OFICIAL | Autoritățile au găsit urme de cocaină în sângele lui Lamar Odom

OFICIAL | Autoritățile au găsit urme de cocaină în sângele lui Lamar Odom
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lamar Odom, fost baschetbalist la Los Angeles Lakers, ține primele pagini ale ziarelor din Statele Unite încă de la mijlocul acestei luni după ce a fost spitalizat în regim de urgență din motive mai puțin obișnuite pentru un fost sportiv de top. Odom a fost găsit fără cunoștință într-un bordel din Nevada și chiar dacă medicii erau la început rezervați în ceea ce privește șansele lui de supraviețuire, situația pare să se fi îmbunătățit între timp. Chiar dacă până acum informațiile oficiale erau că Lamar Odom ar fi consumat doar un medicament din plante, înlocuitor pentru Viagra, se pare că probleme mult mai grave.

Biroul Șerifului din Nye County a primit rezultatele analizelor de sânge pe care spitalul din Las Vegas i le-a făcut lui Lamar Odom, iar TMZ susține faptul că în ele se vede faptul că baschetbalistul a consumat cocaină. Potrivit sursei citate, există și o veste bună pentru sportiv. Chiar dacă va fi trimis în judecată este foarte puțin probabil că va fi trimis în spatele gratiilor. Deși posesia de cocaină se pedepsește cu închisoare între 1 și 4 ani, cei care se află la prima abatere vor primi pedepse mult mai blânde, astfel că Lamar Odom ar putea scăpa doar cu o internare la o clinică de specialitate unde să scape de nocivul obicei.

 
Cristian Scutariu / Redactor
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen