„Eu vara dorm… în poartă!”, imnul oficial al Euro în opinia lui Cech!** :) Cele mai tari glume de la CE 2012

Faza grupelor de la Euro 2012 a ajuns la jumătatea drumului și până acum putem nota mai multe deziluzii decât echipe sau jucători care și-au confirmat valoarea.
"Eu vara dorm... în poartă!", imnul oficial al Euro în opinia lui Cech!** :) Cele mai tari glume de la CE 2012

Faza grupelor de la Euro 2012 a ajuns la jumătatea drumului și până acum putem nota mai multe deziluzii decât echipe sau jucători care și-au confirmat valoarea.

Cristiano Ronaldo și naționala Portugaliei sau naționala Olandei se pot încadra în categoria „dezamăgirilor” de la EURO, prilej pentru colegii de la Kamikaze de a taxa prin replici acide evoluțiile mai slabe.

Bun cunoscător al fotbalului internațional, Mircea Lucescu a declarat că, indiferent cine va ieși campioană, arbitrii vor fi de vină.

Portugalia a dat trei goluri, dar Cristinel Ronaldo n-a marcat încă. Ca de obicei, el așteaptă niște adversari adevărați, Rayo Vallecano sau Santander.

Se spune că atunci când joacă prost Germania ajunge în finală, iar când joacă bine o și câștigă. La fel se poate spune că, atunci când Ronaldo joacă prost la echipa națională, Portugalia nu trece de grupe. Iar când joacă bine nu știm exact ce se întâmplă, că n-a fost cazul până acum.

Care crede Petr Cech că e imnul oficial al Euro 2012? „Eu vara dorm în poartă”.

Telespectatorii români au șansa să asiste la o premieră mondială în televiziune: să se termine TVR-ul înaintea Campionatului European.

Citește aici toate glumele despre Campionatul European de fotbal, ediția 2012

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania