Mesajele sfâșietoare postate pe Twitter de mama lui Cristiano Ronaldo, după ce fiul ei a fost accidentat de Payet

Dolores Aveiro, mama lui Cristiano Ronaldo, a fost revoltată de intrarea lui Payet la fiul său, în urma căreia portughezul a fost schimbat în minutul 25. Dolores Aveiro spune că a fost foarte dureros să-și vadă fiul suferind.

Payet i-a stricat seara lui Cristiano Ronaldo, una în care starul lui Real Madrid spera să câștige primul trofeu cu naționala țării sale. În minutul 8, Payet a intrat dur la adversarul său și Ronaldo a acuzat dureri mari la genunchi. După mai multe încercări ale medicilor de a-l pune pe picioare, Ronaldo a cerut schimbare în minutul 25.

Jucătorul de 31 de ani a părăsit terenul în hohote de plâns. O imagine care a afectat-o extrem de mult pe Dolores Aveiro, care a fost în tribune la această finală. Într-un prim mesaj, Dolores Aveiro l-a mustrat pe Payet pentru gestul său : „Nu pot să-mi văd fiul așa. Fotbalul înseamnă să lovești mingea cu piciorul, nu să rănești adversarul”, a scris mama lui Ronaldo pe contul ei de Twitter.

Ulterior, Dolores a revenit cu un alt mesaj, la care a atașat o imagine cu Ronaldo condus spre vestiare: „Această imagine pentru mine este foarte dureroasă, el a vrut foarte mult să rămână pe teren până la finalul meciului”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]