Prețuri la CM: cât costă o bere, un suc sau un cheeseburger pe stadioanele de la Mondialul din Brazilia

Prețuri la CM: cât costă o bere, un suc sau un cheeseburger pe stadioanele de la Mondialul din Brazilia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

  • Potrivit agenției „Moody”s”, FIFA va încasa aproape 9 milioane de euro doar de pe urma berii vândute pe stadioanele care găzduiesc meciuri la Campionatul Mondial 2014

Unul dintre punctele slabe ale Mondialului din Qatar, care va avea loc în 2022, va fi interzicerea băuturilor alcoolice pe stadioanele care vor organiza turneul. Din acest punct de vedere, FIFA va pierde cel puțin 8 milioane de euro, sumă pe care a încasat-o la finalul Mondialului din Africa de Sud, de pe urma vânzărilor de bere în timpul meciurilor. Iar estimările pentru Campionatul Mondial din Brazilia sunt și mai mari! Potrivit unui studiu realizat de compania Moody, vânzările de bere din țara sud-americană vor crește cu 2% pe durata Mondialului, grosul urmând să fie înregistrat pe cele 12 stadioane pe care vor avea loc cele 64 de partide. Practic, FIFA se poate aștepta să câștige circa 8,9 milioane de euro din vânzările de băuturi alcoolice în timpul jocurilor.

O BERE LA MONDIAL COSTĂ‚ APROAPE 19 LEI

Însă cât costă o bere pe fiecare arenă? Potrivit anunțului oficial făcut de FIFA, costul unui pahar de bere Budweiser este de 8 reais, adică circa 18,61 lei.  Mai ieftin este un pahar de Cerveja Brahma, o bere braziliană, care costă doar 14,32 de lei. Însă oferta pentru mâncare și băuturi răcoritoare la Mondialul carioca este mult mai variată decât la celelalte turnee finale. Spre exemplu, un pahar de 600 de mililitri de Coca Cola, Sprite sau Fanta costă doar 11,4 lei. Adică cu doar 4,4 lei mai mult decât a costat un pahar de răcoritoare la finala Cupei României, în condițiile în care paharul la meciul dintre Steaua București și Astra Giurgiu era de doar 400 de mililitri.

La capitolul mâncare, organizatorii vor pune la dispoziția spectatorilor un meniu de tip fast-food destul de diversificat. Cel mai scump este un dublu-cheeseburger, care costă 13 reais, adică 18,61 lei, în timp ce o porție de cartofi prăjiți va costa 8 reais, echivalentul a 11,4 lei. Tot 8 reais vor costa și o porție de 150 de grame de nachos sau o porție de alune prăjite. Interesant este că în meniul propus suporterilor la CM 2014 există și mâncăruri tradiționale, mai exact carne de pui, de porc și de vită gătită în stil brazilian, care va costa 15 reais, adică 21,48 lei.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care e cel mai bun atacant al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri