„Leii” britanici, în fața primului mare test de la EURO 2016. Roy Hodgson îi amenință pe islandezi: „Trebuie să fim nemiloși!”

"Leii" britanici, în fața primului mare test de la EURO 2016. Roy Hodgson îi amenință pe islandezi: "Trebuie să fim nemiloși!"
  • Anglia – Islanda se conturează ca o optime dezechilibrată din punct de vedere valoric, dar și a tradiției fotbalistice dintre cele două țări. Totuși, Roy Hodgson, selecționerul echipei lui Rooney, anunță că își va lua toate măsurile pentru a trece de Islanda, națională aflată la prima participare la un turneu final.

În conferința de presă premergătoare meciului, care va începe astăzi de la ora 22:00, Roy Hodgson a jucat cu toate armele pe masă și a ținut să precizeze că partida este una de totul sau nimic: „Trebuie să fim nemiloși. Totul se rezumă la a continua sau a pleca acasă. Am fost duri cu noi, de aceea suntem și foarte concentrați pe ce avem de făcut”
Anglia a reușit doar o victorie (2-1 cu Țara Galilor) la turneul final din Franța și a remizat de două ori (0-0 cu Slovacia) și (1-1 cu Rusia). Presiunea rezultatelor nesatisfăcătoare se resimte în tabăra engleză. Selecționerul de 68 de ani și-a asumat rezultatele echipei din grupă: „Nu contează daca noi, din prespectiva noastră, jucăm bine. Ceea ce contează e că nu am câștigat, iar criticile sunt pe bună dreptate. Nu o să fie un meci ușor”.
De rezultatul naționalei Angliei se leagă și destinul lui Hodgson pe banca tehnică a echipei, iar Federația Engleză de Fotbal l-a anunțat acest lucru. Contractul său va fi renegociat doar dacă echipa va ajunge într-o fază superioară a competiției.
Deși vede o colaborare pe viitor cu naționala Angliei, Hodgson mai are contract doar până la sfârșitul EURO 2016.

Articol scris de Dan Mirea
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri