EXCLUSIV | Ionuț Radu, propus de un fost internațional la naționala mare: „E clar că omul s-a născut lider. Pentru mine, ăsta e portarul mare!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Radu (21 de ani), portarul celor de la Genoa și al echipei naționale de tineret, continuă să primească aprecieri de la oamenii din lumea fotbalului după ce acesta a devenit un titular obișnuit la formația din Serie A.

Prezent în emisiunea ProSport Live, Florin Tene, fost internațional român și actul antrenor cu portarii, a avut multe cuvinte de laudă la adresa lui Radu, pe care îl propune în echipa națională a României, condusă de Cosmin Contra.

„Mie îmi place foarte mult. E unul dintre portarii care vin din urmă și joacă într-un campionat puternic. Eu cred că trebuie să i se acorde atenție mai mare decât acum. Eu l-aș lua la echipa mare, în anturajul echipei naționale. Titulari avem destul de buni, stăm destul de bine la portari. Avem Tătărușanu, Pantilimon, Niță, dar l-aș lua în anticamera echipei naționale să-l cresc, să-i dau o repriză cu o echipă mai modestă, pentru că el o să vină din urmă.
 
Îmi place că are personalitate, pentru că în ziua de azi găsești greu astfel de fotbaliști. Mi-a plăcut cum a motivat echipa națională de tineret, mi-au plăcut discursurile lui. E clar că omul s-a născut lider. Eu îl văd foarte sus și în Italia”, a declarat Tene, la ProSport Live.

Totuși, fostul antrenor cu portarii de la FCSB a găsit și un punct nevralgic la portarul de la Genoa – jocul cu piciorul, însă apreciază pshicul său puternic.

„Nota șapte (n. red – la jocul cu piciorul). Nu e rău, dar nici nu strălucește, cu toate că în Italia se lucrează foarte mult pe jocul cu piciorul.
 
El nu e un portar care să se piardă. În general, portarii greșesc la un gol și psihicul lor scade. La el nu e așa. Dacă greșește, face meciul mai bun. Pentru mine, ăsta e portarul mare. Are un caracter puternic care îl ajută să treacă peste momentele grele”, a mai declarat acesta.
 

Ionuț Radu a fost transferat de Genoa la începutul acestui sezon, de la Inter Milano, pentru opt milioane de euro. Românul și-a asigurat postul de titular încă de la începutul stagiunii, apârând de 21 de ori buturile formației pregătite de Cesare Prandelli.

 

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×