Prince Boateng pleacă de la Barcelona. Ce se întâmplă cu el din vară

Prince Boateng pleacă de la Barcelona. Ce se întâmplă cu el din vară
Prince Boateng pleacă de la Barcelona. Ce se întâmplă cu el din vară

Kevin-Prince Boateng (32 de ani) a fost de la bun început o soluție de avarie pentru Barcelona. Detaliu observat și din decizia luată de clubul catalan, care nu va activa clauza de cumpărare, de la Sassuolo.

Barcelona l-a adus pe mijlocaș la începutul anului, pentru un milion de euro. Înțelegerea dintre cluburi preciza că spaniolii îl pot cumpăra definitiv în schimbul unei sume substanțiale de bani, dar din iunie se va întoarce în Serie A. Cele 4 meciuri în care a jucat nu l-au convins pe Ernesto Valverde că merită să rămână, dar experiența din La Liga a fost de bun augur în privința palmaresului fotbalistului. Și-a trecut în cont al doilea titlu al carierei, după cel din 2011, cu AC Milan.

  • Boateng mai are în C.V. o Cupă a Ligii Angliei (cu Tottenham; 2008), o Supercupă a Italiei (cu AC Milan; 2012) și o Cupă a Germaniei (cu Eintracht Frankfurt; 2018).

Boateng a schimbat foarte multe echipe în carieră. A jucat în cele mai puternice campionate din lume, fiind legitimat la echipe mari, precum Tottenham, Borussia Dortmund, AC Milan sau Schalke 04.

Transfermarkt îi oferă o cotă de piață de 8 milioane de euro.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]