ProSport Headlines: Mircea Lucescu negociază cu Galatasaray, Infantino în vizită în Rusia iar Simona Halep se pregătește de turneul de la Stuttgart

Highlight
Turcii dau ca sigură revenirea lui Mircea Lucescu la Galatasaray, după ce acesta ar fi bătut palma cu președintele Dursun Ozbek.  Negocierile sunt într-un stadiu atât de avansat încât Lucescu și-a ales și colaboratorii, iar unul dintre aceștia este fiul său, Răzvan Lucescu, în acest moment antrenor în Grecia, la Skoda Xanthi. În vârstă de 70 de ani, Mircea Lucescu ar reveni astfel în Turcia după 12 ani petrecuți pe banca lui Șahtior Donețk, unde a cucerit până acum 21 de trofee, printre care și Cupa UEFA.
 
Gianni Infantino, a declarat că este impresionat de stadiul pregătirilor pentru Campionatul Mondial de fotbal din 2018. Aflat la prima vizita in Rusia in calitate de presedinte Fifa, Infantino a început cu o inspecție a stadionului Luzhniki din Moscova, unde a primit un raport privind progresul lucrărilor de renovare a arenei care va găzdui meciul de deschidere și finala Campionatului Mondial din 2018. Infantino s-a întâlnit cu primarul Moscovei, principalele subiecte de discuții fiind dezvoltarea fotbalului din Rusia și oportunitățile oferite de îmbunătățirea infrastructurii pentru Campionatul Mondial.
 
Simona Halep merge la Stuttgart după eșecul suferit alături de naționala României în Fed Cup, iar jucătoarea în vârstă de 24 de ani nu va avea o misiune ușoară în Germania. Simona este calificată direct în turul secund, datorită statutului de favorită 4, acolo unde se va duela cu Anastasia Pavliucenkova sau cu o sportivă venită din calificări. Halep se poate întâlni cu a doua favorită, Kerber, în marea finală, în timp ce favorita principală, Agnieszka Radwanska îi poate fi adversară în semifinale.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania