Frank, la cota 100! Doar șapte jucători au trecut de acest prag în naționala Angliei

Frank, la cota 100! Doar șapte jucători au trecut de acest prag în naționala Angliei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lampard a fost convocat prima dată la națională în 1999. Doar Emile Heskey mai joacă fotbal din echipa în care a debutat mijlocașul lui Chelsea
Jucătorul englez consideră că modelul său în viață a fost tatăl său, fost fotbalist cu două selecții la naționala Angliei

Era 10 octombrie 1999, iar managerul Angliei, Kevin Keegan, căuta soluții pentru mijlocul terenului, după ce naționala Albionului fusese eliminată în „16-imile” Mondialului din 1998. Atunci, într-un amical cu Belgia, printre legende ale fotbalului englez precum Seaman, Ince, Shearer sau Keown, își făcea debutul în națională un tânăr de doar 21 de ani. E vorba de Frank Lampard, omul care va bifa diseară, în meciul cu Ucraina (ora 21:45, în direct pe Sport.ro), selecția cu numărul 100 în naționala Albionului. Într-un meci extrem de important, în care un eșec poate scoate naționala engleză din drumul spre Mondialul din 2014!

Tatăl său l-a învățat fotbal

Evoluția carierei lui Lampard (35 de ani) e deja cunoscută. Mijlocașul englez a fost achiziționat în 2001 de la West Ham de către Chelsea și a devenit, în scurt timp, titular incontestabil în angrenajul „albaștrilor” și al naționalei. Însă cum a ajuns tânărul Frank, un jucător pe care Harry Redknapp l-a promovat în primul „11” al lui West Ham încă de la 18 ani, să aibă o carieră atât de strălucitoare? Motivul principal este chiar tatăl său, Frank, selecționat și el de două ori în echipa Albionului.

A recunoscut acest lucru chiar Lampard, într-un interviu pentru „The Guardian”: „Tatăl meu, Frank, este omul căruia îi datorez enorm. Am învățat enorm de la el, mai ales din criticile sale. Nu le spunea într-un mod în care să mă supăr, ci m-a motivat să devin cel mai bun. Mi-a spus că trebuie să muncesc ore întregi după antrenamente. Ceea ce am și făcut și mi-am îmbunătățit tehnica și șutul. Cred că ceea ce m-a transformat într-un jucător complet este etica profesională”.

Doar șapte jucători au mai strâns cel puțin 100 de selecții în naționala Angliei: Peter Shilton, David Beckham, Bobby Moore, Bobby Charlton, Billy Wright, Ashley Cole și Steven Gerrard

Gerrard și Ashley Cole au atins 100 de selecții chiar în 2013

29 de goluri a marcat Lampard în națională, locul 9 într-un top all-time

14 trofee a cucerit Lampard în carieră: 4 Cupe ale Angliei, 3 titluri în Premier League, două Cupe ale Ligii Angliei, două Supercupe ale Angliei, o Ligă a Campionilor, Europa League (toate cu Chelsea) și Cupa Intertoto (cu West Ham)

Preliminarii CM 2014:

Grupa A
21:30 Macedonia – Scoția
21:45 Țara Galilor – Serbia (în direct pe voyo.ro)
clasament
    1.    Belgia    8    7    1    0    15-2    22
    2.    Croația    8    5    2    1    11-5    17
    3.    Serbia    8    2    2    4    10-10    8
    4.    Macedonia    7    2    1    4    5-8    7
    5.    Țara Galilor    7    2    0    5    7-16    6
    6.    Scoția    8    1    2    5    4-11    5
Etapa următoare: Croația – Belgia,
Țara Galilor – Macedonia (11 octombrie)

Grupa B
19:00 Armenia – Danemarca
21:00 Malta – Bulgaria
21:45 Italia – Cehia
clasament
    1.    Italia    7    5    2    0    13-4    17
    2.    Bulgaria    7    2    4    1    11-5    10
    3.    Cehia    7    2    3    2    7-6    9
    4.    Armenia    7    3    0    4    8-9    9
    5.    Danemarca    7    2    3    2    8-10    9
    6.    Malta    7    1    0    6    3-16    3
Etapa următoare: Armenia – Bulgaria, Danemarca – Italia, Malta – Cehia (11 octombrie)

Grupa C
19:00 Kazahstan – Suedia
21:45 Insulele Feroe – Germania
21:45 Austria – Irlanda
clasament
    1.    Germania    7    6    1    0    25-7    19
    2.    Suedia    7    4    2    1    13-8    14
    3.    Austria    7    3    2    2    15-8    11
    4.    Irlanda    7    3    2    2    13-12    11
    5.    Kazahstan    7    1    1    5    4-16    4
    6.    I-le Feroe    7    0    0    7    3-22    0
Etapa următoare: Insulele Feroe – Kazahstan, Germania – Irlanda, Suedia – Austria (11 octombrie)

GRUPA D
21:00 România – Turcia
21:30 Ungaria – Estonia
21:30 Andorra – Olanda

CLASAMENT
    1.    Olanda    7    6    1    0    22-4    19
    2.    România    7    4    1    2    13-10    13
    3.    Ungaria    7    3    2    2    13-11    11
    4.    Turcia    7    3    1    3    12-7    10
    5.    Estonia    7    2    1    4    5-11    7
    6.    Andorra    7    0    0    7    0-22    0
Etapa următoare: Andorra – România,
Olanda – Ungaria, Estonia – Turcia (11 octombrie)

Grupa E
20:00 Elveția – Norvegia
21:30 Cipru – Slovenia
22:00 Islanda – Albania
clasament
    1.    Elveția    7    4    3    0    12-5    15
    2.    Norvegia    7    3    2    2    9-7    11
    3.    Albania    7    3    1    3    7-7    10
    4.    Islanda    7    3    1    3    12-13    10
    5.    Slovenia    7    3    0    4    9-10    9
    6.    Cipru    7    1    1    5    4-11    4
Etapa următoare: Albania – Elveția,
Islanda – Cipru, Slovenia – Norvegia (11 octombrie)

Grupa F
18:30 Rusia – Israel
21:15 Luxemburg – Irlanda de Nord
clasament
    1.    Portugalia    8    5    2    1    16-8    17
    2.    Rusia    7    5    0    2    12-3    15
    3.    Israel    7    3    3    1    16-9    12
    4.    Irl. de Nord    7    1    3    3    6-11    6
    5.    Azerbaidjan     8    0    5    3    4-10    5
    6.    Luxemburg    7    0    3    4    4-17    3
Etapa următoare: Azerbaijan – Irlanda de Nord,
Luxemburg – Rusia,
Portugalia – Israel (11 octombrie)

Grupa G
18:30 Lituania – Liechtenstein
21:15 Slovacia – Bosnia
21:45 Grecia – Letonia
clasament
    1.    Bosnia    7    5    1    1    23-4    16
    2.    Grecia    7    5    1    1    8-4    16
    3.    Slovacia    7    3    3    1    8-5    12
    4.    Letonia    7    2    1    4    8-15    7
    5.    Lituania    7    1    2    4    5-10    5
    6.    Liechtenstein    7    0    2    5    3-17    2
Etapa următoare: Bosnia – Liechtenstein,
Grecia – Slovacia, Lituania – Letonia (11 octombrie)

Grupa H
21:45 Ucraina – Anglia (în direct pe Sport.ro)
21:45 San Marino – Polonia
    1.    Anglia    7    4    3    0    25-3    15
    2.    Muntenegru    8     4    3    1    15-8    15
    3.    Ucraina    7    4    2    1    19-4    14
    4.    Polonia    7    2    4    1    13-8    10
    5.    Moldova    8    1    2    5    4-15    5
    6.    San Marino    7    0    0    7    0-38    0
Etapa următoare: Anglia – Muntenegru, Moldova – San Marino, Ucraina – Polonia (11 octombrie)

Grupa I
20:00 Georgia – Finlanda
22:00 Belarus – Franța
clasament
    1.    Spania    6    4    2    0    10-2    14
    2.    Franța    6    3    2    1    8-4    11
    3.    Finlanda    6    1    3    2    4-6    6
    4.    Georgia    6    1    2    3    3-7    5
    5.    Belarus    6    1    1    4    4-10    4
Etapa următoare: Spania – Belarus (11 octombrie)

Dacă vor câștiga diseară, Germania și Italia devin primele echipe din Europa calificate la Campionatul Mondial 2014

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen