Încă un mare scandal la Mondial. Revelația turneului e acuzată de dopaj: „Încalcă regulile, e înspăimântător!” Prima reacție a FIFA

Încă un mare scandal la Mondial. Revelația turneului e acuzată de dopaj:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Evoluțiile foarte bune ale naționalei Rusiei (5-0 cu Arabia Saudită și 3-1 cu Egipt) la Cupa Mondială trezesc suspiciuni la cel mai înalt. Travis Tygart, șeful agenției anti-drog din Statele Unite, a lansat, duminică, un atac direct asupra rușilor, despre care spune că trebuie testați suplimentar față de restul naționalelor prezente la turneul final.

Între Rusia și Statele Unite ale Americii există un război deschis pe seama problemelor de dopaj din țara lui Vladimir Putin, iar totul a culminat cu interzicerea ex-sovieticilor la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2018, după ce s-a descoperit că Moscova gira tacit un sistem de dopaj în masă în care erau implicați peste 1.000 de sportivi, printre care și fotbaliști. Iar trecutul apropiat bântuie naționala lui Stanislav Chercheșov, care e lider în Grupa A și se pregătește de un meci de foc, cu Uruguay, pentru a afla dacă termină prima sau a doua.

Rușii formează echipa care a alergat cei mai mulți kilometri în primele meciuri de la Mondial, iar performanțele îl îngrijorează pe Travis Tygart (47 de ani): „Rusia nu ar trebui să găzduiască Mondialul! E clar că ei încalcă regulile. Sunt mulți oameni frustrați din această cauză, dar e prea târziu pentru a mai face ceva în privința asta. Dar măcar trimitem un mesaj sporivilor curați. Jucătorii ruși ar trebui supuși unor teste de mai mare acuratețe. O creștere atât e bruscă a prestațiilor acestora are nevoie de o monitorizare atentă pentru a garanta publicului corectitudinea competiției”, a spus șeful USADA (Agenția Americană Anti-Drog), care nu s-a ferit nici să indice că gruparea de hackeri Fancy Bears ar putea manipula probele de urină ale adversarilor naționalei Rusiei: „Acești hackeri sunt conduși de guvernul Rusiei. Sunt sportivi care se tem pentru testele lor, e un moment înspăimântător pentru ei”.

Rușii se apără ironic, FIFA nu se implică

Iar acuzațiile lui Travis Tygart au atras o primă replică din partea medicului naționalei Rusiei, Eduard Nezulgov, care a dat garanții că reprezentanții gazdelor turneului final au fost controlați în amănunt: „Noi am fost testați mai des decât englezii. Sunt gata să pariez o stică cu lapte că englezii nu au primit atâtea teste”, a spus Nezulgov.

În timp ce americanii își fac griji că rușii ar putea fenta sistemul anti-doping la turneul pe care-l organizează, englezii de la The Guardian au încercat să afle de la FIFA dacă există probleme cu vreun jucător care participă la Campionatul Mondial. Iar forul mondial a răspuns scurt: „Nu există suficiente probe care să ducă la deschiderea unei anchete împotriva unui jucător sau a unei echipe”, s-a rezumat să transmită FIFA.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen