Jose Mourinho și-a acceptat sentința: un an de închisoare și amendă de două milioane de euro

Fostul antrenor al echipei Manchester United, Jose Mourinho, a fost condamnat la un an de închisoare fiind acuzat de Fiscul din Spania că nu ar fi declarat venituri de imagine și implicit nu a plătit impozitul pe acestea, în perioada când acesta era pe banca tehnică a lui Real Madrid, 2011-2012.
Jose Mourinho și-a acceptat sentința: un an de închisoare și amendă de două milioane de euro

Fostul antrenor al echipei Manchester United, Jose Mourinho, a fost condamnat la un an de închisoare fiind acuzat de Fiscul din Spania că nu ar fi declarat venituri de imagine și implicit nu a plătit impozitul pe acestea, în perioada când acesta era pe banca tehnică a lui Real Madrid, 2011-2012.

Potrivit bbc.com, tehnicianul portughez datorează statului iberic 3,3 milioane de euro.

Astfel, în urma deciziei judecătorești, Mourinho a primit un an de închisoare, dar nu va petrece niciun minut în spatele gratiilor pentru că în Spania, pedeapsa de până la doi ani de închisoare nu este cu executare. În schimb, antrenorul lusitan va fi nevoit să plătească două milioane de euro spaniolilor.

Conform site-ului independent.co.uk, reprezentanții lui Mourinho, Gestifute Media, au declarat că antrenorul portughez ar fi plătit mai mult de 26 de milioane de euro pe taxe statului spaniol, ceea ce înseamnă mai mult de 41% din veniturile obținute de acesta, în perioada petrecută în Spania, între 2010 și 2013.

 

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania