"Fălcosul" joacă tare: 13 jucători, OUT de la FC Voluntari! Lista cuprinde nume "grele"

27 iun 2018 14993 afişări Comentează şi tu Highlight
"Fălcosul" joacă tare: 13 jucători, OUT de la FC Voluntari! Lista cuprinde nume "grele" 5 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/17366/17310419/3/ioan-andone-fc-voluntari-1.jpg

Proaspăt numit manager general la FC Voluntari, Ioan Andone (58 de ani) şi-a luat în serios postul şi a făcut o adevărată curăţenie în loc. Nu mai puţin de 13 jucători au plecat de la fosta deţinătoare a Cupei şi Supercupei României.

Ilfovenii nu vor să mai aibă emoţii cu evitarea retrogradării şi anul viitor, motiv pentru care primarul Florentin Pandele i-a încredinţat experimentatului Ioan Andone misiunea de a crea din timp o echipă competitivă. Până să numească un fost antrenor, Andone a trecut la treabă şi a alcătuit lista celor 13 jucători care se despart de club în această vară: "Mihai Mincă, Dragoş Balauru, Ionuţ Balaur, Daniel Novac, Răzvan Horj, Marian Pleaşcă, Daniel Benzar, Laurenţiu Marinescu, Petre Ivanovici, Florin Cernat, Lucian Sânmărtean, Lucian Cazan şi Adrian Voicu nu îşi mai continuă activitatea în cadrul grupării noastre", au anunţat ilfovenii, miercuri, prin intermediul unui comunicat.

În timp ce lui Daniel Benzar şi lui Marian Pleaşcă le expiră împrumuturile, iar Lucian Sânmărtean îşi termină cariera de fotbalist profesionist, ceilalţi zece jucători au fost anunţaţi că nu mai fac parte din planurile clubului şi că trebuie să-şi rezilieze înţelegerea. Surprinzător, majoritatea sunt fotbalişti care au jucat constant în ultimele două sezoane şi au contribuit din plin la câştigarea Cupei şi a Sueprcupei.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.