Georgeta Andrunache, în lacrimi:** „Am ajuns rușinea națiunii”

Cvintupla campioană olimpică a fost deranjată de comentariile venite de la oamenii din țară
Georgeta Andrunache, în lacrimi:** "Am ajuns rușinea națiunii"

Andrunache: „Ne-am câștigat dreptul de a merge la Londra”

Georgeta Andrunache nu și-a apuizat lacrimile nici ieri, la aproape 24 de ore după ce s-a clasat pe locul cinci în finala de două rame, alături de colega ei, Viorica Susanu. De data aceasta, supărarea i-a fost provocată de unele comentarii făcute în țară după ratarea podiumului în proba unde dețineam titlul olimpic la ultimele două ediții. „Cum să nu fiu supărată? Cum să nu mă consum, când știu cât am tras să revin și cât mi-am dorit o medalie ca de final de carieră? Acum văd că am ajuns rușinea națiunii!”, a spus în timp ce pe obraji i se rostogoleau lacrimi.
Una dintre acuze a fost legată de faptul că nu le-ar fi lăsat sportivele mai tinere să tragă pentru Olimpiadă. Până la reîntoarcerea lor în sportul de performanță, titulare la două rame au fost Nicoleta Albu și Camelia Lupașcu, campioane europene în 2010 și în 2011. „Aceste vorbe mă deranjează cel mai mult. Noi în ultimii doi ani am fost într-o permanență selecție, iar decizia a fost ca în barca aceasta să rămână cele mai bune. Nu am dat pe nimeni laoparte, ne-am câștigat dreptul de a merge la Londra”, a explicat cvintupla campioană olimpică.

„Am fost înscrise doar cu șase luni înainte”
Andrunache mai spune că s-ar putea găsi explicații pentru faptul că ea și Susanu au ratat podiumul, dar că nu este cazul să le detalieze. „Am început târziu pregătirea, iar anul trecut n-am participat la competiții, pentru că a trebuit să fim înscrise cu șase luni înainte de Olimpiadă”. Întrebată cine trebuia să o înscrie mai devreme și de ce nu s-a întâmplat acest lucru, canotoarea a replicat: „Nu știu, nu e treaba mea. Oricum, au mai fost cazuri de sportivi care n-au reușit la Jocurile Olimpice. Se mai întâmplă”. Declarațiile ei au deranjat-o pe Lipă. „Nu spune adevărul. Nu din cauza asta n-a concurat anul trecut, iar ea știe”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania