Neymar scrie istorie la Campionatul Mondial: Maradona și Ronaldo au mai reușit o asemenea performanță la turneul final

Neymar scrie istorie la Campionatul Mondial: Maradona și Ronaldo au mai reușit o asemenea performanță la turneul final
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Neymar, fotbalistul în care Brazilia își pune cele mai mult speranțe la actuala ediție a Campionatului Mondial, nu dezamăgește așteptările fanilor. Spre deosebire de alte staturi precum Ronaldo sau Gerrard, jucătorul Barcelonei își ajută echipa și contribuie din plin la succesele naționalei.


După cele două goluri reușite în meciul de deschidere, cu Croația, Neymar a marcat de două ori și în ultima confruntare din Grupa A. Neymar a deschis scorul în minutul 17 contra Camerunului și a dublat avantajul echipei sale în minutul 35. Prin evoluțiile sale, Neymar și-a câștigat un loc în statisticile Campionatului Mondial: brazilianul se alătură astfel unor nume uriașe precum Maradona sau Ronaldo care au reușit tot atâtea „duble” la edițiile din 1986, respectiv 2002.

De asemenea, Neymar a urcat locul șase în clasamentul marcatorilor all-time ai Braziliei. Fotbalistul în vârstă de doar 22 de ani a marcat până acum 35 de goluri în 52 de meciuri și este depășit doar de Pele, Zico, Ronaldo, Romario și Bebeto. Neymar mai are nevoie de 5 goluri pentru a-l depăși pe Bebeto.

Neymar a fost înlocuit cu Willian (min. 72) în meciul contra Camerunului.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen