Eroul turneului este în tribună. Gică Hagi joacă iar pentru România. Îi simțim prezența în pasele lui Ianis, execuțiile lui Coman sau siguranța lui Cicâldău și Băluță
Fotbalul e superb când îți oferă un sentiment de liniște, cum s-a întâmplat în meciul cu Franța. N-am tremurat deloc și ne-a amintit de meciul cu Tunisia din ’98. E acel sentiment născut din valoarea echipei, când calculele te ajută, când aproape orice se întâmplă e în favoarea ta. Asta ajung să trăiască la turneele finale doar echipele mari. Când ai în față un „colos”, care devine inofensiv, ca naționala Franței. Din păcate, nu reușim să realizăm cât de mare este performanța obținută de niște puști care s-au încăpățânat să ajungă în fotbalul mare. De obicei apreciem performanțele, la adevărata lor valoare, abia după ce trec anii și ni se face dor de ele.
Ca să încercăm să realizăm ce trăim putem să ne gândim că ultima generație a fotbalului românesc care ajungea într-o semifinală la nivel de reprezentativă era echipa lui Gabor din 1981. Calculăm în gând câți ani au trecut de atunci și ni se face puțin pielea „de găină”. Probabil ne vom da seama cât de mare a fost noaptea de luni, 24 iunie 2019, peste mulți ani. Noaptea în care două dintre cele mai mari națiuni fotbalistice pe care le cunoaște lumea, Franța și Italia, au fost la mâna noastră. Noaptea în care România a terminat prima o grupă cu Franța, Anglia și Croația. Acest clasament chiar trebuie pus în ramă, pentru că este semnalul că fotbalul românesc poate să iasă din „comă”. Noaptea în care am ajuns mai sus decât am fost vreodată la nivel european, într-o companie care nu putea fi mai selectă. Suntem în semifinale cu Germania, Franța și Spania. Ce echipe, ce tradiție! Iar noi suntem la același nivel cu ele.
Academia Hagi a câștigat deja Euro
Este cu o oră înainte de miezul nopții, la Cesena. Marii „tricolori mici” se bucură. E genul de noapte în care ei simt că a răsărit soarele. Cântă alături de suporteri, își fac poze, se îmbrățișează. În tribune, printre miile de fani îmbrăcați în galben, este Gică Hagi. Se ascunde, parcă. Nu vrea nici un moment să fure din atenția fotbaliștilor și nu-și asumă merite la interviurile de după meci, dar noi știm că el este marele câștigător al acestui turneu. N-a fost să fie MVP-ul tunerului în SUA 1994, dar a ajuns eroul unui turneu european de tineret, la 54 de ani. E genul de legendă care nu trăiește din amintiri și încăpățânarea sa de a găsi valori în fotbalul românesc a fost mai importantă decât orice putea să facă un program guvernamental sau federal, după Revoluție.
Gică Hagi este eroul României, în 2019. L-am simțit în fiecare moment al acestor trei meciuri. În pasele lui Ianis, în execuțiile lui Florinel Coman, în siguranța lui Cicâldău și Băluță. Gică Hagi a fost acolo, în teren, pentru că le-a insuflat din pasiunea, talentul și mentalitatea lui acestor jucători. Pentru prima dată la un turneu final, Gică Hagi este cel mai bun și nu doar pentru noi, românii. Academia „Gică Hagi” a avut cei mai mulți jucători prezenți la acest turneu final. Au fost 10 copii pe care Gică Hagi i-a făcut fotbaliști, iar aceștia au terminat grupa cu a doua cea mai bună linie de clasament, după Germania.
Academia Viitorului a câștigat deja turneul și a învins cele mai celebre academii ale lumii. Doar Dinamo Zagreb s-a apropiat de această performanță, cu 9 jucători. Hagi a învins și celebrele școli de fotbal de la Anderlecht, Partizan și Steaua Roșie, care au avut câte 8 fotbaliști crecuți în curte și prezenți la Euro. Pentru asta Gică Hagi este eroul turneului și România trebuie să-i fie din nou recunoscătoare pentru un nou turneu final de poveste. Adevărul este că fără Gică Hagi nu ne-am prea descurcat. Partea bună este că legendele adevărate nu se retrag niciodată.
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER