Galezii nu-și revin după lovitura aplicată de Sturridge în minutul 90+2. Chris Coleman: „Suntem absolut devastați”

Galezii nu-și revin după lovitura aplicată de Sturridge în minutul 90+2. Chris Coleman:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chris Coleman, selecționerul Țării Galilor, a declarat, joi, după înfrângerea galezilor în meciul cu Anglia de la Euro 2016, scor 1-2, că ideea unui „duel al Marii Britanii” le-a distras jucătorilor săi atenția de la planul de joc, iar Gareth Bale a fost izolat în atac, notează cotidianul Mirror.

Gareth Bale a vorbit despre „mândrie și pasiune pentru țară” înaintea meciului cu Anglia, dar cuvintele lui se pare că au avut efectul invers, potrivit selecționerului galez.

„Contextul acestui meci ne-a afectat puțin. Toată lumea l-a pus în centrul atenției, pentru că era Bătălia pentru Marea Britanie. Nu am jucat așa cum putem, în mod normal avem posesie mai bună. Ne-am grăbit deseori, în loc să ținem mingea, le-au oferit-o Angliei de prea multe ori. Este singura critică pe care o adresez echipei. În plus, Bale a fost deseori izolat. E păcat, pentru că Gareth a jucat foarte bine, s-a luptat tot meciul.

Știam că împotriva unei echipe bune sunt perioade de joc când trebuie să reziști presiunii, dar nu a fost așa, pentru că noi câștigam mingea și nu știam ce să facem cu ea, o făceam cadou adversarilor. Au fost extrem de dezamăgit, cum mi s-a întâmplat rareori în carieră, după golul lui Sturridge. Suntem absolut devastați, este un moment dificil, dar trebuie să ne revenim. Ce nu te ucide te face mai puternic. Este un turneu de fotbal, trebuie să fim pregătiți pentru următoarea provocare. Mai avem 90 de minute, trebuie să muncim”, a declarat Chris Coleman după meci, potrivit sursei citate.

Naționala Angliei a învins, joi, scor 2-1, prima reprezentativă a Țării Galilor, într-un meci din cadrul grupei B a Campionatului European, disputat la Lens, pe stadionul Bollaert-Delelis. Au marcat Vardy (56′) și Sturridge (90+2′) pentru câștigători, în timp ce reușita învinșilor a fost semnată de Bale (42′).

După două runde, Țara Galilor ocupă locul 2 în grupa B de la Campionatul European, cu 3 puncte. Pe 20 iunie, galezii îi vor înfrunta pe ruși, pentru calificarea în optimi.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele