(P) Pariuri pe Game of Thrones. Ce crezi că urmează să se întâmple?

(P) Pariuri pe Game of Thrones. Ce crezi că urmează să se întâmple?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Serialul care a făcut furori în întreaga lume se apropie de final.

Milioane de fani au urmărit cu sufletul la gură aventurile personajelor, au trăit alături de acestea momente triste, scene de luptă grandioase, intrigi și situații în care dragostea și ura s-au amestecat.

O antipatizezi pe Cersei? Îți place de Jon Snow, Arya Stark sau Daenerys Targaryen? Cu siguranță fiecare fan al serialului și-a ales favoriții și a trăit episoade mai intens decât meciurile echipelor de fotbal preferate.

Producătorii ne-au demonstrat că deznodământul e foarte greu de anticipat, iar fiecare dintre noi ne-am proiectat propriile scenarii. 

Fortuna îți oferă ocazia de a „intra” în mintea creatorilor serialului. Nu așa cum Bran Stark îl putea controla pe Hodor 🙂, însă poți paria și verifica dacă teoriile tale sunt corecte. Sau fiind un serial care naște multe pasiuni, pur și simplu poți alege emoțional 🙂.

Cine iese învingător?

Una dintre cele mai mari dileme a fost rezolvată: The Night King a fost omorât de către Arya, astfel că umblătorii albi au ieșit din „joc”. Însă concluziile sunt departe a fi trase.

Care dintre personajele principale va muri până la final? Cine moare primul? Cine o va omorî pe Cersei? Alege opțiunile tale și pariază AICI pe cel mai urmărit serial din toate timpurile!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Obligatoriu până pe 25 mai. Decizie pentru proprietarii de apartamente din România
Obligatoriu până pe 25 mai. Decizie pentru proprietarii de apartamente din România
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…