumperi niciodată, indiferent cât de ieftine sunt!

FOTO. Loredana Groza, noi imagini controversate! Cum s-a lăsat pozată și filmată cântăreața

FOTO. Dana Săvuică, imagini interzise cardiacilor, la 51 de ani! Cum arată în costum de baie