Londra, a doua casă pentru Horia, după trei finale la Wimbledon:** „Vreau să-l bat pe Robert!”

Londra, a doua casă pentru Horia, după trei finale la Wimbledon:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Londra, a doua casă pentru Horia, după trei finale la Wimbledon
Tecău promite să facă pereche și în circuitul profesionist cu Irina Begu

În urmă cu cinci ani, Horia Tecău renunța să mai joace la simplu și alegea, cu lejeritatea unui om conștient de capacitățile sale, turneele de dublu. Ion Țiriac și Ilie Năstase l-au sfătuit să își considere opțiunile și să revină asupra deciziei. I-a ascultat, dar i-a refuzat. Între timp, a depășit granița milionului de euro în tenis și anul acesta a jucat a treia finală la Wimbledon. A pierdut-o, dar nu a transformat eșecul britanic într-o dramă. Uriașul de 1,93 de metri are, până la urmă, 13 turnee câștigate, dintre care unul de Grand Slam – Australian Open-ul din urmă cu câteva luni la dublu mixt – și doar 11 pierdute. Ultimul act de la Wimbledon reprezintă, într-adevăr, încercarea carierei. În ultimii ani, Horia Tecău și partenerul său de dublu, suedezul Robert Lindstedt, au ajuns de trei ori în finala jucată pe iarba londoneză și de fiecare dată au trebuit să se mulțumească cu trofeul rezervat învinșilor. Acum, tot la Londra, pentru Horia începe un nou drum.

Te-a cuprins spiritul olimpic?
Este ceva formidabil, sunt extrem de entuziasmat. Este ceva nemaipomenit când mergi la masă și stai alături de sportivi renumiți. Sunt mândru că am apucat să-i cunosc și pe ceilalți membri ai delegației României. Eu n-am avut unde să relaționez cu ei, îi cunosc din mass-media, dar acum mă bucur că toți facem o echipă.

Ce semnificație are pentru tine Londra?
Are o simbolistică specială, dincolo de faptul că e un oraș superb. Chiar din perioada junioratului am avut rezultate bune aici și mă bucur că la vârsta pe care o am acum (n.r. 27 ani) am reușit să fac parte din familia olimpică a României. Londra nu înseamnă pentru mine doar iarba de la Wimbledon, trăirile pe care le-am avut în finalele jucate acolo, ci și Arena O2, în care am pătruns odată cu Turneul Campionilor de la sfârșitul anului 2011. De fiecare dată mă întorc cu inima deschisă și toate lucrurile bune care mi s-au întâmplat de-a lungul anilor îmi oferă o premoniție: că mă voi exprima la un nivel maxim, cât și colegii mei, Adrian Ungur, la dublu, și Irina Begu, la mixt.

Pe fundal, în curtea satului olimpic se aude melodia Don’t stop me now! (Nu mă opri acum) a celor de la Queen.

Horia, din boxele ceremoniei de ridicare a drapelelor răsună acordurile unei melodii celebre…
Nu știu dacă mă vor opri sau nu repede adversarii noștri, dar sunt sigur că vor face mari eforturi ca să ne blocheze din cursa noastră.

Unde anticipezi că îți va fi mai greu, la dublu sau la dublu-mixt?
Dublu-mixt e puțin mai imprevizibil. La dublu masculin am deja un partener stabil de ani de zile, pe Robert Lindstedt. Ne cunoaștem foarte bine și ne completăm reciproc. Știm cum să acoperim terenul, cum să returnăm în așa fel încât să adunăm cât mai multe puncte. E adevărat, acum joc alături cu Adrian Ungur, dar mă înțeleg și cu el ca și când am fi avut multe meciuri împreună. La dublu-mixt, în schimb, trebuie să improvizezi pentru că o fată, de obicei, acoperă mai puțin terenul. Trebuie să te miști mai mult și să posezi o intuiție peste adversarii tăi. La dublu mixt, chiar dacă m-am impus la Australian Open cu Bethanie Mattek-Sands, nu pot declara că am experiența necesară pentru a ne oferi constanța care să mă facă să urc în fazele superioare ale turneelor mari. Nu am găsit încă o formulă câștigătoare.

Dacă ai câștiga medalia de aur cu Irina Begu, ai mai juca Australian Open cu Bethanie Mattek-Sands?
(Râde!) În primul rând sper să joc bine, să avansăm pe tablou. Iar dacă voi câștiga o medalie alături de Irina, atunci cu siguranță în circuitul mondial va exista un dublu românesc puternic pe viitor.

Ce ți-a spus Robert înainte de JO și ce i-ai transmis tu?
I-am spus lui Robert că dacă ne vom întâlni voi încerca să-l bat și apoi îl voi consola. Va fi foarte ciudat să-l văd de partea cealaltă a fileului. Va conta mai puțin la Jocurile Olimpice faptul că noi suntem parteneri. Aici este vorba de România și mă voi lupta pentru fiecare punct ca să-i fac fericiți nu numai pe iubitorii tenisului din țară, dar și pe fanii altor sporturi. Suntem un tot unitar, iar gândurile mele bune și aplauzele le voi orienta către toți colegii mei de aici.

Pentru cine vor fi mai mari emoțiile, pentru tine sau pentru mama ta, care va fi în tribună?
Sunt obișnuit să evoluez cu părinții în tribune, astfel că vor lipsi emoțiile. Cred că mama va avea emoții, având în vedere că joc în premieră la Jocurile Olimpice.

După câteva zile petrecute aici simți deja că vrei să te califici la Rio?
Acum voi lua meciurile pas cu pas, mă voi bucura de aceste zile, dar pot să afirm cu toată puterea mea că o să-mi pun dorința de a participa și la competiția din Brazilia. Pentru un om din tenis, Jocurile Olimpice vin ca o confirmare a valorii sau a bucuriei imense.


8 este cea mai înaltă poziție ocupată de Horia Tecău în clasamentul ATP până în acest moment

142 de victorii a înregistrat Horia Tecău atât la simplu, cât și la dublu


90 de minute până la Wimbledon
Horia Tecău și ceilalți patru reprezentanți ai sportului alb, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Simona Halep și Adrian Ungur, se înarmează în fiecare zi cu un bagaj de răbdare pentru a ajunge în baza de la Wimbledon, complex în care-și desfășoară zilnic antrenamentele. „Mergem cu shuttleuri, dar traficul este supraaglomerat, parcurgem distanța în aproape o oră și jumătate, deci în total pierdem cam trei ore pe drum”, spun tenismenii români. Dacă ar evita traficul și ar alege transportul cu metroul, lucrurile s-ar complica, pentru că din Satul Olimpic (stația Stanford) până la Wimbledon, drumul s-ar acoperi într-o oră, iar de la cea mai apropiată stație de metrou ar mai fi de mers pe jos încă 40 de minute.

TRAGE LA DOUĂ‚ CAPETE
Begu: „Am mai jucat dublu-mixt, dar niciodată cu Horia”

Horia Tecău, câștigător alături de Bethanie Matek-Sands la Australian Open, va face pereche în proba de dublu-mixt cu Irina Begu, revelația anului trecut în viziunea WTA. „Eu am mai jucat în această probă, dar niciodată cu Horia. Sunt sigură că ne vom completa perfect bazându-ne pe armele noastre forte. La medalie nu ne gândim deocamdată, luăm totul pas cu pas! Tenisul e extrem de spectaculos la dublu mixt și vă invităm să ne țineți pumnii și să nu ratați meciurile noastre”, ne-a declarat eleva antrenorului Marius Comănescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai tari memeuri
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?
Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…